TikTok e într-o cursă contracronometru pentru a evita interzicerea în Statele Unite
Populara platformă social media TikTok, aflată în centrul unei controverse uriașe în România din cauza rolului său în influențarea alegerilor prezidențiale, ar putea fi interzisă complet în Statele Unite în mai puțin de două luni, amintește Business Insider.
Congresul american a adoptat în aprilie o lege care a stabilit un termen limită de 9 luni pentru ca proprietarul TikTok, compania chineză ByteDance, să predea controlul asupra platformei social media în SUA, în caz contrar ea urmând să fie eliminată din magazinele de aplicații disponibile pe teritoriul țării.
Termenul limită urmează să expire în data de 19 ianuarie 2025, cu exact o zi înainte ca Donald Trump să fie învestit pentru un al doilea mandat de președinte al SUA. Există posibilitatea ca președintele Joe Biden să extindă acest termen cu 90 de zile, dar deocamdată administrația sa nu a anunțat vreo intenție în acest sens.
TikTok contestă, în prezent, legea adoptată de Congres la o instanță din Districtul Columbia din cadrul circuitului de apel al justiției americane. Însă mai mulți experți în Drept au declarat anterior pentru Business Insider că audierile care au avut loc în luna septembrie nu au fost favorabile companiei.
Analiștii juridici amintesc, de asemenea, că judecătorii din aceste instanțe tind de regulă să acorde deferență Congresului în chestiuni de securitate națională, chiar și în cazurile în care sunt în joc drepturile garantate de Primul Amendament al Constituției americane, cel care protejează, printre altele, și dreptul la libertatea de exprimare.
„Curtea va analiza temeiurile cazului, dar în realitate va fi ghidată de deferența față de Congres, considerând că acesta înțelege mult mai bine riscurile de securitate națională decât judecătorii înșiși”, a declarat Matthew Schettenhelm, analist principal pentru litigii la Bloomberg Intelligence la începutul acestui an.
Interzicerea TikTok în SUA ar putea fi tranșată de Curtea Supremă de la Washington
Un purtător de cuvânt al circuitului de apel din Districtul Columbia, cel în care se află capitala americană, nu a dorit să vehiculeze o dată pentru momentul în care ar putea fi anunțată o decizie pentru plângerea formulată de ByteDance. El a amintit însă că durata medie de la începerea audierilor orale până la pronunțarea unui verdict este de aproximativ 4 luni. Cazul ar putea ajunge, în cele din urmă, în fața Curții Supreme de la Washington, dacă decizia va fi una nefavorabilă și ByteDance o va ataca într-un nou apel.
Deși în Congres există sprijin bipartizan pentru interzicerea TikTok, susținerea americanilor pentru măsură este în scădere. Un sondaj realizat de Pew Research Center între lunile iulie și august a arătat că în jur de o treime din adulții americani (32%) susține o interdicție guvernamentală, în scădere față de 50% în martie 2023.
Mulți dintre cei cu interese în aplicație acționează în continuare ca și cum aceasta nu va fi interzisă. Angajații TikTok, partenerii de afaceri și creatorii de conținut își desfășoară activitatea în mare parte ca de obicei, chiar dacă termenul limită stabilit de Congres pentru vânzare sau interdicție se apropie. Unii se așteaptă ca tentativa de interzicere să eșueze, așa cum s-a întâmplat în trecut.
În SUA TikTok s-a confruntat anterior cu amenințări de interzicere atât la nivel statal, cât și federal, dar judecătorii au respins în mod repetat tentativele legiuitorilor după ce ByteDance a atacat măsurile în justiție.
Însă analiștii juridici nu sunt în general optimiști cu privire la șansele TikTok de această dată.
Va salva Donald Trump TikTok în SUA?
Președintele ales Trump a declarat că va încerca să salveze aplicația odată ce va prelua funcția, o schimbare față de poziția sa din primul său mandat prezidențial, când a amenințat în mod repetat cu interzicerea sa, acuzând-o că se află sub controlul guvernului comunist de la Beijing. În luna iunie Trump și-a deschis chiar un cont pe TikTok.
Unii experți în drept consideră că Trump ar putea încerca câteva tactici pentru a menține TikTok în funcțiune, inclusiv instruirea Departamentului său al Justiției să nu aplice legea adoptată de Congres, sau să încerce să ocolească legea prin „interpretări strategice” ale textului său. Totuși, ambele variante ar fi dificil de apărat.
„Deoarece legea a fost adoptată de Congres, nu sunt sigur cât de multă marjă de manevră ar avea o viitoare administrație Trump pentru a o ignora” a declarat G.S. Hans, profesor la Facultatea de Drept a Universității Cornell, pentru Business Insider.
Trump ar putea încerca să intermedieze vânzarea activelor TikTok din SUA către o companie non-chineză, soluția cerută de congresmenii americani pentru evitarea interzicerii.
Mai mulți legiuitori și-au exprimat susținerea pentru o astfel de măsură. De exemplu, reprezentantul John Moolenaar, președintele Comisiei Speciale a Camerei Reprezentanților pentru Competiția Strategică între Statele Unite și Partidul Comunist Chinez, a declarat pentru că administrația Trump „va avea o oportunitate unică de a facilita o preluare americană a platformei, permițând utilizatorilor TikTok să continue să se bucure de o versiune mai sigură și mai bună a aplicației, liberă de controlul unui adversar străin.”
Însă ByteDance a declarat în mod repetat că nu va renunța la controlul asupra TikTok în SUA. O altă problemă ar putea fi că guvernul chinez ar putea bloca ByteDance din a vinde TikTok în SUA, iar vânzarea aplicației ar putea deveni un atu de negociere în cadrul unor discuții comerciale mai ample între Washington și Beijing.
TikTok provoacă îngrijorări în SUA de ani de zile
Dacă în România TikTok a stârnit ample îngrijorări abia după alegerile de duminica trecută, în Statele Unite oficialii guvernamentali sunt preocupați de ani de zile de influența tot mai mare a platformei social media.
Proprietarul său, ByteDance, are sediul în China, o țară pe care SUA au catalogat-o drept un „adversar străin”. Temerile sunt legate de faptul că ByteDance ar putea fi constrânsă să furnizeze date sensibile despre utilizatorii săi guvernului chinez.
Unii membri ai Congresului și-au exprimat de asemenea îngrijorări că TikTok ar putea fi folosită ca un instrument de propagandă al Partidului Comunist Chinez.
TikTok susține în schimb că nu împărtășește informații cu guvernul chinez și că eforturile sale de moderare a conținutului sunt gestionate de o echipă cu sediul în SUA, care „funcționează independent de China”.