Sensul reformei

Ion Iliescu s-a inscris in PSD. Un nou ciclu din istoria partidului creat in 1992 pentru a-i oferi presedintelui de atunci si spijinul parlamentar s-a incheiat. Incercarea lui Adrian Nastase de a-i succeda lui Ion Iliescu si de a transforma partidul, a esuat. Forta liderului fondator consta in impactul sau initial asupra organizatiei. Prezenta sa, fie si discreta, nu poate fi minimizata.

Inscris in PSD, partid ce se formase in 2001 prin fuziunea PDSR cu PSDR, tocmai pentru a marca o nou etapa in evolutia a ceea ce ar fi trebuit sa fie social-democratia romaneasca, Ion Iliescu readuce partidul la adevaratul sau numitor comun, liderul. Orientarea doctrinara a partidului este un subiect ocultat in dezbaterile interne din PSD de dupa alegerile din 2004.

Diferitele luari de pozitie prezentate mai mult sau mai putin coerent se raporteaza mai ales la persoane. Concurenta intre lideri, semnul dinamicii interne a unui partid, nu poate insa tine loc de viziune. Aflat la momentul evaluarilor, PSD acuza nu doar dificila adaptare la situatia de opozitie, ci si inadecvarea la noul context social.

Reforma interna simulata la sfirsitul verii trecute nu a reusit decit sa adinceasca faliile interne. Aspectul de federatie de grupuri de interese judetene sau regionale care concureaza pentru controlul organizatiei se mentine.

Cu rezultate electorale mai degraba modeste, filialele din Transilvania au incercat, prin declaratia de la Cluj, sa preia initiativa in fata atitudinilor mai putin structurate ale unor lideri judeteni si aparent izolate, precum Marian Oprisan.

Perioada de opozitie poate fi, in anumite conditii, propice reformei interne a unui partid.

Intre 1997 si 2000, PDSR a esuat in realizarea reformei interne din trei motive: sciziunea aperista care a limitat eventualul apetit pentru schimbare organizationala in favoarea coeziunii interne, confuzia doctrinara datorata prezentei celorlalti socialisti din PD la guvernare si colaborarii pe bancile opozitiei cu PRM, si absentei unei autentice structuri militante.

Daca prin fuziunea din 2001 PSD parea sa fi rezolvat problema doctrinara, iar in 2003 Internationala Socialista primea partidul in rindurile sale, dupa trecerea in opozitie absenta unui autentic etos socialist la nivelul organizatiilor teritoriale devine vizibila. In acest sens, raporturile PSD cu socialistii europeni devin importante.

Daca proiectul de unificare a PNL si PD va reusi, iar compromisul intre liderii istorici se va instala, PSD va supravietui ca partid socialist fara sa fie nevoit sa se reformeze. Lipsit de stimulii concurentei politice cu partide de aceeasi orientare ideologica, pesedistii vor favoriza compromisurile si vor incerca mentinerea organizatiei cit mai compacte.

Dimensiunea partidului nu stimuleaza reforma. O parte a succesului Aliantei DA s-a datorat supletei celor doua partide componente. Cu o talie mai mica, cu o structura mai elastica, dar tot fara o ideologie precizata, cele doua partide au rezistat perioadei de opozitie. Colosul pesedist, greoi si hegemon, nu poate fi nici usor, nici repede restructurat. Cu peste 600.

000 de membri, dar fara o componenta militanta de tip vest-european, PSD a dovedit o mare inertie. Orice reforma care nu va fi sprijinita de membrii partidului va fi insa sortita esecului. Dezbaterea privind reforma interna ar fi credibila doar daca ar porni de la baza partidului.

Preocuparea pentru structura viitoare a leadership-ului transforma componentele valorice in simple anexe decorative. Intelegind politica doar ca exercitiu de manipulare si control, liderii PSD au incercat escamotat criza interna, iar atunci cind aceasta a izbucnit dupa 12 decembrie, o transforma doar intr-o disputa a liderilor.

Dupa un experiment social-democrat de patru ani, PSD a dovedit o rezistenta la temele stingii occidentale. Dar odata ce ponderea parlamentara a PRM s-a diminuat dupa alegerile din 2004, iar imaginea internationala a PSD ca singur factor politic de contracarare a extremismului s-a erodat, reforma intr-un sens socialist a organizatiei devine o tema ce nu va putea fi multa vreme eludata.

Improvizatiile politice nu pot tine locul proiectelor fondate pe valori. Doar daca proiectul socialist va fi impartasit de membrii sai, PSD va deveni un partid viabil si va putea depasi criza de succesiune care il macina de opt ani. Altfel, organizatia se va eroda si va deveni din ce in ce mai putin competitiva.