Sari direct la conținut

Șeful diplomației poloneze, mesaj pentru Peter Szijjarto: „Sper că maiorul Magyar va reuși să distrugă” conducta care aduce petrol în Ungaria

HotNews.ro
Șeful diplomației poloneze, mesaj pentru Peter Szijjarto: „Sper că maiorul Magyar va reuși să distrugă” conducta care aduce petrol în Ungaria
Ministrul de externe al Poloniei, Radosław Sikorski (dreapta), discută cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, în timpul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai UE la sediul Consiliului European din Bruxelles, pe 22 ianuarie 2024. FOTO: Virginia Mayo / AP / Profimedia

Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, și-a exprimat miercuri, 22 octombrie, speranța că unitățile ucrainene de drone vor reuși să distrugă conducta Drujba, ce transportă petrolul rusesc către Ungaria, pe fondul unei noi dispute între Varșovia și Budapesta.

„Sper că curajosul vostru compatriot, maiorul Magyar, va reuși în cele din urmă să distrugă conducta de petrol care alimentează mașinăria de război a (președintelui rus Vladimir) Putin și că veți reuși să vă aduceți țițeiul prin Croația”, i-a transmis Sikorski omologului său maghiar, Peter Szijjarto, într-un răspuns publicat pe rețeaua de socializare X la o postare a șefului diplomației ungare.

Ministerul polonez de Externe s-a referit la Robert Brovdi, un ofițer militar ucrainean de origine maghiară și comandantul Forțelor de Sisteme Fără Pilot ale Ucrainei, cunoscut sub indicativul militar „Magyar”, notează The Kyiv Independent.

Ungaria i-a interzis intrarea lui Brovdi în țară din cauza atacurilor ucrainene cu drone asupra facilităților rusești legate gazoductul de Drujba, un sistem masiv de conducte care transportă petrolul rusesc către țara din Europa Centrală.

Majoritatea țărilor UE au încetat să mai cumpere petrol rusesc după izbucnirea războiului din Ucraina, în 2022. Până în 2025, doar Slovacia și Ungaria – ale căror lideri sunt cunoscuți pentru simpatiile lor față de Moscova – au continuat să utilizeze gazoductul Drujba.

Sikorski a lansat această ironie în contextul unei dispute publice cu Szijjarto cu privire la decizia unui tribunal polonez de a nu-l extrăda pe cetățeanul ucrainean suspectat de sabotarea conductelor Nord Stream în 2022.

Cei doi diplomați de rang înalt își adresează adesea critici pe rețelele de socializare, ceea ce evidențiază relațiile tensionate dintre țările lor.

Pe 16 octombrie, instanța poloneză a refuzat extrădarea cetățeanului ucrainean Volodimir Z. în Germania, unde este căutat în baza unui mandat internațional. Ulterior, acesta a fost eliberat din arest.

După ce Szijjarto l-a catalogat pe suspectul ucrainean drept „terorist”, Sikorski a răspuns că este „mândru de instanța poloneză, care a decis că sabotarea unui invadator nu este o infracțiune”.

Polonia critică de mult timp conductele de gaze naturale Nord Stream 1 și 2, care au fost construite pentru a transporta gaze din Rusia spre Germania, prin Marea Baltică.

Gazoductul Nord Stream 2 a fost finalizat cu doar câteva luni înainte de izbucnirea invaziei ruse din Ucraina și nu a fost pus în funcțiune.

Autoritățile germane îl acuză pe Volodimir Z. că a ajutat la plasarea de explozibili pe conducte, în cadrul unei operațiuni secrete desfășurate de pe un iaht închiriat, care a plecat din portul Rostock.

Refuzul Poloniei urmează unei măsuri similare luate de Curtea Supremă a Italiei, care, pe 15 octombrie, a anulat extrădarea unui alt cetățean ucrainean, Serhii Kuznetsov, căutat de Germania pentru acuzații similare.

Kievul, care a criticat și el dur conductele Nord Stream, a negat orice implicare în producerea exploziilor.

INTERVIURILE HotNews.ro