Sari direct la conținut

Șeful ISCIR, acuzt de DNA că le cerea mită câte 1.000 de euro lunar subordonaților săi pentru a-i menține în funcții

HotNews.ro
Sediul DNA, Foto: Victor Cozmei / HotNews.ro
Sediul DNA, Foto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Șeful Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), Viorel Părpăneață, a fost plasat sub control judiciar de către DNA, care îl acuză că le-ar fi cerut câte 1.000 de euro lunar șefilor inspecțiilor teritoriale din cadrul instituției, pentru a-i menține în funcții.

DNA a anunțat vineri că Viorel Părpăneață a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat pentru luare de mită.

Acuzațiile pe care procurorii i le aduc șefului ISCIR

  • În 20 mai 2022, în cadrul unei ședințe de management organizată la un hotel din Sinaia, Viorel Părpăneață ar fi cerut de la fiecare dintre șefii inspecțiilor teritoriale din cadrul ISCIR câte 1.000 de euro lunar pentru menținerea lor în funcție.
  • Ar fi lăsat totodată să se înțeleagă că, dacă inspectorii șefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demiși (revocați) și vor fi numiți alți inspectori șefi.
  • În 8 iunie, Viorel Părpăneață ar fi primit de la unul dintre inspectorii șefi din teritoriu suma de 5.000 de lei.

În perioada în care se află sub control judiciar, Părpăneață trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

  • să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • să nu exercite funcția de inspector de stat șef al I.S.C.I.R., funcție în exercitarea căreia inculpatul a săvârșit fapta.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro