STENOGRAME Ce solicitări avea Piedone în privința camerelor cerute în hotelul ce urma să fie controlat. „Țiplă, cu cerceafuri noi” / „Să fie tot ca să dau și un exemplu”
Cristian Popescu Piedone solicitase să îi fie pregătite „trei camere pe un etaj” în Hotelul Internațional din Sinaia, despre care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) susțin că fusese alertat de acesta cu privire la controlul pe care urma să îl efectueze acolo Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Potrivit DNA, în 7 martie, Piedone l-a sunat pe Marin Mihai Daniel, o veche cunoștință și angajat al Hotelului Internațional din Sinaia, pentru a-l informa că urmează un control acolo și pentru a-i cere să ia toate măsurile pentru ca unitatea economică să nu fie sancționată și să fie dată ulterior drept exemplu.
„Să fie tot ca să dau și un exemplu: «Uite, domne, patru stele»”
Stenograme din dosarul DNA, obținute de HotNews:
„Popescu Cristian-Victor Piedone: Și doi, spune la recepție să-mi pregătească trei camere pe un etaj.
Marin Mihai Daniel: Da.
Popescu Cristian-Victor Piedone: Ă! Țiplă, cu cearceafuri noi cu… cu husă la cu… la saltea cu tot ce corespunde, prosoape…
Marin Mihai Daniel: Ok!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Să fie tot ca să dau și un exemplu: „Uite, domne, patru stele.” Că voi oricum sunteți. Da?
Marin Mihai Daniel: Ok!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Să… că uite un patru stele și uite un patru stele unde aleargă păianjenii și dormi în coșciuge de pvc și saltele de la… pentru câini.
Marin Mihai Daniel: Am înțeles, în regulă.
Popescu Cristian-Victor Piedone: Da? Deci cred că noi… (N.l. se adresează unei terțe persoane: „Unde suntem, mă, aici? În PREDEAL, unde dracu suntem?”) (N.l. de pe fundal se aude o terță persoană care spune: „La TREI BRAZI.”) La TREI BRAZI, la TREI BRAZI… Ă! Cred că probabil că-n maxim patruzeci de minute cât om face până acolo suntem acolo, o să vin să intru și să stea cineva jos ca să mă ia să mă ducă în ce bucătărie consideră ei.
Marin Mihai Daniel: Ok! În regulă.
Popescu Cristian-Victor Piedone: Da? Și pe urmă la… pe camere. Să aibă ăia la hotel afișat, da’ am văzut, tarife, tot.
Marin Mihai Daniel: Da.
Popescu Cristian-Victor Piedone: Ă! Vo… voi sunteți de patru stele, nu?
Marin Mihai Daniel: Da, da, da! Da!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Bine, în regulă, hai!
Marin Mihai Daniel: Bine, bine, bine!”.
