Primarul Gabriela Firea vrea o nouă majorare de capital la companiile municipale: 1,2 miliarde lei pentru cumpărarea creanțelor ELCEN, 6 milioane lei pentru iluminat festiv
Primarul Gabriela Firea vrea o nouă majorare de capital în valoare totală de 1,26 miliarde lei (circa 275 milioane euro) la trei dintre cele 22 de companii municipale înființate anul trecut. În traducere, această sumă va fi luată din bugetul Primăriei (5,7 miliarde lei în 2018) și dată către cele trei firme. Cea mai mare majorare de capital se propune la Compania Municipală Energetica – 1,2 miliarde lei – pentru cumpărarea creanțelor ELCEN în vederea fuzionării cu RADET. La Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde Bucureşti S.A. se propune o majorare de capital de 51,8 milioane lei, nu este detaliat pentru ce, iar la Compania Municipală Iluminat Public București S.A. se propune o majorare de capital de 12,7 milioane lei. Jumătate din această sumă este folosită pentru achiziția de utilaje și scule, iar jumătate pentru iluminatul festiv.
Proiectele vor fi supuse la vot în ședința Consiliului General al Municipiului București de pe 23 august. Grupurile PSD-ALDE dețin majoritatea.
Cea mai mare majorare de capital se propune la Compania Municipală Energetica București S.A., respectiv 1,2 miliarde lei, aceasta ajungând la un capital social de 1,5 miliarde lei.
Majorarea de capital se face pentru cumpărarea creanțelor ELCEN. Suma de 1,077 miliarde lei este necesară pentru achizitionarea următoarelor creante:
– Creanțele garantate deținute împotriva ELCEN de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili’, în cuantum de 480.655.845,61 lei;
– Creanțele bugetare deținute de mai mulți creditori bugetari împotriva ELCEN, în cuantum de 512.163.719,45 lei;
– Creanțele garantate deținute de bănci impotriva ELCEN, in cuantum de 84.810.796,53 lei;
– Creanțele salariale deținute de salariați împotriva ELCEN, în cuantum de 147.782 lei;
Restul de 184.804.000 lei vor merge către ELCEN pentru achitarea contravalorii investițiilor realizate pe parcursul perioadei de observatie (121.856.000 lei) și contravaloare stocurilor, în cuantum de 62.948.000 lei.
Interesant este că ELCEN are datorii de circa 1,9 miliarde lei, iar Primăria vrea să acopere doar 1,2 miliarde. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu restul.
Pentru Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București S.A. primarul Gabriela Firea dorește o majorare de capital de 51,8 milioane lei, capitalul social al societății ajungând la 65,7 milioane lei.
În proiectul de hotărâre nu se specifică exact pe ce se vor cheltui banii.
”Scopul majorării capitalului social al Companiei Municipale Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde Bucureşti S.A. este acela de a susține financiar activitatea companiei, în vederea îndeplinirii obiectului de activitate prin asigurarea necesarului de fonduri pentru desfăşurarea în bune condiții a activităţii societății, motiv pentru care Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General al Municipiului București va participa la majorarea capitalului societății cu suma de 51.837.000 Lei, aport în numerar prin emiterea a 5.183.700 de noi acțiuni, aşa cum se menționează în Nota de fundamentare privind majorarea de capital pe anul 2018”, se arată în proiect.
La Compania Municipală Iluminat Public București S.A. se propune o majorare de capital de 12,7 milioane lei, compania ajungând la un capital social de 22,6 milioane lei.
Suma va fi folosită pentru achiziția de utilaje și scule (circa 6,6 milioane lei), iar 6 milioane lei pentru iluminatul festiv: perdele luminoase, șiruri luminoase și figurine 3D.
În 2018, Consiliul General a mai aprobat majorarea capitalului social pentru 3 societăți municipale:
– COMPANIA MUNICIPALĂ MANAGEMENTUL TRANSPORTULUI BUCUREȘTI S.A. – 14,9 milioane lei;
– COMPANIA MUNICIPALĂ TURISTICĂ BUCUREȘTI S.A. – 6,9 milioane lei;
– COMPANIA MUNICIPALĂ CIMITIRE BUCUREȘTI S.A. – 49,88 milioane lei.