Sari direct la conținut

Sova – neverending story: Senatorii juristi au termen pana saptamana viitoare sa redacteze un punct de vedere la decizia Curtii Constitutionale privind hotararea la Dan Sova

HotNews.ro
Dan Sova in Senat, Foto: Agerpres
Dan Sova in Senat, Foto: Agerpres

Biroul Permanent al Senatului i-a solicitat marti Comisiei Juridice sa elaboreze un punct de vedere la decizia Curtii Constitutionale prin care a fost declarata neconstitutionala Hotararea Senatului privind rezultatul votului exprimat in urma cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova. Comisia Juridica are termen martea viitoare, 2 iunie, urmand ca acest punct de vedere sa ajunga din nou la Biroul Permanent si ulterior in plenul Senatului.

Comisia Juridica se intruneste miercuri in sedinta, astfel ca este posibil ca acest punct de vedere, care este consultativ, sa fie gata chiar maine, insa un nou Birou Permanent nu mai este in program pana saptamana viitoare. Marti, intrucat luni este zi libera fiind a doua zi de Rusalii.

„A fost prezentata decizia CCR privind neconstitutionalitatea Hotararii Senatului prin care s-a constatat ca nu au fost indeplinite conditiile cerute referitor la incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova. Aceasta decizie a fost transmisa, conform obiceiului, catre Comisia juridica pentru a analiza si a face propuneri Biroului permanent. Termenul este pana martea viitoare. Procedura uzuala aceasta este. Sigur, decizia apartine Biroului si plenului” a declarat Cristian Dumitrescu, vicepresedintele Senatului, la finalul sedintei Biroului Permanent (BP).

La randul sau, senatorul liberal Mario Oprea, secretar al Senatului, a spus ca liberalii din BP au cerut sa se redacteze o noua Hotarare, de incuviintare, fara un punct de vedere de la Comisie.

„Noi, cei din PNL in Biroul permanent, am propus redactarea hotararii prin care s-a constatat ca cererea DNA a fost indeplinita pentru retinerea si arestarea preventiva a senatorului Dan Sova, acest lucru facandu-se direct, fara sa mai treaca prin Comisia juridica sau prin plen. Este exact hotararea dinainte, din care dispare cuvantul ‘nu’ si ramane ca cererea a fost aprobata de catre Senatul Romaniei tinand cont de faptul ca au fost mai multe voturi ‘pentru’ decat cele ‘impotriva’ in votul dat anterior de catre plenul Senatului.

„Cei din PSD incearca sa plimbe motivarea Curtii Constitutionale pe la Comisia juridica, in plen si peste tot, pentru ca vor sa forteze revotarea cererii DNA in cazul Sova. Acest lucru este, bineinteles, un abuz. Nu scrie nicaieri in motivarea Curtii ca votul Senatului, dat deja, este neconstitutional. Votul este dat si ramane dat. Nu poti sa dai ‘ignore’ unui vot al senatorilor asa ca intr-un joc pe calculator. Ce vor face cu acest vot in momentul in care vor propune reluarea votului in cazul Sova?” a declarat Oprea.

Curtea Constitutionala a Romaniei a publicat marti motivarea deciziei data pe 6 mai in privind hotararii Senatului privind votul din 25 martie pe cererea de arestare a lui Dan Sova. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, anuntase ca Senatul va respecta decizia CCR, nu inainte insa de a primi motivarea acesteia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro