Primăria Capitalei a schimbat gazonul de pe Arena Națională înaintea meciului România-Spania/ Firea: La două zile după montaj se poate juca, nu este niciun risc
Primăria Capitalei a schimbat gazonul de pe Arena Națională înaintea meciului România-Spania, ce va avea loc pe 5 septembrie. Operațiunea a durat 5 zile, și în ciuda timpului scurt rămas până la eveniment, primarul Gabriela Firea dă asigurări că nu vor fi probleme. Înlocuirea gazonului a costat circa 240.000 de euro și face parte dintr-un acord-cadru încheiat pe 4 ani, valoarea maximă a acestuia fiind de 4 milioane de euro.
”Am venit împreună cu colegii mei să vedem care este starea gazonului de pe Arena Națională cu câteva zile înainte de meciul Romania-Spania, care va avea loc pe 5 septembrie. Așa cum știți, după concertul Metalica, gazonul a fost afectat, dar am promis că acesta va fi înlocuit și va fi într-o stare optimă cu câteva zile înainte de meciul care este foarte important pentru calificarea la Euro 2020. Lucru care s-a și întâmplat. Gazonul a fost montat în 5 zile, la două zile după montaj se poate juca orice meci, nu este niciun risc. Este o tehnologie nouă și un gazon de foarte bună calitate. Nu vom avea surprize ca jucătorii să fie încurcați pe teren de gazonul care s-a desprins, așa cum s-a întâmplat în alte meciuri. Acest gazon, incluzând achiziția, transportul și montajul a costat în jur de 230-240.000 de euro, este sumă standard pentru întreaga Europa. În comparație cu contractul din 2014, costurile de acum atât pentru întreținerea gazonului cât și a instalațiilor, avem un buget mult mai mic, am făcut o reducere de circa 700.000 euro”, a declarat primarul Gabriela Firea, în cadrul unei vizite făcute joi pe Arena Națională.
Și reprezentanții firmei care au montat gazonul dau asigurări că nu vor fi surprize neplăcute cu suprafața de joc. ”Acest gazon este la standardele UEFA, se poate juca și mâine, este un gazon de calitate, tip Roland, cu o grosime de 3 cm, care ne dă siguranța că nu se poate întâmpla nimic rău cu gazonul. Totul este pregătit sub monitorizarea UEFA. Nu există termen de garanție. Noi prin mentenanță facem tot ce se poate ca gazonul să arate bine la fiecare meci. Depinde de uzură, în mod normal, în micro climatul specific Arenei Naționale, nu poate să reziste mai mult de un an de zile”, au explicat reprezentanții firmei care au pus gazonul, Sports Fields SRL.
Schimbarea gazonului s-a făcut în baza unui acord-cadru de 4 milioane de euro, încheiat pe 4 ani, cu firma Sports Fields SRL. Acesta vizează întreținerea și schimbarea gazonului, softuri, ventilatoare și sistem de însorire, folie protectoare pentru iarnă.
”Acest gazon este schimbat după 2 ani, ultima oară a fost schimbat în august 2017. În premieră, Primăria Capitalei a organizat o licitație internațională deschisă, avem un câțigător, un contract cadru pentru o perioadă de 4 ani, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. Toate lucrările se vor executa la comanda Primăriei Capitalei, care administrează Arena Națională, și în caz de nevoie. În acești 2 ani pe Arena Națională s-au jucat 50 de meciuri și au avut loc mai multe evenimente, printre care concertul Metalica și Ed Sheeran la care au participat peste 50.000 de oameni”, a declarat Gabriela Firea.
Reprezentanții municipalității spun că sunt în grafic cu pregătirile pentru campionatul de anul viitor, unde România este una dintre țările gazdă.
„Noi suntem în pregătire pentru campionatul de anul viitor, UEFA 2020, Bucureștiul este unul dintre cele 12 orașe gazdă, iar Primăria Capitalei are un buget alocat de circa 2 milioane de euro pentru tot ceea ce ne-a solicitat UEFA să realizăm pentru pregătirea în bune condiții a acestui campionat”, a declarat Firea.
Meciul România – Spania, din preliminariile EURO 2020, va avea loc pe Arena Națională, pe 5 septembrie 2019, de la ora 21:45. Prețul unui bilet variază între 35 de lei, la peluze, și 600 de lei, la VIP.
După patru runde disputate în grupa F a preliminariilor pentru EURO 2020, România ocupă locul trei, cu 7 puncte, la egalitate cu Suedia. Lider este Spania, cu 12 puncte. La turneul final de anul viitor, unde Bucureștiul va organiza patru meciuri, primele două clasate din fiecare grupă preliminară vor obține calificarea.
Rezultatele înregistrate până acum în Grupa F:
23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)
26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)
7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4 (K. Olsen 30 / Ramos 6, Jesús Navas 19, Gestsson 34-autogol, Gayà 71), Norvegia – România 2-2 (T. Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keșerü 77, 90+2), Suedia – Malta 3-0 (Quaison 2, Claesson 50, Isak 81)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2 (Johnsen 49, 83), Malta – România 0-4 (Puşcaş 7, 29, Chipciu 34, Man 90+1), Spania – Suedia 3-0 (Ramos 64-pen., Morata 85-pen., Oyarzabal 87)
Au mai rămas de disputat:
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia , Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia , Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România , Suedia – Feroe (ora 21:45)
Clasament Grupa F:
1 Spania 12 puncte (11-2)
2 Suedia 7 (8-7)
3 România 7 (11-5)
4 Norvegia 5 (8-7)
5 Malta 3 (2-10)
6 Insulele Feroe 0 (3-12).
*La Euro 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.