Sindicatele din învățământ acuză lipsa de transparență în elaborarea planurilor-cadru pentru liceu. Cum răspunde Ministerul

Reprezentanții sindicatelor din educație acuză lipsa de transparență în elaborarea noilor planuri-cadru pentru liceu, susținând că nu au fost implicați în proces și că Ministerul Educației nu a făcut publice numele celor care au lucrat la documente. În replică, oficialii ministerului explică motivele pentru care componența grupurilor de lucru nu a fost dezvăluită și subliniază că sindicatele vor fi incluse într-o etapă de consultări.
Vicepreşedintele FSLI, profesorul George Purcaru, a criticat, vineri, într-o emisiune la Prima News, faptul că proiectele de planuri-cadru pentru liceu au fost elaborate de un grup de lucru ai cărui membri nu sunt cunoscuţi publicului, scrie news.ro.
Reprezentantul sindicaliştilor din educaţie reclamă o „secretomanie” în ceea ce priveşte grupul de lucru, subliniind că sindicatele nu au făcut parte din acesta.
„Este firesc să existe o îngrijorare foarte mare având în vedere rapiditatea cu care Ministerul Educaţiei şi timpul foarte scurt în care au fost puse în dezbatere aceste planuri-cadru. E firesc ca ai noştri colegi să fie îngrijoraţi pentru că trebuie să vedem care este motivaţia din partea acestei schimbări majore şi acestei reforme pentru că în ultima vreme ne-am obişnuit că auzim de reforme, dar acestea să fie de formă, nu de fond”, a afirmat George Purcaru, vineri, la Prima News.
În replică, profesorul Gabriel Vrînceanu, şeful Serviciului Curriculum din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a explicat, în aceeaşi emisiune, că sindicatele nu au fost excluse din decizia privind planurile-cadru.
„Grupul de lucru a fost constituit prin Ordin de ministru. În grupurile de lucru sunt cadre didactice, cu alte cuvinte orice membru al unei mulţimi poate fi reprezentant al mulţimii respective. (…) S-a acordat atenţie să fie practicieni, cadre didactice. Deci avem o reprezentare din acest punct de vedere. Strict pe reprezentanţii sindicatelor, să nu uităm că planurile cadru trec prin etapa de consultare, iar următoarea etapă este cea de a aduce planurile-cadru în faţa Comisiei de validare, care include reprezentanţi ai părinţilor, sindicatelor, elevilor”, a explicat oficialul din Ministerul Educaţiei, potrivit sursei citate.
Acesta a subliniat că au fost momente în care numele celor care au făcut parte din grupurile de lucru nu au fost făcute publice pentru ca aceştia să fie „protejaţi” de eventuale presiuni.
Critici aspre pentru modificările propuse de Ministerul Educației
Noile planuri-cadru pentru liceu propuse de Ministerul Educației au stârnit critici din partea specialiștilor. Facultatea de Istorie a Universității din București condamnă reducerea orelor de istorie, avertizând că această măsură va afecta formarea civică a tinerilor și gândirea critică.
De asemenea, Societatea de Studii Clasice denunță eliminarea limbii latine din programa liceală, considerând-o o amenințare la adresa culturii naționale și identității europene. Ambele instituții acuză lipsa de transparență a ministerului și solicită revizuirea urgentă a propunerilor.
Ministerul Educației și Cercetării a pus recent în consultare publică planurile-cadru pentru liceu, iar propunerile vor putea fi trimise la adresa de e-mail consultare@rocnee.ro până la data de 6 martie.