Singuratatea PDL: intre mania trecatoare si ura statornica a strazii

Emisiunile cu public au dichisul lor. Se inseala amarnic cel care crede ca „aplaudacii’ asezati cuminti in gradene sunt doar oameni obositi, eventual saraci, lipsiti de idei sau demnitate. Dimpotriva, fara un decupaj al strazii prezent nemijlocit in fata oamenilor politici, dezbaterile TV aluneca intr-o sterilitate si cacofonie bine-cunoscute. Hotararea lui Radu Moraru de-a organiza un alt format al emisiunii Nasul (pe Zece TV) are un talc: peroratiile invitatilor trebuie confruntate cu emotia vie a salii. Populism? Poate. Nevoia de rating? Era si firesc. Nu exista vreo entitate fizica ori spirituala care sa dispretuiascaa prioriaudienta: chiar si preotii vor credinciosi atenti la predica; sportivii isi doresc sali pline cu suporteri; marile companii viseaza la un numar crescand de fani sau aderenti.

Recent, am facut si eu experienta neasteptata a unei emisiuni cu public. Am fost invitat de Radu Moraru in postura de comentator al fenomenului politic alaturi de reprezentantii a trei partide: Diana Tusa de la PNL, Ecaterina Andronescu de la PSD si Gelu Visan de la PDL.

Am asistat la schimbul curent de opinii intre aparatorii Uniunii Social-Liberale (Tusa & Andronescu) si omul puterii (Visan). Rand pe rand, au cazut in gol toate argumentele etico-doctrinare impotriva straniei strutocamile doctrinare. Nu mai misca sufleteste pe nimeni sa spui (asa cum am facut-o si eu) ca un mare istoric precum Gh. Bratianu s-ar intoarce in mormant la vederea concubinajului dintre conservatori, socialisti & liberali. Nu fara tristete, am constatat apoi ca anticomunismul are un efect electoral nul. Mazare poate purta orice camasa – maoista, cheguevarist sau fidel-castrista -, cata vreme subventia la caldura e subiectul zilei. Moartea lui Vasile Paraschiv nu intereseaza fosta clasa muncitoare. Poate tocmai de aceea, executivul si legislativul nu se grabesc sa promoveze proiecte generoase precum un Muzeul al Dictaturii in Bucuresti. O sala polivalenta aduce mai multe voturi decat un chivot al memoriei pentru suferinta lui Maniu, Mihalache sau Coposu.

Considerentele morale care scot la iveala incompatibilitatea intre ideile economice ale stangii (taxa progresiva) si principiile dreptei (stimularea investitiilor) sunt, iarasi, irelevante. Talpa tarii intelege distinctiile doctrinare la fel de bine cum percep agnosticii miza dezbaterilor teologice de la marile concilii ale Bisericii: deloc. Nimanui nu-i pasa ca PNL n-are un think-tank afiliat la reteaua organismelor de dreapta din spatiul nord-atlantic (si ca PDL are). Minoritatea atenta la aceste fineturi nu depaseste 1% din electorat. Restul oamenilor vor altceva decat vorbe despre statistici rozalii sau promisiuni de crestere. Ei stiu c-o duc prost, ca isi cumpara haine si mancare de proasta calitate si ca au multe rate de platit la banca. Tinerii cei mai buni au plecat din tara, luind cu ei suflul antreprenorial, credinta in autonomie. Strigatul nemultumirii celor ramasi in Romania e rostit cu maxima vehementa.

Chiar daca lucrez intr-o institutia a Statului (unde poti lua rapid pulsul nemultumirii generale), niciodata n-am simtit mai mult clocotul mut al unei multimi de oameni, cum erau cei adusi in emisiunea lui Radu Moraru. Si nu se aflau acolo pentru a asculta peroratii! Oamenii vroiau sa cantareasca solutii. Oricat de previzibil, fals, prost argumentat sau inselator, discursul doamnei Andronescu sau Tusa putea obtine aplauzele multimii printr-un efect simplu: incheind orice fraza adresata reprezentantului Puterii cu formula simpla:lumea s-a saturat de voi! Efectul euforic era garantat.

Monologul opozitiei

Evident: ambasadorii Uniunii Social-Liberale raman adeptii unui discurs mono-maniacal, compus dintr-o singura litanie (Jos Basescu!). In spatele semnelor de exclamatie nu descoperi programe, politici fezabile sau oameni cu parfum de credibilitate. Si totusi: e greu, daca nu imposibil, sa convingi o multime semi-infometata, obosita si enervata, ca ideile produc realitate sau ca, intr-un limbaj metaforic, inteligenta unui calcul geometric sau reactia instinctuala a unui capitan de marina (care vireaza brusc intr-o directie) poate salva orice vas de la scufundare.

Pentru versiunea contemporana a poporulului roman (care nu s-a nascut printr-un manifest impotriva taxarii injuste, precum poporul american in lupta cu Coroana Britanica), teoria inseamna foarte putin. La noi, Parlamentul nu are o mare Biblioteca, asa cum Congresul american se poate lauda cu rafturile lui Thomas Jefferson sau John Adams.

Disperarea colectiva e atat de mare incat cetatenii romani vor putea vota chiar si un repetent (de trei ori la istorie) in locul unui tehnocrat genial si apatic. Oricat am spune sau am demonstra ca dl Crin Antonescu e o nulitate patenta, eventual o floare mortuoara la catafalcul liberalismului ori un „Rica Venturiano tomnatic” (pentru a cita un mare clasic in viata) – poporul vrea acum altceva: sa dea de pamant cu puterea si oamenii ei!

Primavara lui 2011 scoate la iveala marile erori ale PDL comise anul trecut. Greseli de comunicare, gafe economice, calcule neinspirate. In loc sa opteze pentru schimbarea rapida a Codului Muncii (in primele luni ale lui 2010), cu efect imediat in disponibilizarea unui numar limitat de bugetari, Guvernul Boc a ales terapia graduala: a lovit in toti, fara discriminare, buni sau rai, dar mai ales foarte multi. Unii spun ca efectul cumulat al reducerilor cu 25%, al cresterii TVA si al inflatiei ridicate a redus la aproape jumatate puterea de cumparare a romanilor. E usturator, e dramatic, e aproape scandalos!

Marea necunoscuta: PD-Leadership

In zadar vor invoca reprezentantii PDL mostenirea catastrofala a guvernarii liberale sau mafia organizata de guvernul Adrian Nastase (laudat altminteri de Traian Basescu pentru anumite performante manageriale). Oamenii sunt amnezici si adeseori plini de ingratitudine. Prognozata crestere economica de 4% va veni prea tarziu pentru ca PDL sa mai ingroape mania populara.

Cum poate PDL sa impiedice transformarea unui naduf poate trecator intr-o statornica ura, lipsita de mila sau regrete? Ce anume va potoli nervozitatea oamenilor care, stransi in multimi, n-ar ezita poate sa recurga la agresiune fizica impotriva reprezentantilor Guvernului?

Raspunsul e simplu: canalizarea acestei revolte catre tapi ispasitori vizibili dinauntrul si din afara PDL. Sunt in partid capete care, desi se ascund, trebuie sa zboare (figurativ, fireste): baroni locali, lideri centrali, voci ostoite in blocarea reformei interne, chipuri sterse, insi fara competente minimale. PDL are nevoie de un sanatos paratrasnet – obiect care merita chiar inventat, daca aceasta ura se vrea totusi canalizata (damage-control).

In al doilea rand, resentimentul e personalizat si se indreapta cu precadere impotriva lui Emil Boc (un prim-ministru altminteri integru si necorupt). Suprapunerea functiei de premier peste functia de lider al partidului ar putea fi fatala. Cum sa defilezi mai departe cu acelasi nume la varf, cand PDL e stagnant la 15%?

Singurătatea PDL: între mânia trecătoare și ura statornică a străzii

In al treilea rand, discursul anticoruptie trebuie aplicat in mod aspru, cu multa convingere. Oamenii vor sa vada ca tribunalele din Romania lasa ca vocea dreptatii sa triumfe: e timpul sa plateasca cei care au prejudiciat binele obstesc. Contra-ofensiva de cucerire a electoratului dreptei trebuie sa includa si explicarea amanuntita a luptei dusa de liberal-socialisti impotriva justitiei (a magistratilor independenti si a procurorilor DNA).

Schimbarea de leadership trebuie facuta in beneficiul unei persoane sau a unei echipe noi pregatita psihologic sa intre in opozitie dupa toamna lui 2012. Pentru nivelul de varf al PDL, va fi nevoie de persoane experimentate si totusi nepatate sub raportul biografiei publice; figuri proaspete si conectate, totusi, la pulsul strazii si la viata filialelor de partid. E imposibil sa auzi nemultumirea oamenilor traind la mii de kilometri distanta, organizind conferinte la Hilton sau traversind marile bulevarde doar pe bancheta unei exorbitante limuzine.

Doar un stomac tare, greu incercat, se poate face cutie de rezonanta pentru strigatul nedreptatii. Un lider e un om care a condus alti oameni, altfel decat in sens strict administrativ; o personalitate capabila sa impuna atunci cand vorbeste (fara a fi blocat pe canalul emisie); o figura asadar carismatica, generatoare de optimism si viziune pe termen lung.

Lipsit de aceste atribute, orice leadership selectat pe criteriul raului cel mai mic devine garantia unui esec.

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro