Sari direct la conținut

Șeful Netflix, despre declinul cinematografelor: „Oamenii preferă să vadă filmele acasă, mulțumim frumos”

HotNews.ro
Șeful Netflix, despre declinul cinematografelor: „Oamenii preferă să vadă filmele acasă, mulțumim frumos”
Ted Sarandos, CEO-ul Netflix responsabil de conținut, la premiera filmului „The Electric State” lansat în luna martie pe platforma americană de streaming, FOTO: Jordan Strauss / AP / Profimedia Images

Cel mai recent interviu al lui Ted Sarandos, directorul general al Netflix responsabil de filme și seriale, a început cu o întrebare „de încălzire”: „Ai distrus Hollywood-ul?”, relatează revista Variety.

„Nu, îl salvăm,” a răspuns cu un zâmbet Sarandos, CEO-ul Netflix însărcinat cu gestionarea producțiilor și catalogului de conținut. Celălalt CEO al Netflix, Greg Peters, este responsabil de partea financiară și de marketing.

Sarandos a purtat o scurtă discuție la New York cu redactorul-șef al revistei Time, Sam Jacobs, în cadrul summitului Time100. Cei doi au vorbit despre problemele care afectează Hollywood-ul și despre motivele pentru care Netflix are succes în ciuda reducerii numărului de producții, scăderii încasărilor la box office și a unei industrii aflate în contracție.

Dând ca exemplu vânzările de bilete pentru sălile de cinema, aflate în scădere la nivel global în ultimii ani, Sarandos a întrebat retoric: „Ce ne spune asta? Ce încearcă să ne transmită publicul?”.

„Că preferă să vadă filmele acasă, mulțumim frumos. Studiourile și cinematografele se luptă pentru a păstra această fereastră de 45 de zile [de rulare în cinematografe], care este complet ruptă de experiența consumatorului care pur și simplu iubește un film”, și-a răspuns el în fața publicului prezent.

Șeful Netflix a explicat de ce unele filme ale platformei sunt lansate în cinematografe

Revista Variety amintește că Netflix ca companie nu este complet străină de afacerea cinematografelor, deoarece deține cinematografele de gală „Bay” din Los Angeles și „Paris” din New York. Sarandos a afirmat însă că Netflix „le-a salvat” de la închidere dintr-un motiv foarte specific. „Nu le-am salvat ca să salvăm industria cinematografelor. Le-am salvat ca să salvăm experiența cinematografică”, i-a spus el redactorului-șef al revistei Time.

Netflix este de asemenea nevoită să ofere lansări limitate în cinematografe pentru filmele care dorește să fie eligibile pentru premii, cum a fost cazul sequelului din 2022 Knives Out: Glass Onion sau a filmului din 2024 Emilia Pérez, aflat în centrul unei controverse uriașe din cauza actriței sale principale.

„Avem aceste lansări specifice… trebuie să îndeplinim anumite criterii pentru Oscaruri,” a spus Sarandos. „Trebuie să ruleze o perioadă scurtă, ajută puțin și în ciclul de promovare. Dar i-am încurajat pe toți regizorii cu care lucrăm să se concentreze pe public, pe fani. Să facă un film pe care oamenii să-l iubească, și aceștia îi vor răsplăti”, a mai spus el.

Sarandos a menționat și faptul că industria cinematografică se află într-o „perioadă de tranziție”, considerând că „oamenii au crescut cu gândul că ‘Vreau să fac filme pentru un ecran uriaș și să le vadă străini [și să ruleze] două luni în cinematografe, cu oameni care plâng și săli pline…’”. „Este un concept depășit”, și-a exprimat părerea Ted Sarandos.

CEO-ul Netflix consideră că Hollywood ar avea o problemă mai mare decât declinul cinematografelor

Întrebat direct dacă dorința unor regizori ca James Cameron și actori ca Tom Cruise de a face filme „pentru cinematografe, pentru experiența comună” este „o idee demodată”, Sarandos a spus: „Cred că este, pentru majoritatea oamenilor, nu pentru toți.

„Dacă ai norocul să trăiești în Manhattan și poți merge pe jos la un multiplex ca să vezi un film, e grozav. Majoritatea țării nu poate face asta”, a explicat el.

Sarandos a insistat că iubește cinematografele, dar că declinul acestora nu îl „deranjează”. În schimb, a spus că l-ar deranja dacă „oamenii ar înceta să mai facă filme bune.”

El a avertizat Hollywood-ul să nu se lase amăgit că dorința publicului este să vadă filmele în cinematografe, doar fiindcă așa vrea industria cinematografică să fie vizionate.

CEO-ul Netflix a argumentat în schimb că este în interesul industriei de divertisment în ansamblul ei ca Hollywood-ul să se adapteze modului în care publicul vrea să consume filmele.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro