Sari direct la conținut

​FOTO Bucăți din fântânile arteziene de la Piața Unirii au fost demolate, deși Primăria Capitalei anunța că vor fi reabilitate. Ce explicații oferă Apa Nova

Apa Nova a demolat în ultimele zile bucăți din fântânile arteziene de la Piața Unirii, deși Primăria Capitalei și societatea comercială au anunțat că vor face doar lucrări de reabilitare. Mai multe imagini care surprindeau demolarea au fost postate pe rețelele de socializare, alături de mesaje de îngrijorare și nemulțumire. Într-un răspuns transmis Hotnews.ro, reprezentanții Apa Nova spun că fac lucrări de demolare doar la zidul de îmbinare deoarece tehnologia care va fi inclusă în fântâna impune existența unei suprafețe plane, neobturată de pereți.

“Proiectul de reabilitare a fântânilor din zona Unirii este unul extrem de amplu, atât la nivel de elemente arhitecturale, cât și la nivel tehnic. De asemenea, suprafața mare a fântânilor a generat evaluări multe și complexe ale proiectului în sine, înainte de orice implementare. De aceea, procesul presupune repararea sau refacerea pereților laterali ai fântânilor, care includ ornamente și elemente arhitecturale, dar, de asemenea, procesul include înlocuirea instalațiilor, echipamentelor, luminilor, camerelor tehnice, placărilor, mozaicurilor, și altor elemente arhitecturale ori ornamentale din interiorul fântânilor perimetrale. În cadrul proiectului s-a constatat că, din cauza uzurii fizice avansate (de mai bine de 30 de ani aceste fântâni nu au fost renovate), se poate retine în noua lucrare cel mult 10% din partea placată. Zidul de îmbinare dintre fântâni va comporta lucrări de demolare deoarece tehnologia care va fi inclusă în fântâna din cadrul noului proiect impune existența unei suprafețe plane neobturată de pereți. Acest perete este singura zonă care comportă astfel de intervenții”, se arată în răspunsul transmis de Apa Nova la solicitarea HotNews.ro.

Lucrările de reabilitare a fântânilor de la Piața Unirii au început pe 8 mai, urmând să fie renovate toate cele 17 fântâni din centrul Capitalei, inclusiv Fântâna Unirea.

Lucrările sunt realizate de Primăria Capitalei, prin Apa Nova, și se vor desfășura în perioada mai- septembrie 2018. Alimentarea cu apă a fântânilor se va întrerupe în acest interval de timp, urmând a fi reluată după finalizarea lucrărilor.

”În urma modernizării, fântânile din acest perimetru vor deveni un punct central de atracție urbană, ce va oferi bucureștenilor un spectacol de apă, lumini și muzică, în 4 regimuri de funcționare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până vineri, iar în weekend va funcționa în regim de spectacol stradal. Apa Nova București va efectua aceste lucrări în cadrul unui program de investiții din fonduri proprii, în valoare de 7 milioane de euro, în baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Municipiului București”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Capitalei. ​

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro