Stenograme din dosarul de trădare: „Să scoatem pe toți din instituțiile statului dacă o să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu”
Numele lui Călin Georgescu a fost vehiculat de mai multe ori în discuțiile dintre persoanele anchetate de DIICOT în dosarul de trădare, conform referatului făcut de procurori. Stenogramele publicate de Digi 24 arată că liderul Comandamentului „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu, arestat preventiv între timp, amenința că „toți trădătorii” și „hoții ăștia” vor fi scoși „din instituțiile statului” dacă „o să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu”.
Potrivit referatului făcut de procurori, Adrian Robertin Dinu a spus: „Toate instituțiile de forță vor avea o hârtie. Noi, ca să facem acea hârtie sau ca să-i dăm drumul, presupunem c-o avem și-i vom dadrumul, repet: la toate ambasadele, când veți primi voi, cei din exil, că v-am spus, înscrieți-vă pe Opus Nostrum, veți primi mesaj cu 3 zile înainte: veniți acasă! Poate chiar, uite, că dacă voi ați propus pe 18, că știți. Poate dintre voi știți, noi nu știm. Poate voi știți că ăștia pregătesc iar o altă glumă cu voi, să facă mișto de poporul român, și-atuncea o să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu. Noi suntem de acord să nu i-o dea nasoală și dacă i-o dă nasoală, să scoatem pe toți din instituțiile statului. Pe toți trădătorii ăștia, pe toți hoții ăștia. Avem nevoie de voi. Uite cu 3 zile vă dăm mesaj, veniți acasă”.
În altă discuție, el a afirmat: „Pentru că cei vinovați trebuie să plătească, mai devreme sau mai târziu vor plăti. Toți! Clar! Sunteți 6 milioane care ați votat Călin Georgescu, 6 milioane ar trebui să fiți în România, în următoarea perioadă și să îi obligați pe toți care au furat, au trădat, care sunt impostori, care sunt antiromâni, să plece acasă. În primă instanță, repet, să plece acasă. Fără violență. Hârtiile le facem noi. Generalul Radu Theodoru, la 101 ani va declanșa acțiunea! Cu hârtia. Va merge cu hârtia la SRI, la SIE. Eu îl duc. O fac pe șoferul. Generalul Singaporea la fel. Alți generali și alți colonei care nu au miză”.
Afirmația făcută de liderul Comandamentului „Vlad Țepeș” este falsă, întrucât Călin Georgescu a obținut 2,1 milioane de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Legăturile cu Rusia erau abordate deschis în discuțiile dintre inculpați, conform stenogramelor. Procurorii susțin că „implicarea agenților puterii străine în construirea organizației autointitulate Comandamentul «Vlad Ţepeş» rezultă și din procesul verbal de redare a convorbirilor purtate de către numitul DINU Adrian-Robertin la data de 31.12.2024, la ora 08:34:05, cu un bărbat rămas neidentificat”.
În referatul procurorilor se mai arată că Adrian Robertin Dinu a spus: „Păi ăștia când mă întrebau de funcția și gradu’, io ziceam: «Sunt soldat, bă, frate. Io sunt soldat în slujba țării». Bă ! Sunteți tâmpiți ? Păi Geția am făcut-o la ordinu’ rușilor, că nu e niciun secret, io am spus public. Pentru că băieții au zis așa: «Bă ! Voi sunteți pielea p…i, mă ! Adică sunteți un floc în…». Adică ei sunt p..a cu p..a mare și noi un floc în fața p…i, știi ? Bă ! Noi suntem popoare ! Noi, China, americanii ăștia nenorociți, noi avem proiecte de o mie de ani, faceți, bă și voi un proiect de o mie de ani, faceți, bă dovada că sunteți acolo, câți sunteți. Un milion, două, nouă câți mai sunteți și vă ținem palma”.
Într-o discuție cu „Răcănel”, o persoană a cărei identitate nu a fost dezvăluită de procurori, Adrian Robertin Dinu se declară „singuru agreat la Moscova în acest moment”.
Dinu Adrian Robertin: Deci tot sistemul dragul meu trebuie ras, cum am zis eu! Pregătită schimbarea țării, luate teritoriile alea cum a zis că ni le dă tovarășul PUTIN, făcută GEȚIA pentru că noi avem proiect pe 1000 de ani și știi că io sunt singuru agreat la MOSCOVA în acest moment! Din păcate sau din fericire! Așa că..
Răcănel: (n.l. neinteligibil) da ce a fost acuma la, la ruși? Că nu știu! Ce zi a fost?
Dinu Adrian Robertin: Păi ăăă nu, cu ocazia anului nou, nu!
Răcănel: A! Da și cine a fost dintre noi?
Dinu Adrian Robertin: Păi io nu m-am, nu m-am putut duce și l-am întrebat pe Ștefan bă zic băi, tu ai primit invitație că noi primim separat! El data trecută s-a certat că a zis că io vin cu ofițerii mei și în loc să bage trei de pe lista, a băgat cinci, știi când erai cu mamaia! Și s-au cam șucărit ăia că ambasadorul a zis clar.. bă, v-am trecut trei pe listă, trei îi băgați! Numai vine nici PSD-ul, nici MMS-ul că bagă domnu general doi în plus că vrea p..a lui, că aici e ambasada noastră, nu-i a voastră! Înțelegi?
Răcănel: Da, da, da!
Joi seară, Curtea de Apel a dispus arestarea preventivă a doi dintre membrii organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc. Alți patru membri ai grupării – Ștefan Mateescu, Raul – Mihail Lupu, Georgică – Cristian Atitiene și Radu Pompiliu Șofran – au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
Cei șase inculpați fuseseră reținuți miercuri de DIICOT, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO
În aceeași speță este cercetat ca suspect și Radu Theodoru (101 ani), general în retragere, care pe pagina de internet a organizației apare ca fiind la conducerea „Statului Major al Comandamentului Vlad Țepeș”.
„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați împreună cu un suspect au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse”, a declarat DIICOT într-un comunicat transmis joi.
Procurorii susțin că gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.
Din cercetările DIICOT a reieșit că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video ( notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).
„De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului”, se mai arată în același comunicat.
Totodată, în ianuarie, potrivit DIICOT, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.
SRI a confirmat legătura dintre dosarul de trădare și decizia autorităților române de a-i expulza pe atașatul militar, aero și naval al Rusiei la București, precum și pe adjunctul său.
„Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării”, a declarat SRI.
