Sari direct la conținut

Scandal după publicarea subiectelor la Evaluarea Națională 2024 la limba și literatură română. Se face dosar penal

HotNews.ro
Scandal după publicarea subiectelor la Evaluarea Națională 2024 la limba și literatură română. Se face dosar penal

Subiectele de la limba română la Evaluarea Națională 2024 au apărut în presă încă din timpul desfășurării probei.

Ele s-au scurs din centrul de examen „Maramureș 3586”, ceea ce a stârnit nemulțumirea conducerii Inspectoratului școlar județean, scrie Edupedu.

 „Vom sesiza poliția, este caz penal”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general de Maramureș Mihai Pop.

Centrul de examen din care s-au scurs subiectele este o școală din Baia Mare. Acestea ar fi fost trimise și distribuite apoi pe mai multe grupuri de părinți, pe aplicații de socializare, potrivit surselor Edupedu.ro.

Ce au primit elevii la română la Evaluarea Națională 2024

Evaluarea Națională 2024 a început marți cu proba la limba română și va fi urmată joi de cea la matematică. Examenul la limba română a început la ora 09:00, iar elevii au avut la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele la română pe care le-au primit la Evaluare Națională 2024.

La primul subiect elevii au primit două texte, având de rezolvat mai multe cerințe. Primul text a fost din „Cireșarii”, de Constantin Chiriță, iar cel de-al doilea, „Portret”, de Cella Delavrancea.

Citește și Subiectele la Evaluarea Națională 2024 Limba și literatura română au fost publicate. Texte din „Cireșarii” și Cella Delavrancea

INTERVIURILE HotNews.ro