Rusia își avertizează cetățenii să evite călătoriile în Occident, spunându-le că riscă să fie „vânați”
Ministerul rus de Externe a declarat miercuri că relațiile cu Statele Unite sunt atât de tensionate încât cetățenii ruși ar trebui să evite să călătorească în Statele Unite, Canada și în unele țări din Uniunea Europeană, deoarece riscă să fie „vânați” de autoritățile americane, relatează Reuters.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a afirmat că relațiile cu Statele Unite sunt în punctul de a se rupe.
„În contextul intensificării confruntării în relațiile ruso-americane, care sunt în punctul de a se rupe din vina Washingtonului, călătoriile în Statele Unite ale Americii, fie în scop personal, fie din necesitate oficială, sunt marcate de riscuri serioase”, a declarat Zaharova într-un briefing de presă.
„Vă îndemnăm ca în timpul acestor sărbători să continuați să vă abțineți de la călătorii în Statele Unite ale Americii și în statele satelit aliate acestora, printre care, în primul rând Canada și, cu câteva excepții, în țările Uniunii Europene”, continuat ea.
Diplomați ruși și americani susțin că relația dintre cele două țări este mai tensionată decât în orice alt moment de la Criza Rachetelor din Cuba din 1962, din cauza divergențelor legate de războiul din Ucraina.
Relațiile au ajuns într-un nou punct critic luna trecută, după ce Ucraina a folosit rachete americane și britanice cu rază lungă pentru a lovi teritoriul rus, iar Moscova a coborât pragul său de utilizare a armelor nucleare.
Atât SUA, cât și Rusia, se acuză reciproc că rețin cetățeni pe baza unor acuzații fabricate.