Securitatea energetică între independență și smart-dependency

Premierul a readus în discuție problema securității energetice prin prisma independenței energetice. Această idee a fost enunțată duminica trecută la Baia Mare la o reuniune liberală.

Cred că de mult ar fi trebuit să se antameze o astfel de discuție începând cu mediul universitar, întrebând specialiștii industriei energetice și terminând cu politicienii. Eu am abordat acest subiect în teza de doctorat: Securitatea energetică a României în context european: Capitolul gaze”, din care voi cita câteva pasaje (cu italic) în acest articol.

Securitatea Energetică este o condiţie a existenţei statului român, un drept internaţional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilităţii la resurse şi a disponibilităţii accesului pe termen lung.

Clasicii teoriei securității economice abordează termenul în trei sensuri;

• conservatoare – prin care securitatea economică este parte a securității naționale și politicii de stat
• liberală – care elimină intervenția statului și consideră că piața trebuie să se dezvolte și să opereze liber
• socialistă – care ia în considerare justiția și egalitatea socială intervenind în economie numai atunci când se produc dezechilibre sociale.[1]

Este clar că abordarea este învechită deoarece accesul la resurse este din ce în ce mai îngrădit prin oligopolizarea industriilor (exemple: Rusia și energie sau China și metalele și pământurile rare), apariția actorilor nonstatali (companiile mulțimationale sau rețelele de ong-uri globale) sau folosirea amenințării economice (în speciali energetice în zona europeană) ca parte a războiului hibrid și asimentric.

Începând din al doilea mandat, Președintele Klaus Iohannis a intodus conceputul de securitate energetică ca parte integrantă a doctrinei naționale de securitate în documentul care dă linia evoluției viitoare (2020 – 2024) a României: Stratetia Națională de Apărare. SNAp este un bun public și un produs final al acțiunilor instituțiilor statului, care sunt clare și măsurabile. SNAp ar trebui să genereze Strategia Energetică, pentru o perioadă mult mai mare decât mandatul Președintelui. (O analiză mai detaliată pe această tema am publicat aici.) Nu înțeleg de ce de 13 ani, România nu este în stare de a avea o astfel de strategie! (De fapt înțeleg, și dacă intru în amănunte voi fi etichetat ca promotor al teoriei conspirației, preferand să raman la teoria „războiului româno – român” explicată acum câțiva ani de domnul general Constantin Degeratu.)

Scriam acum mult timp: „În realizarea Strategiei Energetice ar trebui avute în vedere și următoarele aspecte ce trebuiesc depășite: Administrația Prezidențială și Parlamentul României nu au la dispoziție experți pe problemele securității energetice, de aici putând rezulta o legislație incoerentă în domeniu, toate strategiile se bazează doar pe informații provenite din analizele serviciilor speciale ce au în obiectul de activitate realizarea acestora, în problematica energetică nu se îndeplinește un atribut important: predictibilitatea în relațiile internaționale în domeniul energetic, de asemenea putem aprecia că România nu are o capacitate de analiză strategică regională / internațională pentru a-și putea negocia avantajos strategiile și politicile în cadrul UE.„

Securitatea economică (si implicit cea energetică) poate fi redusă la câteva probleme relevante din punct de vedere practic:

• capacitatea statelor de a menține unități independente de producție într-o piață globală
• capacitatea statelor de a dispune de acces la surse de energie și materiale strategice
• eventualitatea ca dependența economică / energetică pe piața globală să fie utilizată pentru atingerea unor scopuri politice
• posibilitatea ca piața globală să crească inegalitățile economice dintre state
• riscul ca globalizarea economica ce duce la diminuarea funcțiilor economice ale statului să genereze economie subterană, comerț ilicit, trafic cu tehnologie, afectarea mediului înconjurător
• riscul ca economia globală să intre în criză datorită politicilor economice greșite, a conducerii politice slabe, a instituțiilor naționale / internaționale slabe, a instabilității financiare. [2]

Nu putem să discutam despre securitate energetică dacă nu ținem cont de realitățile internaționale și regionale. Singura realitate, pe care o repet de câte ori pot este ceea ce scrie în Strategia Energetică a Federației Ruse din 2012:

1. țările Uniunii Europene sa devină cât mai dependente de gazul rusesc,
2. Federația Rusă să facă investiții gigant în conducte,
3. mărirea capacităților de transport din țările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan și Azerbaijan către Occident, deci mărirea monopolului rusesc.
4. crearea de firme intermediare în țările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze.
5. asocierea Gazprom cu “vechii parteneri de afaceri” ai acestuia în diverse firme,
6. intrarea în acționariatul a cât mai multor firme de producție și distribuție de gaze sau producători de material rulant pentru industria extracției și transportului de gaze din occident,
7. achiziționarea companiilor naționale de transport și distribuție de gaze din cât mai multe țări europene,
8. achiziționarea sau asocierea cu cât mai multe firme de infrastructură din țările europene (comunicații, transport feroviar, etc) la schimb cu un preț mai mic al gazelor.

Am citat din strategia rusescă, fără a mai aminti de doctrina Gherasimov (despre care am scris aici) pentru a încheia orice discuție despre independența energetică.

Situația externă reprezintă amenințări majore, o parte au fost descrise mai sus. Din situația externă însă putem spune că reies și oportunitățile: România este singura țară din sud-estul Europei care deține depozite energetice semnificative și România este singura țară din sud-estul Europei care nu manifestă deviații flagrante de la politica UE și NATO. (Nu dăm exemple și nu mă gândesc nici la glume cu simbioza dintre trotinetiști și antivacciniști.) Acest lucru face că să devină mult mai interesantă pentru potențialii investitori în domeniu.

De asemena această oportunitate ar putea-o atrage pe cea a reindustrializării României prin atragerea de investiții în alte domenii economice. O altă oportunitate este dată de așezarea geografică din care poate rezulta contrucția unei piete regionale (măcar balcanice) în tranzațiile cu energie electrică pentru „ziua următoare”, dar și pentru tranzacțiile pe termen lung, fapt ce ar duce la așezarea corectă a prețurilor energiei. De aici rezidă oportunitatea de a crea dependența energetică a țărilor vecine față de România, concept înscris în ceeace am putea numi smart dependency.

Ideile acestea le scriam acum câțiva ani și rămân valabile în continuare.

Realitatea româneasca arată o oligopolizare și cartelizare ale extracției, prelucrării și distribuției, de jucători ce nu țin cont de interesul național și interesul cetățeanului. Nici piețele de energie nu sunt bine organizate (OPCOM și BRM), acestea fiind acaparate de brokerii de energie (pompos numiți furnizori) care au posibilitatea de a manipula piațele și de a sări peste regulile acestora. Într-un articol de acum 3 luni, explicam riguros acest lucru.

Spre încheiere trag câteva concluzii:

• dacă am avea o structură care să analizeze situația națională și internatională a industriei energetice și să proiecteze o strategie energetică și politici sectoriale pentru energia securitară sau regenerabilă am putea să dezvoltăm o economie puternică care să contribuie la interdependența de tip win – win a conceptului smart dependency.
• câteva investiții în capacități de producție de energie securitară (gaz și nuclear) și o mărire a capacității de interconectare ar face România un posibil jucător în piața regională de echilibrare (ceea ce face azi Ungaria), ceea ce ar duce de asemenea la smart dependency cu vecinii UE dar în special non-UE (Ucraina și Moldova).
• o reorganizare serioasă a piețelor de energie (de gaze și electrică) și o legislație comercială stabilă ar putea face România acel hub energetic regional mult visat, care bineînțeles ar duce la subiectul discuției noastre: smart dependency.

Am amintit de lipsa unei strategii energetice și urgența construcției acesteia în câteva articole: aici despre principii și aici despre riscuri, vulmerabilități, amenințări, pericole și oportunități. Pentru a sublinia importanța conceptului smart dependency, reiau câteva principii pe care le-am enunțat și care se desprind din SNAp și PNI (Programul Național de Investiții):

• România nu-şi mai permite să renunţe la nici un capitol al suveranității energetice, adică nu-și mai permite să renunțe la controlul niciunei resurse energetice,
• România trebuie să dețină capacitatea de a menține unități independente de producție, stocare, transport și distribuție într-o piață globală,
• România trebuie să dispună de acces la surse de energie și materiale strategice,
• România trebuie să facă față dependențelor economice – energetice față de alte state ce urmăresc scopuri politice pe piața globală și să utilizeze eventuala dependență a altor state de România pentru atingerea unor scopuri politice în interesul său (smart dependency),
• România trebuie să se împotrivească creșterii inegalităților economice – energetice dintre state în piața globală,
• România trebuie să aibă instituții și instrumente în fața riscului de globalizare economică ce duce la diminuarea funcțiilor economice ale statului și care generează economie subterană, comerț ilicit, trafic cu tehnologie, afectarea mediului înconjurător și corupție,
• România trebuie să aibă instituții și instrumente pentru a se apăra în fața riscului ca economia globală să intre în perioade de criză datorită “lebedelor negre”, a politicilor economice greșite, a conducerii politice slabe sau corupte, a instituțiilor naționale sau internaționale slabe și a instabilității financiare sau politice la nivel regional (ceea ce s-a întâmplat începând cu martie 2020 – criza Covid 19),
• România trebuie să aibă o industrie energetică predicibilă în relațiile internaționale,
• România trebuie să-și construiască o instituție națională cu rol de analiză economică strategică, de avertizare timpurie și combatere a agresiunilor economice pentru a ajuta la negocierea avantajoasă a tratatelor, strategiilor și politicilor în cadul UE și în cadrul regional.
• România trebuie să fie capabilă să răspundă, energetic, provocărilor interne și internaționale, anticipând situațiile critice și pregătind scenarii de răspuns și de depășire a situațiilor critice.
• România trebuie să deruleze politici și programe de exploatare eficientă a potențialului intern privind resuresele regenerabile, împreună cu accesul imediat și concret la resursele aflate în conservare.

Nu pot să închei fără a aminti despre autosuficiența energetică (sper că la aceasta s-a referit domnul Florin Câțu) despre care am scris un articol aici.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro