Sari direct la conținut

Speculantii arhitectului Iancu

Ziua de Cluj

Este vorba despre aproximativ trei hectare de teren, ce au apartinut Combinatului de Utilaj Greu (CUG) si care au fost valorificate anul trecut de catre societatea Lichidator Grup Iasi pentru numai 5.400.000 de lei (circa 50 euro metrul patrat).

In prezent, valoarea terenului pe piata imobiliara a ajuns undeva la 200 euro/mp. Dupa ce mall-ul apartinand Iulius Group se va ridica in imediata apropiere, valoarea terenului ar putea urca undeva la 400 de euro/mp, ne-au informat reprezentantii agentiilor imobiliare pe care i-am consultat.

Arhitectul judetului, Radu Spanu, contesta acest obiectiv, sustinand ca astfel de imobile de 11 etaje nu au ce cauta in acel sector peisagistic.

Membru in Comisia Tehnica de Urbanism a Primariei, arhitectul Gheorghe Elkan se intreaba, la randul sau, cum au aprobat colegii sai Planul Urbanistic de Detaliu (PUD), dat fiind faptul ca acesta a fost contestat initial? Cel care a elaborat documentatia pentru PUD este arhitectul Serban Tiganas.

Ceea ce transforma aceasta afacere intr-o adevarata bomba imobiliara are legatura cu strategia abordata de catre reprezentantii Coratim. Acestia au decis sa construiasca imobile de locuit.

Si pentru a nu intampina dificultati din partea autoritatilor locale, au apelat, pentru documentatia necesara Planului Urbanistic de Detaliu (PUD), la arhitectul Serban Tiganas, unul dintre putinii care se bucura astazi de trecere la Comisia Tehnica de Urbanism a Primariei.

Insusi arhitectul-sef al municipiului, Adrian Iancu, a fost prezent in sedinta publica de marti, sa sustina proiectul in fata consilierilor locali, care au aprobat fara nici o problema ansamblul de locuinte. Ca atare, tot ce era mai greu a trecut pentru Coratim.

Imediat ce reprezentantii societatii se vor vedea in mana cu autorizatia de constructie, isi vor putea permite sa scape de acest teren in conditii de invidiat. De altfel, unul dintre patronii Coratim, Dan Gavril Dumitras, a si recunoscut ca nu va avea puterea financiara sa investeasca intr-un astfel de obiectiv.

Acesta sustine, insa, ca asteapta oferte din partea unor societati serioase cu care s-ar putea asocia pentru a duce la bun sfarsit proiectul.

Afacere ca la carte

Terenul situat in zona Parcului Est, in apropierea bazei sportive CUG, in suprafata de 29.280 mp, a fost cumparat de Coratim de la Lichidator Grup Iasi (societate ce se ocupa, pe atunci, de lichidarea CUG) anul trecut, cu 5.400.000 de lei.

Directorul agentiei Grup de Lux, Ramona Cuc, a declarat pentru ZIUA de Cluj ca in zona Parcului Est are oferte de vanzare la 200 de euro metrul patrat. Aceasta sustine ca, deocamdata, nimeni nu s-a aratat interesat sa cumpere, dar a apreciat ca, imediat ce mall-ul Iulius Group se va construi, pretul la teren va creste.

De asemenea, presedintele filialei Cluj a Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare, Sanda Moldovan, a declarat ca, in mod normal, valoarea unui teren poate creste la putin timp de la achizitionare cu 30% fata de pretul initial.

In contextul ansamblului de locuinte planuit de Coratim in zona bazei sportive CUG, pretul se va dubla o data cu aparitia mall-ului Iulius Group, considera Sanda Moldovan.

Masurile topo, studiile geo, PUD-ul si autorizatia de constructie care au fost deja elaborate si aprobate de autoritati ii aduc acestui teren o valoare dificil de apreciat, avand in vedere cat de greu se poate negocia cu autoritatile locale pentru constructia unor astfel de obiective, daca nu stii cu cine sa negociezi.

Cum a trecut PUD-ul

Unul dintre membrii Comisiei Tehnice de Urbanism a Primariei, arhitectul Gheorghe Elkan, a declarat ca nu a stiut ca PUD-ul pentru ansamblul Coratim a trecut de „furcile caudine” ale comisiei. „Ultima data cand am discutat acest caz, l-am respins, pentru ca din documentatie nu reiesea posibilitatea de acces”, a declarat Elkan.

Acesta a apreciat ca la una dintre sedinte a intarziat si ca, atunci, colegii sai s-au grabit, probabil, sa-l aprobe. „Eu nu am fost de acord cu acele imobile de 11 etaje, si apoi nu am vazut ce solutii au oferit pentru acces”, a spus Elkan.

Arhitectul judetului, Radu Spanu, a declarat ca este inadmisibil sa pui in acea zona asemenea mastodonti.

„Si la mine au venit niste persoane anul trecut pentru a amplasa acolo ceva de genul acesta – a spus Spanu referitor la planul lui Serban Tiganas -, dar nu am putut accepta acest lucru, imobilele de 11 etaje distrug echilibrul peisagistic”, a explicat Spanu.

Mai mult, acesta a sustinut ca PUD-ul lui Tiganas ar fi trebuit sa treaca si prin Comisia Tehnica de Urbanism a Consiliului Judetean (CJ), avand in vedere ca terenul se invecineaza cu una din proprietatile pe care le administreaza aceasta institutie, iar ansamblul de locuinte este, de asemenea, un obiectiv care nu se bucura de interes doar pe plan local.

Radu Spanu a sustinut ca a trimis anul trecut o scrisoare colegului sau de la Primarie, Adrian Iancu, astfel incat PUD-urile sa fie trimise si la Comisia Tehnica de Urbansim a CJ.

„La inceput ne-au raspuns si am primit un pachet de PUD-uri pe care le-am verificat, apoi nu s-a mai intamplat nimic in acest sens”, a declarat Radu Spanu.

Ansamblu de locuinte langa mall

Patronul Coratim, Dan Dumitras, a declarat ca, in momentul in care a cumparat terenul de la lichidatorul CUG, nu stia ca in vecinatate se va construi un mall si ca, prin urmare, nu ar fi premeditat o asemenea afacere stralucita.

Numai ca achizitia a facut-o in luna mai a anului trecut, dupa cum sustine acesta, iar despre intentia Iulius Group de a investi intr-un complex de tip mall in Parcul Est ZIUA de Cluj informa inca de la inceputul anului trecut.

Arhitectul Serban Tiganas, impreuna cu colegii sai de la firma Dico&Tiganas, nici nu puteau omite mall-ul din proiect. Acestia au gandit, ca atare, un acces care sa faca legatura cu mall-ul Iulius Group.

Serban Tiganas a declarat ca a acceptat propunerea Coratim, pentru ca i s-a parut interesant de amenajat acel teren. Acesta a spus ca a lucrat, deocamdata, la PUD, dar ca va accepta si o eventuala propunere de proiectare.

Tiganas a recunoscut ca a fost nevoie sa intre de doua ori in Comisia Tehnica de Urbansim pentru ca, sustine acesta, i s-au cerut mai multe detalii privind vecinatatile. El a mai spus ca ceea ce se propune a se construi pe acel teren nu incalca in nici un fel Planul Urbanistic General (PUG).

Reamintim faptul ca proiectul prevede realizarea unui ansamblu de locuinte colective si dotari sportive. Mai exact, este vorba despre constructii D/S+P+11E si D/S+P+3E pentru locuinte (645 de apartamente), amenajari pentru terenuri de sport (pentru tenis si handbal) la baza taluzului, piscina, parcari (657 locuri) si zone verzi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro