S-a întâmplat într-o noapte
Ultima noapte, film italian din 2023, mi se pare a fi un thriller ca la carte. Poate chiar unul de modă veche, modă veche înemnând, în cazul de față, marea atenție acordată detaliilor. Totul se petrece la Milano, totul se rezolvă, măcar în linii mari, în doar 24 de ore. Care, defel întâmplător, sunt ultimele din cei 35 de ani de muncă ai polițiștului care vom vedea că iarăși nu întâmplător se cheamă Amore. Franco Amore. Printre alte multe calități ce l-au făcut să fie prețuit de cei din jurul său, pe lângă faptul că s-a dovedit și se va dovedi și în aceste ore decisive că este un bun coleg, Amore mai are în palmares și faptul că, în cei 35 de ani de carieră, nu a omorât pe nimeni.
Detaliul acesta care, indubitabil, ar urma să figureze la loc de cinste în discursul de pensionare, se va transforma în această ultimă noapte de serviciu în vulnerabilitate. Pe ea contează Cosimo Farcella și o seamă de alți corupți din poliție ce s-au pus în slujba mafiei chineze. Respectivii răufăcătorii mai profită și de faptul că, dornic să își asigure viitorul, pe al său și al familiei sale. Raporturile de familie și cum sunt ele puse la încercare reprezintă una dintre temele principale ale filmului. Amore semnase un contract prin care urma să presteze servicii de securitate pentru un chinez potent pe care tocmai îl salvase de la moarte.
Chinezul respectiv are un ginere amestecat până peste cap în lucruri necurate. Și, cu toate că înțelegerea dintre Amore și chinezul cumsecade ce îl angajase prevedea că polițistul își va începe serviciul doar după ce va fi ieșit la pensie, respectivul ginere (de la bun început acesta este dubios și mult prea apăsat pus în antiteză cu tata socru, or asta mi se pare a fi una dintre puținele greșeli ale regiei semnate de Andrea di Stefano) îi impune polițistului cinstit o acțiune anticipată. Care se va termina prost. În primul rând cu moartea lui Dino, partenerul lui Amore, ca și cu furtul conținutului din transportul de diamante pe care îl așteptau chinezii. Vor urma recuperarea acestuia chiar de Amore, implicarea nedorită și pe muchie de cuțit a Vivianei, soția lui Amore. Cei doi vor ajunge la un moment dat să fie comparați trist-ironic chiar de Franco Amore cu Bonnie și Clyde.
Filmul lui Andrea Di Stefano are de toate. Acțiune, suspans, crime, sânge, urmăriri ca în filme, polițiști cinstiți și polițiști corupți, chinezi buni și chinezi răi, petreceri de familie. Majoritatea întâmplărilor care contează se petrec pe timp de noapte. Se vede de la o poștă că directorul de imagine Guido Machelotti este un profesionist de primă mână. Ultima noapte durează aproape două ore, însă nu simți defel nevoia să te uiți la ceas. Montajul datorat lui Giorgio Franchini este aproape impecabil, iar muzica compusă de Santi Pulverinti mi s-a părut a fi excelentă.
În rolul lui Franco Amore, Andrea Di Stefano l-a distribuit pe Pierfrancesco Favino. Familiar cinefililor români din Trădătorul , din Îngeri și demoni sau din Anii noștri de glorie. Din ceea ce a declarat actorul într-un interviu ce poate fi citit în revista Viva e clar că fiecare dintre cei doi artiști și-au dorit întâlnirea. Din ceea ce vedem pe ecran e clar că ea s-a produs sub auspicii favorabile. Lucrurile cred că au stat identic și în cazul celorlaltor actori din distribuție. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro