Securitanta si siguritatea (de Razvan Exarhu)

Atunci cand oamenii spun minciuni obisnuiesc sa foloseasca excesiv cuvantul sincer. Sincer, te iubesc. Sincer, mi-e foame. Sincer, nu mint. Sincer, sunt sincer. De aceea, sincer nu inteleg de ce se amesteca atat de tare principiile morale si etice cu nevoia naturala de a afla adevarul.

E bine sa ne cunoastem ticalosii, dar de ce sa apelam de fiecare data cand suntem lasati sa mai aflam cate ceva la aceeasi retorica patetica? De ce, nici dupa atata timp, nu suntem capabili sa folosim nuantele si nu actionam in spiritul momentului pe care-l traim, nu in conformitate cu frustrarile acumulate intre timp?

Cea mai intensa activitate la nivel national pare a fi reconstruirea unui dinozaur pornind de la niste oase de cotofana. Ceea ce stim acum pare intotdeauna ca reprezinta adevarul si, de aceea, nimeni nu pierde ocazia de a trage niste concluzii emotionante despre libertate, dreptate si alte chestii.

Instinctele literar-artistice par sa fi inghitit definitiv luciditatea si masura pe care le impune trecerea timpului.

Criza de nervi, isteria, diatriba, mama ma-tii si alte figuri stilistice tin loc de dialog intotdeauna cand nevoia de a-i judeca pe altii e mai tare decat puterea de a judeca ce spui. Sincer, nu cred ca toate aceste voci care ne umfla jugulara sufera de infantilism sau chiar de prostie.

Si cu toate astea, nu te poti stapani sa te intrebi de ce o iau atat de personal, de ce o luam cu totii atat de personal?

De unde vine starea asta martiala care ne face atat de aspri, dar severi? Sa fie o criza intarziata de pubertate nationala in care luam de bune lucrurile pe care le citim in carti si ne gandim sa le aplicam oriunde ni se pare ca putem spune ceva definitiv?

Am citit atatea luari de cuvant penibiloide zilele astea si m-am simtit ca in maladiva piesa de teatru moralist din decembrie ‘89, cand Rebengiuc punea hartia igienica pe masa si Liiceanu le vorbea lichelelor ca si cum acestea ar fi stat sa asculte. Astazi, domnul Liiceanu isi publica apelul moralizator, in mod ironic, in ziarul lui SOV, si totusi vorbim in continuare despre principii.

Dezgustul suveran, dezamagirea profund intima ies la suprafata odata cu niste dosare despre care prea rar se intreaba cineva cine le da drumul de la fundul lacului. Un securist a aruncat o piatra si toti inteleptii se reped sa o scoata, aplaudati de pe margine de o galerie cu pietre in mana.

Tonul categoric cu care toate aceste faruri luminoase interpreteaza putina mizerie pe care o au la dispozitie dubleaza absurdul sinistru al situatiei si mentin viu spiritul raului care umbla liber printre noi.

Ca de obicei, orice moment delicat reuseste sa fie trimis in ridicol de actorii care vor sa fie Hamleti. Daca momentul purificarii la fata a Romaniei a fost bine evitat dupa Revolutie, iata ca inca o data nevoia fiecarui comentator de a avea o opinie care sa intre in istorie despre un fenomen care abia daca a inceput, probabil va reusi sa trimita definitiv la culcare o poveste pe viata si moarte.

Sa prezinti si sa tratezi niste informatori ca pe niste piese cel putin la fel de importante precum cei care instrumentau un sistem sufera fie de naivitate, fie de o rea-intentie de plan secund. Sunt opinii care sustin ca nu trebuie deconspirati decat politicienii, politistii, preotii si femeile gravide. Ca nu trebuie sa ne ocupam de muncitori, instalatori si de alte categorii profesionale.

Sau ca trebuie sa ne ocupam de toti, dar pana atunci sa le tragem celor pe care ii prindem suturi in gura pentru toti cei care nu au iesit inca la apel. Si ceea ce sincer nu inteleg este de ce trebuie sa avem pareri atat de ferme, atat de transante despre ceva atat de departe de noi acum?

Ce ar urma sa se intample dupa ce tot poporul i-ar scuipa in ochi pe cei dati la aceasta nesfarsita emisiune Reflector? Ce s-ar schimba dupa ce am vorbi cu totii in acelasi timp despre celebrele cuvinte cu majuscula si valoare simbolica la umbra carora moralistii isi bat nevestele si iau spaga?

Urmeaza cumva o revolutie morala si nu au apucat sa ne anunte organele abilitate? De unde vine aceasta siguranta cu care iesim din timp atunci cand vorbim despre Securitate si dam lectii de parca am fi statui cu totii?

Ce monstru se va naste din mama Confuzia si tata Manipularea? Si cum ati comenta dumneavoastra faptul ca exact in aceste clipe in care suntem cu totii mai intransigenti Dumnezeu de rasplateste. Guineea a inceput sa-si plateasca datoriile catre Romania. Bravo!