Skip to content
SpaceX, una dintre companiile lui Elon Musk, Foto: Angga Budhiyanto / Zuma Press / Profimedia Images

SpaceX va plăti 60 de miliarde de dolari pentru o companie de pionierat în domeniul AI

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

SpaceX va merge mai departe cu achiziția în valoare de 60 de miliarde de dolari a startup-ului de inteligență artificială Cursor, în condițiile în care compania aerospațială a lui Elon Musk încearcă să obțină o cotă de piață mai mare în domeniul profitabil al AI pentru mediul de afaceri, relatează CNBC și Associated Press.

Fondată în 2022 de patru studenți de la Massachusetts Institute of Technology, compania Cursor a contribuit la declanșarea unei tendințe numite „vibe coding” – scriere de cod software cu ajutorul inteligenței artificiale.

Cursor concurează cu alte instrumente de programare, precum Claude Code de la Anthropic și Codex de la OpenAI, însă s-a bazat de asemenea pe parteneriate cu aceste companii mai mari de cercetare în domeniul inteligenței artificiale pentru tehnologiile fundamentale pe care le utilizează.

Composer, asistentul de programare dezvoltat de Cursor, și Claude Sonnet de la Anthropic erau folosite de un cercetător cunoscut în domeniul AI pentru proiecte personale, realizate în timpul liber, atunci când acesta a inventat expresia „vibe coding” la începutul anului 2025.

SpaceX a anunțat în aprilie că a obținut drepturile de a cumpăra Cursor sau de a plăti 10 miliarde de dolari pentru a „lucra împreună” cu această companie.

Aplicația Cursor pe un smartphone, FOTO: Timon Schneider / Zuma Press / Profimedia

Startup-ul de AI va fi integrat în SpaceX

Compania aerospațială a precizat însă acum, într-un document depus marți la autoritățile de reglementare din SUA, că startup-ul din domeniul AI va deveni o filială a sa. Tranzacția de 60 de miliarde de dolari va fi finalizată în al treilea trimestru al acestui an.

Ceea ce SpaceX a descris drept „distribuția extinsă a Cursor în rândul inginerilor de software experimentați” este probabil unul dintre motivele pentru care startup-ul a fost atractiv pentru compania lui Musk, oferindu-i acces la o nouă bază de clienți.

Atunci când a anunțat pentru prima dată posibila achiziție, Cursor a declarat că parteneriatul cu xAI îi va permite să dezvolte viitoare produse de inteligență artificială folosind Colossus, uriașul complex de centre de date pentru inteligență artificială al xAI situat în Memphis, Tennessee.

xAI este compania de inteligență artificială fondată de Elon Musk în iulie 2023. SpaceX a cumpărat-o în luna februarie a acestui an, într-o tranzacție prin care a evaluat-o la 250 de miliarde de dolari.

SpaceX a devenit companie listată la bursă vinerea trecută, într-un debut considerat pe scară largă drept unul reușit. Acțiunile companiei au crescut de la listarea de vineri și înregistrau un avans de 9% înainte de deschiderea ședinței bursiere de marți.