Sari direct la conținut

Rusia îi amenință cu sancțiuni personale pe liderii țărilor „neprietenoase", între care și România

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: KAY NIETFELD / AFP / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: KAY NIETFELD / AFP / Profimedia

Rusia i-a avertizat miercuri cu sancțiuni personale pe liderii țărilor „neprietenoase”, anunțul fiind făcut de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie agenția Tass.

Liderii țărilor „neprietenoase” cu Rusia sunt amenințați de sancțiuni personale, a avertizat Peskov.

„Se poate și trebuie așteptat, desigur”, a spus el, răspunzând miercuri unei întrebări a jurnaliştilor dacă sunt posibile sancțiuni ale Rusiei, inclusiv personale, împotriva liderilor statelor considerate „neprietenoase”.

Lista țărilor declarate de Rusia „neprietenoase”

În 7 martie, Guvernul rus a aprobat o listă cu ţări şi teritorii „neprietenoase” acuzate de acţiuni considerate ostile la adresa Rusiei, companiilor şi cetăţenilor ei, faţă de care persoanele fizice şi companiile ruse îşi vor putea rambursa datoriile în ruble, o monedă a cărei valoare a pierdut 45% din ianuarie.

  • Pe această listă figurează:
  • SUA, Canada, ţările membre ale Uniunii Europene,
  • Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia,
  • San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelandă, Singapore şi Taiwan (considerat teritoriu chinez, dar care din 1949 are administraţie proprie).

Ţările şi teritoriile menţionate au impus ori s-au alăturat sancţiunilor instituite împotriva Rusiei după începerea invaziei forţelor armate ruse în Ucraina, în 24 februarie.

Lista a fost aprobată ca parte a decretului preşedintelui Vladimir Putin din 5 martie cu privire la procedura temporară de îndeplinire a obligaţiilor faţă de anumiţi creditori străini.

Conform acestui decret, cetăţenii şi companiile ruse, statul rus, regiunile şi municipalităţile sale care au obligaţii valutare faţă de creditori străini din lista ţărilor neprietenoase le vor putea achita în ruble.

„Pentru aceasta debitorul poate cere unei bănci ruse să creeze un cont special ‘S’ pe numele unui creditor străin şi să-i transfere plăţile în echivalentul lor în ruble la cursul Băncii Centrale a Rusiei din ziua plăţii”, se menţionează în comunicatul guvernului rus.

Noua procedură temporară se aplică plăţilor care depăşesc 10 milioane de ruble pe lună (76.046 USD).

––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro