Sorin Oprescu va fi audiat luni în Grecia. Ce spune ministrul Justiției despre șansele ca fostul edil să fie extrădat în România
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit, duminică seară, la Digi24, despre ce urmează după reținerea lui Sorin Oprescu în Grecia. Condamnat în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, fostul primar al Capitalei a reținut, sâmbătă, pe aeroportul din Salonic.
Radu Marinescu a declarat că în acest moment nu ar trebui să mai existe vreun impediment privind extrădarea lui Sorin Oprescu din Grecia, după ce, în luna iulie, grecii au refuzat predarea către România a fostului edil, invocând starea de sănătate a acestuia și condițiile din sistemul penitenciar românesc.
„Noi apreciem că în acest moment condițiile de detenție oferite de România sunt la standarde europene și că acest impediment apreciat anterior de autoritățile elene a dispărut. Urmează, bineînțeles că autoritățile judiciare din Grecia să se pronunțe cu celeritate”, a declarat ministrul Justiției la Digi24.
El a explicat că „procedura mandatului european de arestare presupune examinarea acestuia cu celeritate, ceea ce înseamnă că acum, fiind arestat, va fi prezentat unui magistrat, urmând să își formuleze poziția – fie este de acord cu trimiterea sa în România, fie dacă nu este de acord, urmează a se desfășura o procedură judiciară în acest sens”.
„Vom lua toate măsurile care țin de cooperarea judiciară loială și care țin de statul român pentru a pune la dispoziția autorităților din Grecia toate informațiile relevante. Apreciem, repet, că în ceea ce privește condițiile de deținere s-au făcut progrese semnificative și că acest impediment nu mai există”, adaugă Radu Marinescu.
Sorin Oprescu va fi audiat luni în fața unui procuror din Grecia privind extrădarea sa în România. Motivul este acela că autoritățile elene au primit noi informații de la justiția din România privind condițiile de detenție în penitenciarele românești.
În 13 mai 2019, Sorin Oprescu fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Imediat după condamnare, el a fugit din țară. Patru zile mai târziu, pe 17 mai 2022, Sorin Oprescu a fost prins și arestat în Grecia.
Pe 31 mai, Oprescu a fost eliberat după ce a plătit o cauţiune de 5.000 de euro, iar Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare a sa, invocând starea de sănătate a fostului primar și condițiile din sistemul penitenciar românesc.
