Trei tronsoane de autostrăzi sunt gata aproape în întregime, însă ele nu sunt deschise traficului. Două din ele sunt la stadiu de 99% de mai bine de o lună, însă încă așteaptă să fie făcută recepția și să se inaugureze.
Unul din tronsoane este pe Autostrada de Centură a Capitalei. Constructorul UMB a terminat șantierul de la început de iunie.
Un alt tronson este pe Autostrada Moldovei și e realizat tot de UMB. Și acolo lucrările sunt gata de câteva săptămâni.
Ultimul tronson, pe Autostrada Transilvania, e gata 99,9% și va fi deschis în câteva zile.
„Fiecare lot are propria poveste, fiecare are cumva specificul propriu. Dar deocamdată sunt muzeu – adică sunt gata, dar nu sunt date în folosință”, a explicat pentru HotNews Asociația Pro Infrastructura.
Cum s-a ajuns în această situație, explică pentru HotNews și secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma.
Horațiu Cosma este secretar de stat în Ministerul Transporturilor din partea USR. Din luna mai, după ieșirea PSD din Guvern, el gestionează domeniul rutier. Spune că problemele care nu permit acum deschiderea traficului pe două din tronsoanele de autostrăzi gata țin de o serie de „tergiversări” din trecut.
„Suntem în această situație în care avem trei sectoare de autostradă gata, dar încă nu putem circula pe ele. Am putea de astăzi să circulăm pe ele, dar ele au avut parte de tergiversări, amânări, cu situații în care nu avem descărcări provizorii la capăt. Am ajuns acum la această situație în care ele sunt finalizate, dar încă nu putem circula pe ele”, explică Horațiu Cosma pentru HotNews, detaliind problemele de pe fiecare tronson care așteaptă inaugurarea.
Și Ionuț Ciurea, reprezentantul Asociației Pro Infrastructura (API), una dintre cele mai active organizații civice care monitorizează marile proiecte de infrastructură din țară spune că pentru fiecare din cele trei loturi motivele țin atât de birocrație și „indolența” autorităților, dar și de probleme tehnice, necoordonare între de proiecte și întârzieri.
Autostrada de lângă Capitală, finalizată, dar ținută „muzeu”
Pe tronsonul de nord din actuala autostradă de centură A0 a Capitalei sunt în lucru, în prezent, trei loturi. Cel mai scurt dintre ele este practic gata, dar nu poate fi deschis traficului.
Este vorba despre Lotul 4, lung de 4,5 km, de la intersecția A0 Sud cu A2 și până la DN3 (Pantelimon/Cernica). Tronsonul este construit de firma românească UMB, deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.
Tronsonul, deși scurt și fără noduri rutiere la capetele sale, a fost totuși dificil de realizat, cu mai multe poduri și pasaje de-a lungul lui. Cea mai grea și spectaculoasă lucrare este un viaduct de aproape 1,3 km, prin care autostrada traversează peste lacul Cernica.
Contractul a început în 2020, dar autorizațiile de construire au venit greu, iar termenul oficial de finalizare – octombrie 2025 – a fost depășit. Abia acum lucrările sunt, practic, gata.
În momentul de față Compania de Drumuri desfășoară activitățile de recepție la terminarea lucrărilor ajunse la aproape 100%, au confirmat pentru HotNews reprezentanții Companiei de Drumuri, dar circulația nu va putea fi deschisă până nu va fi gata un tronson adiacent pentru că nu a existat un nod rutier proiectat la joncțiunea dintre loturi.
Când va putea fi dat în trafic
„Dacă vorbim pe A0 Nord, lotul 4, acolo s-a discutat foarte mult timp despre o descărcare temporară, la limita loturilor, dar nu s-a materializat acest lucru, din păcate. Am vizitat și eu lucrările, iar Compania de Drumuri a justificat că n-a făcut o descărcare temporară pentru că ar fi permis constructorilor să invoce o altă întârziere. Cert e că acolo avem acum un sector de autostradă muzeu pe care nu se circulă în așteptarea finalizării de pe lotul vecin”, spune secretarul de stat Horațiu Cosma.
El face referire la Lotul 3, de 8,6 km, de la Pantelimon/Cernica până la DN2/Afumați, unde lucrează din primăvara 2024 firma chineză CCECC (China Civil Engineering Construction Corporation). Termenul oficial de finalizare a fost februarie 2026.
Horațiu Cosma mai spune că a primit promisiunea că în „în septembrie, în sfârșit, ar putea să ajungă spre final cu lucrarea și compania din China. Sigur, trebuie să ridice puțin ritmul, pentru că acolo la DN3, chiar la joncțiunea dintre loturi, unde lucrează la pasajul peste autostradă pe DN3, acolo trebuie să mai ridice mobilizarea”.
