Șeful Pentagonului: Operaţiunile Chinei în apropierea Taiwanului seamănă cu o „repetiţie”
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a apreciat sâmbătă că vastele operaţiuni militare chineze efectuate recent în apropierea Taiwanului par o „repetiţie”, reiterând sprijinul ferm al Washingtonului pentru această insulă, transmit AFP și Agerpres.
Într-un discurs consacrat în mare parte ansamblului de provocări lansate de Beijing, Lloyd Austin a adăugat că Statele Unite rămân hotărâte să susţină „capacitatea Taiwanului de a se apăra”.
Luând cuvântul la un forum pe tema apărării naţionale desfăşurat la Biblioteca Prezidenţială Ronald Reagan din Simi Valley, California, el a insistat asupra „diferenţelor reale atât pe planul intereselor, cât şi al valorilor” dintre Washington şi China.
„Dar contează felul în care le gestionăm”, a subliniat şeful Pentagonului.
În ultimele luni, armata chineză a desfăşurat o serie de operaţiuni militare aeriene şi maritime tot mai agresive în vecinătatea Taiwanului, pe care China îl consideră parte a teritoriului său.
Unii analişti au sugerat că Beijingul l-ar putea testa astfel pe preşedintele american Joe Biden în primul său an de mandat.
China, a declarat Lloyd Austin, este singura putere capabilă în prezent să-şi folosească „puterea economică, diplomatică, militară şi tehnologică pentru a lansa o provocare de durată unui sistem internaţional stabil şi deschis”.
Pentru el, liderii chinezi „şi-au exprimat tot mai deschis nemulţumirea în legătură cu ordinea dominantă şi dorinţa acestora de a priva Statele Unite de rolul lor de lider mondial”.
Dar, a spus din nou secretarul Apărării, „nu căutăm nici confruntarea, nici conflictul (…) Nu căutăm un nou război rece sau o lume divizată în blocuri rigide”.
În faţa provocării chineze, a subliniat el, Statele Unite îşi vor adânci legăturile cu ţările prietene din regiune, în special prin manevre militare comune.
„Rămânem fideli politicii noastre privind o singură Chină şi angajamentelor asumate (…) pentru a sprijini capacitatea Taiwanului de a se apăra, menţinându-ne în acelaşi timp capacitatea de a rezista oricărei recurgeri la forţă care ar pune în pericol securitatea poporului din Taiwan”, a mai declarat Lloyd Austin.
Washingtonul merge cât de departe posibil în legăturile sale cu Taiwanul, fără a trata acest teritoriu ca pe un stat suveran.
Aceasta este aşa-numita „ambiguitate strategică” a americanilor care, iniţial loiali Taiwanului, au stabilit în cele din urmă relaţii diplomatice în 1979 cu puterea comunistă chineză.
Această doctrină a făcut posibilă păstrarea statu-quoului, mai scrie AFP.
