Siria: Puterile occidentale se afla la un pas de a renunta la planul de pace al ONU in urma masacrului din Qubeir
Marea Britanie si Statele Unite se afla la un pas de a abandona planul de pace al Natiunilor Unite in Siria, la o zi de la cel mai recent masacru, in Qubeir, in care peste 78 de persoane si-au pierdut viata, scrie The Telegraph.
Secretarul de stat american Hillary Clinton i-a cerut presedintelui sirian Bashar Al-Assad sa predea puterea si sa paraseasca tara in urma crimelor violente. De asemenea, William Hague, secretarul de stat pentru externe, a declarat ca planul de pace propus de Kofi Annan ”a esuat in mod clar pana acum”.
Emisarul ONU in Siria, Kofi Annan, s-a adresat Consiliului de Securitate de la New York si a facut tot posibilul pentru a salva initiativa: ”Trebuie sa fiu sincer si sa confirm ca planul nostru nu este pus in aplicare”. Annan a avertizat ca ”viitorul Siriei va fi unul al masacrelor, al violentei sectariene si al unui razboi civil. Toti sirienii vor avea de pierdut”.
In ceea ce parea a fi un apel direct catre Rusia si China, Annan a adaugat ca ”trebuie sa gasim vointa si terenul comun pentru a actiona ca un intreg”. El a mentionat ca interventiile individuale nu vor rezolva criza in care se afla Siria.
Emisarul ONU in Siria a afirmat ca s-a intalnit saptamana trecuta, la Damasc, cu presedintele Assad, care i-a invinovatit pe dusmanii sai pentru violentele recente. In ciuda dialogului purtat cu presedintele sirian, Kofi Annan a constatat o oarecare nesiguranta in explicatiile acestuia, dupa ce Assad a replicat ca ”prima responsabilitate ii revine guvernului”.
Anterior, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a declarat ca s-a tras in observatorii ONU care incercau sa ajunga in Qubeir pentru a aduna informatii despre atrocitatile comise. De asemenea, observatorii au fost impiedicati de armata siriana sa ajunga la scena crimelor din Qubeir.
”Orice regim sau lider care tolereaza uciderea unor oameni nevinovati si-a pierdut umanitatea”, a transmis Ban Ki-Moon, parand astfel sa invinuiasca regimul pentru crimele comise.
Premierul britanic David Cameron a catalogat masacrul drept ”brutal si bolnav”. ”Trebuie sa facem mult mai mult pentru a izola Siria, pentru a izola regimul, sa punem presiune si sa demonstram ca intreaga lume isi doreste o tranzitie politica de la acest regim ilegitim”, a mai spus David Cameron.
Rusia, ostila schimbarii regimului de la Damasc, considera ca masacrul din Qubeir reprezinta o ”provocare” care vizeaza ”deraierea” planului de pace propus de emisarul ONU si de Liga Araba. Rusia a facut un apel catre puterile occidentale pentru a face presiuni asupra armatei siriene.