Reprezentantul Pro Infrastructura amintește că de la nivelul Companiei de Drumuri s-a promis o descărcare provizorie încă din 2025, dar „acest lucru a rămas doar la stadiu de promisiune”.
„Va fi, sperăm, gata la sfârșitul lunii august, dacă nu la sfârșit de august, cel mai târziu în septembrie. Dar bine ar fi înainte să înceapă școala. Acolo muzeul este din două motive. Nu a fost prevăzut nod, iar pe lotul adiacent chinezii sunt în întârziere de vreo șase luni – aveau termenul în februarie. Și mai e combinat și combinat și cu indecizia, fuga de responsabilitate, indolența și nepăsarea Companiei de Drumuri, în ciuda propriilor promisiuni că va face acolo o descărcare provizorie (n.r. la intersecția cu DN3)”, spune Ionuț Ciurea.
A0 Nord Lot 4 (DN3/Cernica – A2)
Lungime: 4,47 km
Valoare: 312 milioane lei
Constructor: UMB
Contract semnat: 31.08.2020 (termen: 12 luni proiectare, 18 luni execuție)
Ordin de începere: 20.04.2023 (autorizațiile de construire au fost eliberate parțial, mai târziu, ultima venind în aprilie 2024)
Termen contractual de finalizare: Octombrie 2025
Finalizată în iunie 2026
Stadiu (iulie 2026): 99,9%
HARTĂ – Autostrada de Centura a Capitalei A0 în iulie 2026 (verde – deschis circulației / roșu – în lucru) / Sursa: HotNews.ro
Tronsonul de pe Autostrada Moldovei care e gata, dar nu va fi deschis
Continuarea Autostrăzii A7 de la Adjud până la Răcăciuni (22 km) de pe Lotul 2 Focșani – Bacău, lot din care aproape jumătate a fost deschis în decembrie anul trecut, este gata, dar nu va fi deschis traficului. Și în acest caz constructorul e UMB.
„De câteva săptămâni bune e aproape gata tronsonul și așteptăm Compania de Drumuri să facă recepția la terminarea lucrărilor și să dea drumul la circulație”, spune pentru HotNews secretarul de stat Horațiu Cosma.
Oficial, potrivit răspunsurilor transmise de reprezentanții CNAIR pentru HotNews, tronsonul nu va fi deschis traficului pentru că nodul rutier de la Răcăciuni presupune descărcarea traficului într-un drum județean care traversează la nivel o cale ferată și apoi ajunge la o intersecție în T cu DN2/E85.
„Nu va fi deschisă acum porțiunea până la Răcăciuni pentru că se blochează circulația în acel drum județean”, a spus purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
El spune că deschiderea traficului va avea loc doar odată cu următorul lot, cei circa 21 km de la Răcăciuni la Bacău (centura Bacăului dată în trafic din 2020).
„În august este termenul de finalizare și se va deschide traficul la pachet”, a spus Șerbănescu.
„De ce am mai făcut acest nod rutier?”
Secretarul de Stat Horațiu Cosma spune că nu e convins de motivarea CNAIR pentru a ține închis tronsonul până la Răcăciuni.
„Ei invocă aceste rațiuni de siguranță, dar i-am întrebat și eu, dacă avem aceste elemente, de ce am mai făcut acest nod rutier? A costat 10 milioane de lei pe acel nod rutier, sunt 20 de hectare de teren ocupate cu poduri, bretele. Și acum ne trezim în situația că n-ar fi chiar bine să-l folosim la nivelul traficului de autostradă, ci eventual să treacă doar 3-4 mașini care coboară la Răcăciuni. Au ridicat din umeri cei de la Compania de Drumuri”, spune Cosma.
El spune că, având în vedere că în momentul de față nu e demarată recepția lotului, cel mai probabil acesta va fi deschis odată cu tronsonul vecin, unde UMB lucrează să ducă A7 mai departe de la Răcăciuni la Bacău: „Acolo e obligatoriu să facem recepția la terminarea lucrărilor în luna august. ”
Video – Cum arăta tronsonul în urmă cu aproape trei săptămâni:
„Pe Umbrărescu îl încurcă să deschidă acolo circulația”
Ionuț Ciurea de la Asociația Pro Infrastructura spune că adevăratul motiv pentru care se va întârzia deschiderea traficului pe o bucată de autostradă finalizată este pentru a-i permite constructorului băcăuan UMB să lucreze nestigherit la restul autostrăzii A7 care trebuie finalizată până la Pașcani până în august pentru a nu pierde fondurile nerambursabile din PNRR.
„Nu se dorește a fi inaugurat, pur și simplu. Nu există niciun motiv tehnic”, spune Ciurea. El refuză argumentația CNAIR cum că deschiderea circulației prin nodul rutier de la Răcăciuni ar fi periculoasă și amintește că în trecut, „când s-a vrut” s-au deschis multe alte loturi de autostradă în situații similare.
„Presupun că îl încurcă și pe Umbrărescu să deschidă acolo circulația, că pe acolo mai circulă, bine mersi, utilajele pe lotul ăla care este închis. A terminat Umbrărescu lotul, dar pe Umbrărescu îl încurcă și Compania de Drumuri de ce să îl încurce pe Umbrărescu, mai ales că trebuie să lucreze ea, să facă deschidere parțială, hârtii în plus… Nu mai bine face recepție o singură dată?”, spune Ciurea.
HotNews a transmis companiei UMB întrebări pe această chestiune și va reveni pe subiect dacă va primi un răspuns.
Lungime: 38,78 km (cca 16 km deschiși în decembrie 2025 de la Domnești-Târg la Adjud)
Valoare: 2,49 mld lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2022
Lucrări începute: mai 2023
Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 30 luni
Termen de finalizare: noiembrie 2025
Stadiu (iulie 2026): 99%
Tronsonul din Autostrada Transilvania, gata de deschidere
Tronsonul de circa 12 km de la Poarta Sălajului la Zimbor de pe Autostrada Transilvania este gata, dar încă nu este deschis traficului. El va fi inaugurat în următoarele zile. Întârzierea pe proiect, însă, e de aproape trei ani.
„Pe autostrada Transilvania e un sector cu multă istorie. Sunt lucrări începute în 2021, ar fi trebuit să dureze doi ani, 2023 era primul termen. Dar am ajuns acum în 2026, cu alunecări de teren, cu multe probleme. Acum în sfârșit e la 99,9% după ce s-au rezolvat ultimele alunecări”, explică secretarul de stat Cosma.
El mai amintește și de nodul rutier de la capătul autostrăzii de la Poarta Sălajului, nod rutier care nu era cuprins la început în proiectul autostrăzii.
„A fost pe un contract separat, el nu era prins inițial. Capătul autostrăzii era într-un giratoriu cu un drum comunal de 4 metri lățime pe care se mergea apoi 1 km. În 2021 am spus că nu se poate așa ceva, să vină traficul de autostradă, zeci de mii de vehicule și TIR-uri pe acest drum comunal. Atunci am gândit acest nod rutier și e bine că acum s-a terminat în același timp cu restul autostrăzii”, spune Cosma.
Acum tronsonul e la stadiul ultimelor detalii, iar deschiderea traficului e o chestiune de zile.
„În maxim o săptămână, la finalul acestei luni”, spune secretarul de stat.
VIDEO – Situația la mijlocul lunii iulie. Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, de la minutul 15:00
Un scenariu vehiculat în Ministerul Transporturilor: amânarea deschiderii traficului
Horațiu Cosma spune însă că prin Minister sunt „vehiculate unele informații” cum că această inaugurare să fie amânată.
„Pornind de la declarațiile domnului Grindeanu. Și de la alte informații pe care au fost vehiculate prin Minister pare că există o gândire în zona PSD și a puciștilor din PNL să mai tragă de timp cu aceste inaugurări. Că poate nu o să fie contorizate în actualul mandat al Guvernului Interimar, de conducerea USR de la Ministerul Transporturilor. Ar fi o gândire absolut teribilă și complet în afara legii și în afara interesului public”, spune Cosma.
Durată: 12 luni proiectare + 24 luni execuție (termen contractual extins între timp)
Stadiu fizic (iulie 2026): 99%
Data posibilă pentru deschidere: Finalul lunii iulie
După ani de întârziere, „ce mai contează două-trei luni de muzeu?”
Ionuț Ciurea de la Pro Infrastructura amintește totuși că, deși vorbim de tronsoane „99% gata”, dar nedate în circulație, toate trei au depășit de fapt termenele oficiale de finalizare.
„Toate sunt mult dincolo de termenele contractuale. Pe A0 Nord UMB trebuia să termine anul trecut în noiembrie. La fel și pe A7. Pe A3 s-au făcut deja șase ani de contract. Da, sunt alunecări de teren, dar chiar cu indulgență, vreo doi ani întârziere tot are. Este enorm”, spune reprezentantul API.
„Dar unde sunt doi ani de întârziere sau șase luni de întârziere pe A0 sau pe A7… Ce mai contează două, trei luni de muzeu?”, mai spune el.