Situatia e peste control (de Razvan Exarhu)

Razvan Exarhu: „Spatiul nostru public, atat cat e el, este sufocat de cele mai complexe forme de indignare, aflate intr-o continua evolutie.”

Situatia e sub control. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Iata un citat istoric delicios din prefectul de Calarasi, oferit de un prieten atent. Umorul total al declaratiei este pentru mine o trimitere directa la aceasta nesfarsita indignare in care traim. Spatiul nostru public, atat cat e el, este sufocat de cele mai complexe forme de indignare, aflate intr-o continua evolutie.

Nicio clipa de ragaz, nicio abatere de la programul zilnic de sufocari si dumnezei nu sunt admise de regulamentul intern al organizatorilor.

Lasand la o parte analistii si diversionistii, restul participantilor se arata inspaimantator de sinceri. Ma indignez, deci exist este parola pe care o rostesc zilnic la TV, pe strada, la carciuma, pe net, la birou sau pe faianta milioane de indivizi pe care nimic nu-i mana in lupta. Pentru ca asta nu este o lupta, asta este o discutie despre o lupta.

Si nimeni dintre principali nu prea moare, nu sunt raniti grav si pagube materiale, ci doar victime colaterale, mai ales din randul publicului.

E ca la raliurile din provincie, unde imbecilii derapeaza si umplu publicul de sange si concluzia e ca asa a fost sa fie. Daca s-ar face un sitcom despre indignarea nationala, el ar trebui numit: Salvati de clopotel.

Intotdeauna cand discutia ajunge in punctul din care ar trebui sa inceapa sa se si intample ceva, suna clopotelul si toata lumea este chemata la masa, la meci, la crima din Primaverii, catre mereu alt subiect care pur si simplu ti se urca sangele la cap, draga.

In fiecare toamna, din ‘90 incoace, toata lumea se revolta in fata mizeriei din camine. E pur si simplu inadmisibil, dar intervine la tanc povestea cu noii sefi ai serviciilor secrete, care ne-a umplut pe toti de draci, adica, ce, ne prostesc chiar in fata?! Exact cand sa iesim in strada ca la Revolutie, chestia era rezolvata pentru ca intre timp Becali s-a inregistrat la OSIM.

Ne-am amarat si cu avionul ala, apoi iar ne-a imbolnavit ministrul sanatatii cu o aberatie, deci situatia este de neconceput cum poate sa se continue!

Cred ca demult marii nostri principi, marii nostri machiavelici ascunsi au renuntat la divide et impera, pentru ca e clar ca treaba se face singura. Societatea asta seamana in fond cu un perpetuum mobile, pentru ca a inceput sa-si traga singura suturi in fund inca de pe vremea cand nu exista.

Si de atunci sutuirea in grup a ramas cea mai populara forma de sport, singura care te ajuta sa nu te misti si care ne apara si pazeste de schimbare.

Oamenii nu mai pot trai de indignare asa, in general, bebelusii urla a pustiu, toata lumea huiduie sistemul in timp ce arunca hartii pe jos, taie copacii, scuipa seminte si cand apare cate unul in firea lui, e clar ca e un bou cu intentii ascunse.

Dar asta e deja istorie, e o greseala pe care numai tictacul biologiei o va putea schimba, asta in cazul in care lumea nu se va refugia in universuri personale, in miliarde de gogosele confortabile, ca de viermi de matase, si va renunta pana si la indignarea constructiva, cea care ii aduna pe oameni si nu ii desparte in galerii de fotbal sau de orice.

Nici dusmania nu e ceva serios, chiar daca existenta multor contemporani de-ai nostri se reduce la functia simpla de a nu fi de acord cu restul, fara a mai trebui sa dovedeasca sau sa faca altceva.

Iar de la un punct incolo, cum sa te mai indignezi cand e atata indignare pe lume si poti oricand sa te simti ca in autogara la Campeni, unde niste moti iuti la manie asteptau la coada la bilete de autobuz. Coada era lunga, plecarea se apropia si casiera nu era acolo.

Era omeneste sa se indigneze lumea, sa vocifereze, sa injure, sa blesteme, sa dea cu papornitele de pamant, chiar si sa scoata cutitul, ca ce nu face omul la suparare. Spune ca ii ia plamanul in cutit, ca ii da drumul la sange, ca nici Dumnezeu din ceruri nu o mai scapa de pedeapsa ce o merita o asemenea fapta.

Si ingerii ar fi dat cu aureola dupa caini. In cele din urma, femeia apare cu doua paini mari in brate, zambind, fara sa stie ce o astepta in corul de zbierete si cutite care vajaiau peste coada. Un prieten care mi-a povestit intamplarea si se afla la coada s-a repezit spre femeie ca s-o opreasca din drumul catre plutonul de executie.

Numai ca in momentul in care tasnea a auzit cum vocea cozii a devenit tandra si cutitele au intrat cuminti la ciorap. E, o loat si femeea pane, bat-o Dumnezeu!