Sari direct la conținut

Sondaj la comanda PNL: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în turul II al alegerilor prezidențiale. Geoană, la 2 procente în spatele liderului PNL

HotNews.ro
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, și liderul PNL, Nicolae Ciucă, ar urma să își dispute turul doi al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj realizat la comanda PNL. Şi în privinţa alegerilor parlamentare, PSD se află pe primul loc, cu 31%, urmat de Partidul Naţional Liberal, cu 22% şi de AUR, cu 14%, potrivit News.ro.

Sondajul a fost realizat de The Center for International Research and Analyses (CIRA), în perioada 24.08.2024 – 30.08.2024. 

Intenţia de vot la alegerile prezidenţiale, potrivit sondajului comandat de PNL

Potrivit sondajului comandat de PNL, în privinţa intenţiilor de vot la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, se află pe primul loc, cu 25% din voturi, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, pe locul al doilea, cu 16%, în timp ce Mircea Geoană, candidat independent, ar fi pe locul al treilea, cu 14%.

Liderul AUR, George Simion, şi Elena Lasconi, preşedinta USR, ar fi la egalitate, cu 13%, iar Diana Şoşoacă, preşedinta S.O.S, ar primi 11%. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, ar luat 3%, Ludovic Orban din partea Forţa Dreptei, 1%, iar Cozmin Guşă, ca independent, 1%.

Intenţia de vot la alegerile parlamentare, potrivit sondajului comandat de PNL

La întrebarea cu ce partid veţi vota la alegerile parlamentare din 1 decembrie, sondajul arată că pe primul loc se află Partidul Social Democrat, cu 31%, urmat de Partidul Naţional Liberal, cu 22% şi de AUR, cu 14%. USR ar primi 13% din voturi iar S.O.S, partidul Dianei Şoşoacă, 10%.

UDMR ar lua 5% din voturi, Forţa Dreptei, REPER şi PMP având 1% iar alte partide – 2%.

Volumul eşantionului a fost de 1099 de subiecţi iar metoda culegerii- Face-to-Face, pe teren, la domiciliul respondenţilor. Marja de eroare este de +/- 3%.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a arătat convins miercuri seară că se va afla în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Întrebat, miercuri seară, la TVR Info, care crede că va fi finala prezidenţială, liderul PNL a răspuns: „Ciucă – Ciolacu”.

Un sondaj CURS din 6-22 august arăta că liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu, respectiv Nicolae Ciucă, ar putea să-și dispute finala alegerilor prezidențiale.

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) este deținut de Iosif Buble, proprietar al site-ului stiripesurse.ro și soțul deputatei PSD Diana Tușa.

Cu toate acestea, în unele sondaje de opinie nu este așa de bine situat. Rezultatele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro publicate pe 4 iulie arătau că 26.7% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană – independent, 17.8% pentru Marcel Ciolacu – PSD , 14.3% pentru Elena Lasconi – USR, iar 13.4% pentru Diana Şoşoacă – SOS Romania (12,5% în mai), în timp ce pentru Nicolae Ciucă – PNL ar opta 11.9%.

Fondat în 2013, INSCOP Cercetare SRL este deținut de Remus Ioan Ștefureac și Ada Cornea Luca, potrivit Radio Europa Liberă.
Remus Ioan Ștefureac este unul dintre cei șase administratori ai Niro Investment Group.
Patronul NIRO, Dumitru Nicolae, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni în dosarul Microsoft pentru trafic de influență.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro