Skip to content

Scenariu de coșmar la Volkswagen: 50.000 de concedieri și patru fabrici în pragul colapsului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Volkswagen se pregătește pentru o nouă etapă de restructurare, după măsurile similare aplicate la începutul verii, potrivit Reuters.

Avertismentul a venit chiar de la directorul general al Volkswagen, Oliver Blume. „Situația este mai mult decât critică”, le-a transmis acesta angajaților într-un document intern.

Grupul german analizează eliminarea a aproximativ 50.000 de posturi la nivel mondial și separarea unor divizii.

Blume spune că această cifră nu reprezintă o țintă oficială, ci rezultă din calculele privind reducerea costurilor necesare pentru apropierea de nivelul concurenților și indică amploarea restructurării care ar putea fi necesară.

Directorul general a indicat că costurile generale ale Volkswagen depășesc cu peste 30% pe cele ale unor companii comparabile. În același timp, marja actuală de profit, de sub 4%, este considerată insuficientă pentru a finanța dezvoltarea de noi tehnologii, modele și menținerea fabricilor.

Presiunile vin din mai multe direcții. Constructorii chinezi își extind prezența pe piața europeană, profiturile Volkswagen din China sunt în scădere, iar tarifele de import din Statele Unite afectează suplimentar compania. În Europa, grupul se confruntă și cu o capacitate de producție mai mare decât cererea.

Patru fabrici germane se află într-o situație dificilă: Emden, Hannover, Zwickau și Neckarsulm. Potrivit lui Blume, acestea nu sunt așteptate să ajungă la un nivel competitiv de utilizare a capacității de producție până în anii 2030. El a subliniat însă că nu a fost luată deocamdată nicio decizie privind închiderea unor uzine.

Volkswagen anunțase în iulie că intenționează să reducă numărul de modele oferite și să diminueze capacitatea de producție. Familiile care controlează grupul au intensificat presiunile pentru adoptarea unor măsuri mai dure.

Consiliul de Supraveghere al Volkswagen urmează să se reunească pe 4 septembrie pentru continuarea negocierilor privind planul de restructurare.

Sursa foto: Dreamstime.com