Rusia susține că a ocupat orașul Kupiansk din Ucraina. Vladimir Putin, în vizită într-un centru de comandă al forțelor ruse
Președintele rus Vladimir Putin a vizitat un centru de comandă al armatei și a ascultat rapoartele ofițerilor despre situația de pe frontul din Ucraina, a anunțat Kremlinul, potrivit AFP și Reuters.
„Președintele și comandantul suprem a vizitat unul dintre posturile de comandă ale grupării vestice de trupe și a avut o întâlnire cu șeful statului major”, le-a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, jurnaliștilor, fără a preciza dacă a fost vorba despre o locație din Rusia sau din Ucraina ocupată.
Cu ocazia vizitei, șeful statului major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, i-a spus președintelui că forțele ruse au preluat controlul asupra orașului ucrainean Kupiansk.
Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin a fost informat despre situația din Kostiantynivka și Kramatorsk, din regiunea ucraineană Donețk, precum și din zona orașului Kupiansk, din regiunea Harkov.
„Unitățile grupării «Vest» au eliberat orașul Kupiansk și continuă să distrugă unitățile forțelor armate ucrainene înconjurate pe malul stâng al râului Oskol”, i-a spus Gherasimov lui Putin.
Generalul Gherasimov a susținut că trupele ruse continuă să își extindă zona de control în regiunea Dnipropetrovsk, din partea central-estică a Ucrainei, precum și în regiunea Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, potrivit Agerpres.
El a raportat o „ofensivă reușită” și în zona Pokrovsk, un centru logistic cheie pentru forțele ucrainene, și în zona orașului Siversk.
Plan de pace negociat de SUA și Rusia
Deplasarea președintelui rus a avut loc în contextul în care emisarii prezidențiali ai Washingtonului și Moscovei au elaborat un nou proiect de plan de pace.
Un plan de pace în 28 de puncte propus de SUA pentru Ucraina include, potrivit unor surse citate joi de The Telegraph, o prevedere prin care Moscova ar obține controlul asupra estului Donbasului în schimbul plății unei „taxe de închiriere”. Kievul ar păstra proprietatea legală asupra teritoriilor, au spus sursele.
Planul, elaborat, potrivit unor surse, de emisarii prezidențiali ai SUA și Rusiei, Steve Witkoff și Kirill Dmitriev, propune, de asemenea, ca forțele ucrainene să elibereze zonele neocupate rămase din Donbas, transformându-le într-o „zonă demilitarizată”, a relatat miercuri Axios.
În schimb, Moscova ar putea face concesii în regiunile parțial ocupate Zaporojie și Herson. Potrivit planului, Kievul și-ar reduce, de asemenea, forțele sale armate, ar rămâne fără unele arme occidentale și ar renunța la găzduirea trupelor străine, potrivit Financial Times.
Președinția Ucrainei a anunțat joi că a primit un proiect de plan din partea SUA și că este pregătită să colaboreze constructiv cu Washingtonul în această chestiune.
