Sari direct la conținut

'Sensibilitate si culoare' la licitatia GOLDART-Ghildush din 23 februarie

HotNews.ro

Artă decorativă menită parcă a nutri și întreține sensibilitatea pentru frumos și artă plastică preponderent manifestată prin culoare – iată cele două traiecte care definesc cuprinsul licitației de luni 23 februarie a Casei GOLDART-Ghildush (Intr. I. L. Caragiale nr. 1).

Obiecte de podoabă – de la ceasuri și broșe ornamentate cu pietre prețioase, la cercei și pandantive excentrice, obiecte de vitrină și de servit masa, numeroase alte vase decorative provenite din manufacturi renumite se adresează unui public pretențios și rafinat.

Foarte expresivă este selecția de artă contemporană, în cadrul căreia pot fi reținute operele de marcă ale unor Viorel Mărginean, Virgil Parghel, Dan Botta, Marin Gherasim, Valeriu Boborelu și alții la fel de prestigioși.

Nume importante ale graficii românești acoperă o gamă tematică largă – Lucia Dem Bălăcescu, Florin Niculiu, Octav Băncilă, Marcel Iancu, Nicolae Tonitza sau Constantin Piliuță aduc pe simeze peisaje, flori și personaje în ipostaze inedite.

Dintre genurile picturii prezente în actuala licitație, peisajele se remarcă prin cromatica vie și plasticitate. Îndeosebi locuri pitorești, autohtone dar și din străinătate sunt surprinse de Theodor Pallady, Aurel Băeșu, George Catargi, Vasile Ștefan, ca sa dăm numai câteva exemple.

Natura statică, reprezentată în operele unor Ovidiu Oprea, Ghelman Lazăr, Traian Brădean, Eugen Ispir, Nicolae Vermont sau Tia Peltz sunt prezente într-un mixtum semnificativ pentru culoare și sensibilitate deopotrivă. În peisajele lui Constantin Udroiu decelăm și înclinația temperamentală pentru stilistica fauvistă. Artistul tălmăcește cu intensitate înfățișările cele mai sesizante ale realului, atras deopotrivă de precizia decorativă a desenului și de definirea abruptă a maselor cromatice.

Mai putin categoric în ceea ce privește intențiile fauve – care-i caracterizeaza totuși o buna parte a operei – se relevă peisajul cu personaje de Vasile Stefan. Deși planurile sunt definite cu oarecare strictețe, artistul atenuează asprimea dominantelor reci printr-o gamă cromatică restrânasă care face ca întreaga compoziție să comunice o neașteptată sensibilitate sufletească.

Toate obiectele supuse licitatiei din 23 februarie ora 19.00 sunt expuse la Casa de Licitatii GOLDART-Ghildush (Intr. I. L. Caragiale nr. 1) pentru vizionare dupa urmatorul program:

luni – vineri 09.00-17.00,

sambata 21.02. intre 11.00-15.00,

luni 23.02, intre 09.00-19.00

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro