Secretele Antoanetei, antreprenoarea care în 30 de ani a căsătorit mii de românce cu germani: „Banii mișcă lumea, dar fără iubire nu există lume”

​„Ce am făcut eu n-a făcut nimeni. În lume, nu în România”, ne zice Antoaneta într-o seară de septembrie. Suntem la un party în București, unde germani și românce se întâlnesc, discută, se îndrăgostesc – într-o zi, s-ar putea și căsători. Ea face asta deja de 30 de ani.

„Mirela*, auzi ce zice Ralf*, că are 1,75 înălțime și IQ de 175. Îl bate și pe Bill Gates!”, spune Antoaneta către un grup de trei femei care stau lângă Ralf. El e multi-milionar, din Austria, foarte deștept și în seara asta e un pic pilit, vesel – se bucură de viață. Și el, și ea sunt la petrecerea dată de Antoaneta, unde vin bărbați din Germania să cunoască fete din România și să vadă dacă ajung la succes: căsătoria.

„Când am zis că fac firmă matrimonială, multă lume a râs de mine. Și mă întrebau: «Și, ai căsătorit vreunul?» Când le ziceam că am căsătorit zeci și zeci se schimbau la față. Când ziceam c-am să vin în România cu nemți, mulți râdeau de mine și ziceau: «Asta-i nebună!» Am venit cu peste 3.000 de germani în 30 de ani de activitate.”

Pe pontonul unui restaurant cu specific italienesc din Herăstrău, sunt femeile care caută, bărbații care caută și câteva cupluri care și-au găsit deja jumătatea, acum un an sau zece, tot prin astfel de întâlniri. Printre bărbați sunt însă și câțiva care și-au găsit perechea în trecut, au divorțat, iar acum au revenit fie pentru o nouă relație, fie pentru socializare.

Hans* e unul dintre aceștia, un bărbat în jurul vârstei de 50 de ani. A fost căsătorit în urmă cu 20 de ani cu o româncă pe care a găsit-o tot prin Antoaneta la una dintre petrecerile ei. Între timp a divorțat, dar spune că nu și-a pierdut nicio clipă încrederea în dragoste. „Nu voi renunța niciodată la asta. Chiar dacă este să mor singur, mă voi căsători cu mine, nu e o problemă.”

Acum nu caută neapărat o nouă relație, e deschis la nou și adoră partea asta de socializare și călătorie. Cunoaște lumea și lume nouă.

Îi place să vină la noi în țară și să cunoască diferite tipuri de femei, pentru că în Germania, așa cum descrie, are foarte mulți prieteni, dar nu la fel de multe oportunități, când vine vorba de relații. „Cred că pentru toată lumea lucrurile sunt diferite, dar pentru bărbații care sunt aici la party, la fel ca mine, femeile pe care le găsim atractive și care poate ne găsesc și pe noi la fel, în Germania, sunt deja măritate. Nu vreau să stric căsnicia nimănui, așa că e nevoie să existe anumite oportunități”, explică el.

La petrecere a venit și Ileana*, o femeie la 36 de ani, fără copii, care știe trei limbi străine. A aflat de Antoaneta dintr-o emisiune TV, în martie 2022. S-a înscris. „Părea ceva serios. Dar aveam emoții, că poate nu mă alege, că poate sunt prea urâtă.”

A ales-o însă și în seara asta de vineri se așează lângă Ralf. E al doilea party la care participă. „Caut un bărbat care să vrea o relație stabilă, m-am săturat de oameni care nu-și asumă responsabilitatea. Și, sigur, îmi merge bine, am un job bun, dar nu strică niciodată o stabilitate financiară. Și mai ales o viață mai liniștită”, rezumă Ileana motivele care au făcut-o s-o caute pe Antoaneta.

Din Arad în Germania și înapoi în toată România

Din arhiva Antoanetei Hambitzer (centru, neblurată). FOTO: Arhiva personală

Antoaneta Hambitzer s-a născut în Arad, iar din 1986 trăiește în Germania. Ea are o agenție de matrimoniale pornită în 1993, după ani în care și-a căutat locul într-o țară străină, în care a ajuns atât de jos, încât livra pizza și dona sânge ca să aibă de azi pe mâine. „După pizza am livrat scrisori timp de trei ani, am vândut mașini – le luam lovite, le reparam, le vindeam în România”, povestește ea momentele de la început.

În Germania a ajuns cu primul soț de care a divorțat la finalul anilor ‘80. În urma partajului, a pierdut tutela copilului pe care îl aveau împreună. A cunoscut însă un alt român și cu el a avut o relație de zece ani. El i-a arătat un anunț într-un ziar dat de-o agenție care căuta colaboratori. N-a fost cea mai bună experiență, a cheltuit 1.500 de mărci germane și trebuia să-i convingă pe oameni să plătească 5.000 de mărci ca să se înscrie.

A renunțat, a stat un an pe bară – era condiția pusă de agenție în contract –, apoi a pornit pe cont propriu. „Când am început eu de jos de tot, și am început cu 400 de mărci până la succes, toată lumea a râs de mine. Pentru mine erau însă mulți bani. Și mie îmi plac proverbele, uite unul care în cazul meu s-a dovedit adevărat: o idee cu adevărat bună se recunoaște prin faptul că realizarea ei pare la început irealizabilă.”

A pus pe picioare firma, a venit în România, a dat anunțuri în ziare și a început să trimită și să primească scrisori. Zeci, sute de fete o căutau. Ajunsese la un moment la un portofoliu cu o mie de românce, dar doar doi–trei clienți pe lună. Așa c-a început colaborarea cu alte agenții.

A călătorit prin zeci de orașe din România ca să întâlnească fete și lucrurile au început să meargă. În câțiva ani, din ‘96 – prima dată au fost două mașini cu vreo opt nemți, în opt orașe – până în primul deceniu din anii 2000, a ajuns să aibă întâlniri de o săptămână cu 30–40 de germani și câteva sute de fete din toată țara. „Mai ales în primii 15 ani, când nu era internetul așa dezvoltat, când nu erau zboruri low cost, veneam cu microbuz, unii veneau și cu mașinile lor, și stăteam în vestul României. Organizam petreceri în câteva orașe, o săptămână, cu experiențe locale complete.”

În seara în care vorbim cu Antoaneta, sunt 12 germani veniți și un pic mai multe femei decât ei. „Înainte, lumea era mult mai hotărâtă, oamenii știau ce vor, erau pe familie, pe seriozitate. Seriozitatea a scăzut în ultimii 20 de ani cu peste 80%”, face Antoaneta rapid o radiografie a scenei de dating.

În prezent, tariful pentru germanii care se înscriu este de 850 de euro pentru trei întâlniri sau 1.600 de euro până la succes. Când vreun bărbat s-a plâns că nu găsește, că plătește degeaba, a preferat să-i dea banii înapoi și să-și vadă fiecare de viață. Crede în relații și căsătorii care se întâmplă dacă există compatibilitate. Nu poți forța fericirea.

Antoaneta consideră că o șansă cu adevărat bună o recunoști prin faptul că vine când nu te aștepți, nu ești pregătit, nu vrei. „Le zic și nemților: dacă veniți la mine cu ideea că ați plătit și veniți în România cu ideea că trebuie să întâlniți iubirea, că una dintre ele trebuie să fie, nici nu are rost să veniți. Trebuie să vii senin; călătorești, eventual ai un weekend interesant, cunoști niște oameni, îți dai seama cum merg lucrurile.”

Ce-au ai noștri, ce-au ai lor și ce merită căutat într-o relație

Întâlnirea de zilele trecute organizată de Antoaneta, într-un restaurant din București. FOTO: Răzvan Băltărețu

Când ajungem la restaurant, Antoaneta e necăjită de neseriozitatea oamenilor. „Zece fete mi-au anulat în ultimele două zile. Îmi dau mesaj că nu mai pot ajunge. Și eu le zic mereu: trebuie să vrei, să vii, să întâlnești oameni că nu știi niciodată.” Îi pare mai ales rău că sunt multe care aleg să renunțe din start, încă dinainte de-a vedea cum e de fapt și dacă își pot găsi pe cineva.

Mirabela*, 40 de ani, a descoperit-o pe Antoaneta online. Lucrează în învățământ, a terminat psihologia și se pregătește să lucreze în domeniu. A fost deja de trei ori la petreceri. Prima oară însă i-a lăsat locația verișoarei sale, polițistă, să știe unde să o găsească în cazul în care dispare. N-a fost nevoie.

„M-am relaxat când am văzut că sunt oameni normali ca mine și, la prima întâlnire, deși n-am găsit niciun suflet pereche, mi-am făcut o prietenă foarte bună. Am păstrat legătura și am fost într-o excursie în Bulgaria apoi.”

Mirabela atinge și unul dintre punctele importante din discursul Antoanetei: nu porni de la prejudecăți. Ne povestește cum, la una dintre întâlniri, alături de o prietenă, a luat un platou de prăjituri în față, în loc să-și ia câteva pe propria farfurie. Unul dintre tipi le-a zis: „Vă e foame, fetelor.” Au râs, că și-au dat seama de cum se vede situația din mai multe puncte de vedere.

„Am ironizat stereotipurile astea care apar despre românce care vin să bea și să mănânce gratis. Când te vezi că treci și tu printr-un astfel de stereotip, fără să conștientizezi că ești în rolul ăla, te pufnește râsul. E ușor să vorbești despre alții și să pui etichete și apoi îți dai seama că ești tu privit în rolul respectiv de care râdeai”, amintește ea. „A fost amuzant, m-am relaxat și am luat-o ca pe un experiment, în care întâlnesc diferite tipologii de oameni și a ști ce nu-ți dorești este un început.”

Mirabela a călătorit în peste 55 de țări și spune că așa a înțeles mai bine tipologiile de bărbați. „Străinii mi se par mai sinceri și asumați, iar românilor, drept să spun, le place vrăjeala, să creeze o fantezie. Ei îți spun ce cred ei că tu vrei să auzi, dar tu vrei să auzi partea aia sinceră și asumată și ești okay cu asta, iar ei nu cred că au aflat asta până acum”, subliniază ea. „Știi, să-ți spună sincer: «Eu îmi doresc doar un one night stand.» Puțini am întâlnit care să fie sinceri și să spună direct, mulți zic: «Hai să vedem, să discutăm» și doar amână.”

De cealaltă parte, germanii i se par sobri și reci și dificil să începi o conversație cu ei, mai ales una pornită de la o glumă, așa cum sunt obișnuiți românii. Dar apropierea dintre românce și nemți i se pare interesantă, ca și cum ai încerca să combini „apa cu focul”, dar apreciază foarte tare străinii pentru asumarea de care dau dovadă, iar ăsta este un punct important pentru ea.

În nota asta, Hans îi caracterizează simplu pe conaționalii lui: „Un german obișnuit nu știe nimic despre România și are foarte multe prejudecăți. Am cunoscut multe femei din România și toate sunt diferite, nu poți spune că există un anumit tipar. Cei mai mulți urmăresc însă ce-i mainstream și au o atitudine de robot.”

Dincolo de prejudecăți și altele câte mai sunt, el știe pe scurt ce caută la cealaltă persoană din viața lui: încredere. „Poți spune oricui «te iubesc» fără să însemne nimic, dar dacă există încredere și un angajament pe care-l iei față de cineva, asta înseamnă ceva, chiar dacă nimeni nu-ți poate garanta cât timp vei fi cu acea persoană.”

Am căutat să vedem cum mai sunt văzuți bărbații români de femeile de aici. După Ileana care ne spune că nu mai vrea în viața ei dramele și incertitudinea aduse de-o relație cu un român, o întâlnim pe Iuliana*. Are 36 de ani și-a găsit online agenția. A apreciat felul în care Antoaneta i-a prezentat situația și că „nu promite minuni”.

A fost deja de trei ori la astfel de sesiuni. Ultima oară a fost dezamăgită de bărbații prezenți, dar asta n-a făcut-o să renunțe. „Îmi place să socializez cu ei și să întâlnesc diferite tipologii de oameni. Din păcate, cu bărbații români n-am avut conexiune de când mă știu. Mulți dintre ei mi se par bădărani și prost crescuți.”

Important e să fii deschis, apoi viața ți se întâmplă

Fotografie din arhiva Antoanetei Hambitzer

Ea are și un caz amuzant cu o femeie care a venit la una dintre petreceri, a stat un pic în hol, s-a uitat și-a plecat. „Nu știu ce-a crezut că e – selecție de organe, proxenetism. Am sunat-o după câteva zile să văd ce s-a întâmplat. Până la urmă a venit a doua oară. A cunoscut un tip. Din prima. Și de atunci sunt împreună. Și asta mi-a adus aminte de un proverb: un atom poți să-l tai în două mai ușor decât o prejudecată.”

Antoaneta glumește că poate ar trebui să pună un slogan pe site: „Vai, n-aș fi crezut”, că asta aude des de la femeile care vin la întâlniri și o fac cu deschidere să-i cunoască pe cei din fața lor. „Problema e că toți se fixează pe poze”, spune ea. „Treaba asta cu aplicații de dating te sărăcește pe interior, te bulversează, pierzi contactul cu realitatea, te pierzi pe tine. Devii o legumă emoțională dezorientată căzută în depresie.”

În peste 30 de ani de activitate, Antoaneta a strâns o colecție impresionantă de povești cu femei, bărbați, prejudecăți și mofturi de fiecare parte. „Uite, chiar acum câteva zile i-am scris uneia din Germania – că o treime din cele cu care lucrez sunt acolo – să-i povestesc de un tip cu situație bună, casă pe malul mării. Și ea mi-a spus că nu-i place. Apoi s-a răzgândit și a zis că ar vrea să vorbească. Dar el s-a răzgândit, că îi pare falsă, superficială.”

Fata își ajustase pozele în Photoshop și își augmentase buzele. Altfel spus, se afișa cum credea ea că e mai atractivă. Antoaneta i-a cerut poze naturale. „I-am spus că nemții nu vor așa ceva și că asta merge în România, la bombardieri, la interlopi. Ce crezi c-a făcut fata? Mi-a dat block pe WhatsApp”, povestește ea. „Îi spusesem înainte că vreau s-o ajut, dar trebuie să înțeleagă că nu fac minuni. E la mine în firmă de trei ani și nu se lipește niciunul de ea. Și nu e că n-ar fi frumoasă. Am avut pozele ei de când s-a înscris și față de cum arată acum zici că nici nu-i aceeași persoană.”

Unei alte femei – 40 de ani, nemăritată, care locuiește tot în Germania – i-a recomandat un turc născut în Germania, 51 de ani. Întâi a fost un refuz că-i prea bătrân. „I-am zis: «Stai puțin. Nu l-ai văzut. Nu știi cum arată. Arată de maximum 41 de ani, e milionar, trăiește oriunde o să vrea să trăiască soția, vrea copii, e stilat, a făcut studiile în America.» Și i-am mai spus că la un moment dat un german mi-a cerut să cunoască fete din Ucraina, Polonia, că cele din România sunt «curve și țigănci». Am întrebat-o dacă ea e așa”, povestește Antoaneta.

După exemplul ăsta de prejudecată, i-a trimis poze cu turcul în Panamera, la costum. „Când a văzut așa, a zis că vrea să îl cunoască, poate să bea o cafea cu el. În mintea mea eram: «Așteaptă tu mult și bine să facă el o ocolire de 300 de kilometri doar ca să bea o cafea.» Și atunci le spun mereu: fiți deschise, pozele sunt relative.”

Din motivul ăsta Antoaneta vrea ca ei să se vadă față în față, să vorbească și apoi să decidă dacă e viitor. Ea estimează în 80% din cazurile în care cei doi s-au căsătorit fie ea, fie el a zis că nu-i place cealaltă persoană doar judecând poza.

Prejudecățile sunt de ambele părți. A fost memorabil un moment când unui german venit cu mașina îi era teamă că o să-i fie furată. Și-a vorbit Antoaneta cu cineva pentru un garaj. Omul a fost șocat când din garaj a ieșit o mașină mai scumpă decât a lui.

Fotografie din arhiva Antoanetei Hambitzer

Există și reversul, cei care au trecut peste prejudecățile despre România. „În fiecare lună am cel puțin doi nemți care vor să se mute în România”, spune Antoaneta. „Să se mute de tot. Și sunt germani născuți acolo, nu plecați de aici. Le plac oamenii, clima, atmosfera.”

Le plac și femeile, desigur. Mai naturale, frumoase, cu umor, cu poftă de viață. Dar frumusețea nu ajunge, susține Antoaneta. „Din păcate, sunt foarte multe pe care doar frumusețea nu le ajută, că văd în fața lor doar un metru. Le spun: «Dacă vrei să sari cinci metri, tot trebuie să te dai în spate doi metri. Trebuie să ai răbdare, nu merge așa. Important pentru ele e să fie serioase. Și pentru ei să vină în România. Nici nu-i mai iau pe cei care exclud să vină la întâlnirile astea de câteva ori pe an.”

