Sari direct la conținut

Soldații și polițiștii israelieni îi sprijină pe activiștii evrei care blochează și vandalizează convoaiele cu ajutoare pentru Gaza – The Guardian

HotNews.ro
Camioane cu ajutoare pentru Gaza, vandalizate în Israel, Foto: Oren ZIV / AFP / Profimedia
Camioane cu ajutoare pentru Gaza, vandalizate în Israel, Foto: Oren ZIV / AFP / Profimedia

Membrii individuali ai forțelor de securitate israeliene au informat în mod repetat activiștii de extremă dreapta și coloniștii evrei cu privire la traseul camioanelor cu ajutoare care livrează provizii vitale în Gaza, permițând astfel grupurilor de protestatari să blocheze și să vandalizeze convoaiele, scrie The Guardian.

Coloniștii care interceptează proviziile umanitare vitale pentru fâșia Gaza primesc informații despre locația camioanelor cu ajutoare de la membri ai poliției și armatei israeliene, a declarat pentru The Guardian o purtătoare de cuvânt a principalului grup de activiști israelieni care se află în spatele blocadelor.

Afirmația privind colaborarea membrilor forțelor de securitate este susținută de mesaje de pe grupurile interne de discuție analizate de cotidianul britanic, precum și de relatările mai multor martori și activiști pentru drepturile omului.

Cei care blochează convoaiele cu ajutoare spun că ajutorul pe care îl transportă este deturnat de Hamas în loc să fie livrat civililor care au nevoie de el, o afirmație pe care agențiile umanitare implicate în Gaza o resping.

Rachel Touitou, o purtătoare de cuvânt a grupului israelian Tzav 9, a declarat că organizația a blocat camioanele în timp ce treceau prin Israel încă din ianuarie, pe motiv că ajutoarele pe care le transportau erau „deturnate” de Hamas după ce ajungeau în Gaza.

„Atunci când misiunea unui polițist sau a unui soldat este de a-i sprijini pe israelieni și, în schimb, el este trimis să protejeze convoaiele de ajutor umanitar – știind că acesta va ajunge în mâinile Hamas – nu putem să îi învinovățim pe ei sau pe civilii care observă camioanele trecând prin orașele lor că furnizează informații grupurilor care încearcă să blocheze acel ajutor”, a spus Touitou.

„Da, unele dintre informațiile noastre provin de la membri individuali ai forțelor israeliene”, a subliniat ea.

Camioane blocate și vandalizate

Săptămâna trecută, mai multe clipuri video au arătat convoaie de ajutoare blocate și vandalizate de coloniști israelieni la punctul de control Tarqumiya, la vest de Hebron, în Cisiordania ocupată de Israel. Incidentul a stârnit indignare, iar Casa Albă a condamnat atacul, spunând că reprezintă „un comportament absolut inacceptabil”.

Fotografiile de la fața locului au arătat grămezi de pachete de ajutoare deteriorate și dâre de orez și făină pe drum. Ulterior, pe rețelele sociale au circulat fotografii care arată camioanele în flăcări.

„Scopul nostru este de a sublinia faptul că hrănirea inamicului tău, în acest caz specific Hamas, mai ales pe timp de război, este imorală”, a declarat Touitou.

„Israelul a livrat acest ajutor umanitar fără a aștepta nimic în schimb. Iar 80% din populație este de acord cu poziția noastră. Hamas revinde civililor acest ajutor, care ar trebui să fie distribuit gratuit. Vom continua să blocăm acest ajutor umanitar până când vor putea dovedi că acesta ajunge la civili”, a spus ea.

Scene „barbare”

Șoferii palestinieni de camioane care livrează ajutoare în Gaza au descris pentru The Guardian scene „barbare” după ce vehiculele lor au fost atacate, susținând că soldații israelieni care escortau convoiul nu au făcut nimic pentru a interveni.

Doi soldați de la Comandamentul Frontului Interior al Israelului au refuzat un ordin de evacuare a protestatarilor care au blocat camioanele cu ajutoare în zona Makhash săptămâna trecută, potrivit Forțelor de Apărare a Israelului (IDF).

Unul dintre ei a fost condamnat la 20 de zile de închisoare, a relatat postul național de radio și televiziune din Israel, Kan.

Imagini ale incidentului obținute de The Guardian par să arate soldați israelieni care escortează convoiul, fără a lua nicio măsură împotriva coloniștilor.

Touitou a spus totuși pentru cotidianul britanic că majoritatea informațiilor pe care le-au primit au venit de la civili.

„Adesea sunt aceiași israelieni care raportează trecerea convoaielor de ajutor. După opt luni de război, israelienii sunt frustrați de modul în care este gestionat ajutorul în Gaza. Dacă este vorba de soldați, polițiști sau civili ca mine, nu te poți aștepta să acceptăm că ajutorul va ajunge în mâinile Hamas”, a susținut ea.

Presupusa colaborare dintre armată și coloniști a fost denunțată de ani de zile de palestinieni și de organizațiile pentru drepturile omului.

În 2016, caporalul IDF Elad Sela, un rezident al coloniei Bat Ayin care a servit în brigada regională Etzion, a fost condamnat la 45 de luni de închisoare pentru că a transmis informații clasificate activiștilor extremiști, permițându-le acestora să se sustragă arestării și să își continue activitățile.

„Iadul pe pământ sau chiar mai rău”

Organizațiile umanitare active în Gaza și oficialii ONU au avertizat în mod repetat cu privire la importanța vitală a ajutoarelor pentru populația asediată.

Luni, ONU a subliniat că alimentele și medicamentele destinate palestinienilor se acumulează în Egipt, deoarece punctul de trecere Rafah rămâne închis, iar de două zile nu a fost livrat niciun ajutor către un depozit al Națiunilor Unite de pe debarcaderul temporar construit de SUA în Gaza, scrie Reuters.

Edem Wosornu, înaltă oficială a ONU responsabil cu ajutoarele, a declarat că nu există suficiente provizii și combustibil pentru a oferi un nivel semnificativ de sprijin populației din Gaza.

„Rămânem fără cuvinte pentru a descrie ceea ce se întâmplă în Gaza. Am descris-o ca pe o catastrofă, un coșmar, ca pe un iad pe pământ. Este toate acestea și chiar mai rău”, a spus ea.

Ea a declarat în fața Consiliului de Securitate al ONU că închiderea punctului de trecere Rafah din Egipt a oprit livrarea a cel puțin 82.000 de tone de provizii, în timp ce accesul la punctul de trecere Kerem Shalom din Israel a fost limitat din cauza „ostilităților, condițiilor logistice dificile și procedurilor complexe de coordonare”.

Egiptul a declarat luni că punctul de trecere este închis din cauza amenințării pe care operațiunea militară a Israelului o reprezintă pentru activitatea de ajutorare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro