Sari direct la conținut

Senatorul Alexandru Vegh, despre proiectul sau de lege de interzicere a reclamelor la medicamente si farmacii: "Nu m-am consultat cu nicio organizatie. Este o propunere perfectibila care poate duce la insanatosirea populatiei"

HotNews.ro
Alexandru Vegh, Foto: Agerpres
Alexandru Vegh, Foto: Agerpres

Senatorul UDMR Alexandru Vegh a precizat, pentru HotNews.ro, ca proiectul sau de lege prin care se interzic reclamele la medicamente si farmacii la televiziune si radio este „o incercare” care poate „sa duca la o insanatosire a populatiei”. El admite ca nu a consultat nicio organizatie, guvernamentala sau neguvernamentala, si ca proiectul sau nu se bazeaza pe studii de piata sau sondaje. „Daca ne uitam zilnic la teve si ascultam aparatele de radio cred ca ne putem da seama singuri, nu trebuie sa facem niciun studiu de piata”, afirma senatorul, care spune ca proiectul sau de lege este „perfectibil” si ca se pot adauga amendamente.

Alexandru Vegh si-a inregistrat propunerea legislativa pe 1 aprilie, la Senat, si o motiveaza prin „influenta negativa si inselatoare pe care o are asupra populatiei”.

„Reporter:Aveti semnale ca sunt inselati consumatorii (prin reclamele la medicamente si la farmacii – n.r.)?

Senator Alexandru Vegh: Va dati seama ca daca nu as avea semnale nu as fi depus proiectul legislativ.

Rep.: Mai exact, aveti studii de piata, sondaje cum ca oamenii se simt inselati sau deranjati de aceste reclame?

A.Vegh: Daca ne uitam zilnic la teve si ascultam aparatele de radio cred ca ne putem da seama singuri, nu trebuie sa facem niciun studiu de piata. Se intampla zilnic, se face reclama si la fiecare sfarsit de reclama se spune „studiati cu atentie prospectul”. Mi se pare o inselaciune. Am pornit de la faptul ca orice medicament, trebuie sa porneasca de la un medic.

Rep.: Dar reclamele sunt oricum la cele care nu sunt date pe prescriptie medicale. Avand in vedere piata libera, sunt medicamente cu diferite cu aceeasi substanta…

A. Vegh: Nicio problema, sa se lase la indemana consumatorului, nu trebuie sa faci reclama la niciun medicament.

Rep.: Am vazut ca aveti prevederea de a interzice reclamele si la farmacii.

A. Vegh: Da. De ce sa se face reclama la anumite farmacii? Toate sunt la fel, niciuna nu este mai buna ca alta. Nu trebuie sa scoatem in evident un anumit tip de farmacie.

Rep.: Cu cei din audiovizual v-ati consultat? Pana in 2011 erau interzise reclamele la farmacii, apoi au fost permise. Credeti ca este fezabila modificarea?

A.Vegh: Sincer sa fiu, nu m-am consultat cu nicio organizatie, nici guvernamentala nici neguvernamentala. Aceasta este propunerea mea si sigur ca este perfectibila. Nu este una corecta, se paoate modifica, se pot accepta amendamente.

Rep.: Nu ati inclus si reclamele la spitale sau clinici.

A.Vegh: Nu, ideea de baza este reclama la medicamente de toate felurile si la toate farmaciile.

Cu siguranta comisia raportoare va fi de sanatate, o sa urmeze cursul firesc, probabil in 2-3 luni de zile va trece prin Senat, cu vot negativ sau vot pozitiv. Este o incercare de-a mea care cred ca poate sa duca la o insanatosire a populatiei.”

Citeste mai multe despre proiectul legislativ, expunerea de motive si ce modificari presupune

UPDATE 14.00: Vicepresedintele Consiliului National al Audiovizualului, Rasvan Popescu, a declarat pentru HotNews.ro ca CNA nu se poate pronunta pe tema acestui proiect pana cand nu il primeste in mod oficial. „Tot ce pot sa va spun acum este ca publicitatea la medicamente este reglementata prin Directiva Serviciului Media Audiovizuale, care este transpusa in Legea Audiovizualului din Romania. Normele nationale sunt deci compatibile cu cele europene. Publicitatea la produsele medicamentoase eliberate fara prescriptie este permisa cu respectarea cerintelor legale.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro