„Să pot spune poveștile oamenilor, asta îmi aduce mie bucurie”. Ce îi motivează pe jurnaliști să profeseze

Chiar și pentru cei care nu cred în el, jurnalismul poate fi descris ca o profesie stresantă. Deși „bucuria” nu este primul cuvânt care să descrie această meserie, mulți jurnaliști continuă să profeseze în domeniu din bucuria pe care o simt față de munca lor, conform unui studiu citat de Nieman Lab. 

Bucuria, așa cum este ea explicată în studiu, reprezintă „exploatarea veselă a potențialului uman în fața adversităților de orice fel”. Bucuria poate ajuta în domeniul jurnalismului, pentru că „o minte plină de bucurie poate fi mai bine pregătită să înfrunte nedreptatea decât o minte confuză”.

Ce aduce bucurie jurnaliștilor în munca lor?

Deși multe dintre informațiile și știrile cu care lucrează jurnaliștii sunt negative, ele nu reprezintă „întreaga experiență a jurnaliștilor în producția de știri”, conform studiului. 

Experții Gregory P. Perreault și Claudia Mellado au discutat cu 20 de jurnaliști din toată lumea, care colaborează cu mai multe publicații din Statele Unite, pentru a afla ce îi face pe ei fericiți. 

Pentru Regine Cabato, reporter din Manila la The Washington Post, bucuria este posibilitatea de a servi publicul prin materialele ei.

„Ceea ce mă impresionează cel mai mult este puterea pe care o are relatarea unei povești. Am făcut odată un reportaj despre niște deținuți care au început să facă artă, pentru că am considerat că era important să arăt ce poate face justiția restaurativă”, a explicat jurnalista.

Reportajul lui Cabato a apărut într-un moment în care oamenii voiau ca un suspect să fie imediat pedepsit de justiție. După ce materialul a fost publicat, a povestit reporterul, vânzările de tablouri realizate de deținuți au crescut. 

„Să știu ce ar putea însemna o poveste pentru cineva este ceea ce îmi aduce cu adevărat bucurie și mă motivează în zilele proaste”, a adăugat ea. 

„Să pot spune poveștile oamenilor, asta îmi aduce mie bucurie”, a spus un alt jurnalist.

Jurnaliștii găsesc bucurie în relațiile cu publicul

Conform studiului, emoțiile pozitive precum bucuria îmbunătățesc performanța la locul de muncă, ajută sănătatea fizică și consolidează relațiile. Experții au observat cum jurnaliștii găsesc bucurie în rolurilor orientate spre serviciul public și în momentele în care își consolidează relațiile cu colegii. 

„Uneori ne certăm despre sport. Sunt într-un grup în care ne certăm despre tot felul de sporturi și râdem”, a povestit un jurnalist sportiv despre relația cu colegii săi.

Un alt lucru care îi face pe jurnaliști să fie fericiți cu munca lor este dezvoltarea unor conexiuni autentice cu publicul. Ei au povestit despre încrederea „absolut incredibilă” pe care le-au acordat-o cititorii. 

„Tu îmi spui povestea vieții tale și ai încredere că eu o voi relata corect, că o voi face cum trebuie”, a explicat unul dintre jurnaliști. 

Munca zilnică la știri, au amintit ei, era oportunitatea de „a învăța”. O parte din ceea ce învățau le amintea adesea că oamenii pot avea povești urâte, conflictuale, dar și povești despre iertare sau compasiune. 

„Iubesc să învăț lucruri despre oameni și să-i ascult, pentru că poți învăța foarte multe de la ei. Iar asta îmi aduce mie bucurie în această meserie”, a spus un jurnalist.

„Există povești care te motivează să fii generos. Cred că nu poți fi în această meserie decât dacă ești generos, empatic, integru. Trebuie să înțelegi de unde vin oamenii pentru a-i putea conecta cu publicul tău”, a explicat altul.

Povești care rămân

Uneori, viețile jurnaliștilor sunt influențate de o poveste sau un material pe care l-au scris. 

Unul dintre jurnaliști a povesti cum, cu mulți ani înainte de a avea copii, a scris despre o echipă de juniori de teqball (tenis de picior pe o masă curbată) și i s-a părut foarte distractiv. „Am știut atunci că o să vreau să antrenez echipe de juniori când voi avea copii, datorită articolului pe care l-am scris”.

După atacul terorist din 11 septembrie, reporterul Janny Scott a povestit despre sarcina pe care a avut-o la The New York Times: să scrie despre victimele atacului.

Pentru că autoritățile nu au putut furniza liste complete ale celor dispăruți, NYT a spus poveștile a peste 2.400 de victime, conform descrierilor făcute de prietenii sau familiile lor. Ulterior, ele au fost adunate în „Portraits of Grief”. 

Scott a povestit cum o colegă care și-a pierdut un văr în urma atacului terorist a putut să treacă mai ușor peste pierdere, datorită sutelor de portrete pe care le citea. Când seria a luat sfârșit, Scott a cerut să rămână la The New York Times.

„Am scris luni întregi, găsind putere în curajul străinilor de la celălalt capăt al firului. Era ceva misterios: toate acele povești afectuoase, acte de bunătate, expresii de dragoste”, a amintit ea.