Șeful ANPC, Sebastian Ioan Hotca, schimbat din funcție la două luni după numire, după ce și el a intrat în vizorul DNA
Sebastian Ioan Hotca, „nu va mai exercita funcția de președinte al ANPC”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, pentru HotNews. Cu puțin timp înainte, DNA anunțase, într-un comunicat, că șeful ANPC și un alt director din instituție au fost puși sub control judiciar, într-un dosar de corupție.
O nouă persoană la conducerea ANPC va fi numită „cel târziu luni”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
Sebastian Ioan Hotca este președintele ANPC din 23 iulie 2025, când fostul șef, Cristian Popescu Piedone, a fost demis de premierul Ilie Bolojan, după ce a fost la rândul său plasat sub control judiciar într-un dosar deschis la DNA.
Sebastian Ioan Hotca a fost plasat sub control judiciar vineri în dosarul în care este anchetat și secretarul de stat din Ministerul Economiei, Flavius Nedelcea. Alături de el, sub control judiciar se află și un director din ANPC, Paul Anghel.
Potrivit DNA, Sebastian Ioan Hotca este acuzat de „comiterea infracțiunii de abuz în serviciu”, iar celălalt director ANPC, Paul Anghel, de „comiterea infracțiunii de șantaj”.
Mai exact, în acest dosar, Nedelcea este acuzat de procurorii anticorupție că a exercitat presiuni asupra preşedintelui ANPC (Sebastian Hotca) şi a directorului ANPC (Paul Anghel) pentru a fi schimbată şefa Protecției Consumatorului Caraş Severin.
„În perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, inculpatul Hotca Sebastian Ioan la data faptelor și în prezent vicepreședinte al A.N.P.C. cu atribuții de președinte, la instigarea inculpatului Nedelcea Constantin Flavius, secretar de stat în Ministerul Economiei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi dispus mutarea temporară a persoanei vătămate V.I.C. din funcția de conducere deținută la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș – Severin, într-o altă funcție de conducere în cadrul A.N.P.C”, scrie în comunicatul DNA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Sebastian Ioan Hotca și Paul Anghel-Silviu trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală;
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată menționată în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar;
- să nu desfășoare activitatea/atribuțiile corespunzătoare funcției de președinte al A.N.P.C., respectiv director general în cadrul A.N.P.C., în exercitarea cărora ar fi comis infracțiunile.