La o privire în jurul mesei, Antoaneta ne spune direct: sunt 12 germani veniți, trei–patru dintre ei milionari, plus ingineri sau antreprenori. „Nu se vede pe ei”, subliniază ea. „Vor familie, nu vin pentru aventuri. Unul care plătește agenția, masa, zborul, hotelul, hotelul pentru fete are intenții serioase, nu să le ducă în cameră.”

Dar sunt oare și români care ar căuta femei din Germania? Antoaneta spune că în cele trei decenii nu s-a întâmplat niciodată ca vreo româncă sau nemțoaică din Germania, sau alte țări, să fie interesate să întâlnească un bărbat din România. „La fel, n-am întâlnit nici bărbați din România care să vrea să cunoască femei din Germania. Bărbați români să caute femei în Germania e ca și cum ar vrea să vândă lemne pădurarului.”

Cea mai longevivă relație a Antoanetei rămâne cu agenția

Fotografie din arhiva Antoanetei Hambitzer

Antoaneta Hambitzer are 66 de ani și nu știe dacă se va opri vreodată din ceea ce face. A avut emisiune pe o televiziune germană care a transformat-o într-o pețitoare vedetă, are câteva mii de căsătorii la activ și vrea să scrie o carte despre toate câte a făcut. De patru ani a revenit în România, stă în Arad, dar călătorește mult și are prieteni și prietene peste tot.

Relația cu acest business o aseamănă unei căsătorii. „Indiferent cum ești, nu poți s-o lași. Cu bune și cu rele. Te identifici cu ea, ți-e viața, nu te poți opri.” N-a lăsat-o nici în anii ‘90, când termina câte o excursie cu germani în România și adormea în microbuz încă dinainte să treacă granița. O săptămână nu-și mai simțea picioarele și nu mai avea voce.

Și cât stăm cu ea la masă, pe ponton în Herăstrău sau la o terasă vizavi de Muzeul Țăranului Român, nu se poate opri. Vorbește cu oamenii prezenți la întâlniri, cu cei de la restaurante și trece între cele două telefoane – număr de România și de Germania, de pe care trimite mesaje vocale sau text. „Cel mai mare lux al meu este de ani de zile să stau câteva zile fără telefon. Dar nu pot.”

Fix munca asta i-a adus o cunoaștere a oamenilor, relațiilor și sentimentelor la care noi restul putem doar spera. Se plimbă prin restaurante și printre oameni, schimbă câteva cuvinte cu ei și știe. El s-ar înțelege mai bine cu ea, ea este mai potrivită lui, cei doi vorbesc, dar n-au șanse. Așa a ajuns fraza: „Vai, n-aș fi crezut” cea pe care a auzit-o probabil cel mai des în cei peste 30 de ani.

Până ajunge în cartea pe care o va scrie, mai menționăm una dintre poveștile pe care le-a trăit. Unul dintre primii germani pe care i-a căsătorit era dintr-o familie de lângă Bonn. Părinții lui voiau foarte mult să-l însoare pe băiat și așa au ajuns la Antoaneta. „I-am găsit o fată de prin județul Sibiu, se potriveau foarte bine. După căsătorie părinții m-au invitat la ei acasă și m-au pus în capul mesei. Erau încântați că le-am însurat băiatul”, amintește Antoaneta. „Pentru mine a fost o chestie fantastică. Înainte duceam pizza nemților și acum am ajuns să fiu invitată de onoare la o familie de germani.”

Încheiem discuția noastră pe terasă, într-o după-amiază de sâmbătă, la finalul celei de-a doua întâlniri din București. O parte din femei și bărbați au decis să meargă în Centrul Vechi, să mai discute, să mai petreacă timp împreună.

Ea urmează să plece spre Arad în următoarea zi, dimineața. Va fi din nou în București, la mijloc de noiembrie, cu o altă sesiune de întâlniri.

Pe măsură ce se apropie de momentul în care va avea mai multă viață cu agenția decât viața precedentă, și în tot contextul actual cu internetul și schimbarea atitudinii oamenilor, Antoaneta nu și-a pierdut speranța în iubire. „Banii mișcă lumea, dar fără iubire nu există lume. Și cu banii te obișnuiești, oricâți ai avea, doar poți cumpăra mai mult. Dar dacă stai doar cu ei, stai trist.”

*numele oamenilor și fețele lor din poze au fost alterate pentru a le proteja identitatea.