Sari direct la conținut

Crin Antonescu, de la liberalism la populismul din vremea USL: „Nu suntem cobai”

HotNews.ro
Liderii politici USL Crin Antonescu și Victor Ponta, la un eveniment electoral din Craiova, 7 decembrie 2012. Foto: Daniel Mihăilescu / AFP / Profimedia
Liderii politici USL Crin Antonescu și Victor Ponta, la un eveniment electoral din Craiova, 7 decembrie 2012. Foto: Daniel Mihăilescu / AFP / Profimedia

Candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, este un vechi liberal. Discursul său, unul accentuat pro-european, a avut o dinamică de-a lungul timpului.  Pe vremea USL, adică în ultimii ani înainte de 2014, când a intrat într-o pauză de la scena politică, retorica sa conținea idei amendate la acea vreme. 

  • În octombrie 2012, la o lansare grandioasă, pe Arena Națională, a candidaților USL la parlamentare, Antonescu spunea că românii „nu vor fi slugile instituțiilor europene”.
  • În același timp, el a continuat să păstreze și observații pro-UE. În noiembrie 2013, la vizita premierului Chinei în Parlament, steagul UE a dispărut din aranjamentul oficial. „Scoaterea steagului UE din Parlament a fost o greșeală”, a spus Crin Antonescu, care era președintele Senatului. 

„În Europa fără popor eşti nimic sau o slugă (…) Noi cei care conducem și vom conduce România în numele și pentru popor vom fi partenerii și nu slugile instituțiilor europene”, susținea Antonescu, în discursul său de pe Arena Națională, de pe 17 octombrie 2012, la lansarea candidaților USL, alianță a liberalilor, social-democraților și umaniștilor. 

Crin Antonescu, în timpul discursului de pe Arena Națională din 17 octombrie 2012. Foto: Cristian Nistor / Agerpres

Declarațiile au atras atunci precizări de la preşedintelui PPE, din acel moment, Wilfried Martens, care a spus că acestea „sunt minciuni, statele membre nu sunt sclavii UE, deciziile se iau în comun, (n.r. statele) sunt nişte actori, nişte factori de decizie”.

Crin Antonescu: „Nu suntem cobai”

În noiembrie 2012, România Liberă a adunat mai multe declarații anti-europene ale lui Crin Antonescu.

„Nu trebuie ca România să se comporte ca o colonie, ca un subordonat în faţa Uniunii Europene”, este una dintre declarații.

Antonescu a făcut astfel de afirmații şi în perioada în care s-a aflat în funcţia de preşedinte interimar al României, ca urmare a suspendării lui Traian Băsescu. „Nu suntem cobai, fundamentele democraţiei în România sunt consacrate demult”, spunea Antonescu.

„Nu trebuie ca România să se comporte ca o colonie, ca un subordonat. România nu-i o ţară oarecare, este a şaptea ţară ca mărime din Europa, cu o poziţie geostrategică excepţională, are resurse energetice, cărţi de jucat. Oamenii care conduc România trebuie să fie conştienţi de aceste lucruri”, mai spunea Crin Antonescu.

Polemist în întreaga sa carieră politică, Antonescu a avut replică și cu președintele Comisiei Europene de atunci, Jose Manuel Barroso, care îi ceruse fostului premier Victor Ponta să respecte o serie de prevederi legate de referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din funcția de președinte al României. „Nu se poate să fii ditamai preşedinte de Comisie Europeană, ca domnul Barroso, şi din vacanţă de undeva să-i mai trimiţi o scrisoare domnului Ponta fără să ştii ce s-a întâmplat aici”, a spus Antonescu.

În acea perioadă, Cristian Diaconescu, el însuși fost lider PSD și ministru de externe, a caracterizat drept riscantă retorica lui Crin Antonescu.

Cristian Diaconescu: Antonescu și discursul de tip comunistoid

„Cristian Diaconescu consideră că naționalismul practicat de Crin Antonescu este unul de tip comunistoid, așa cum nu se mai intalneste decât în puține țări ale lumii, iar mai devreme sau mai târziu, PNL va trebui sa facă o alegere”, scria calea europeană, citându-l pe Diaconescu, în martie 2013: 

”Dacă observați, acest discurs nationalist agresiv, nu e formula naționalismului pe care-l știu occidentalii, care merge spre extreme. Naționalismul promovat acum este unul de tip comunistoid. Noi prin noi insine, de o alta formula decat cea liberala traditionala, cu tente autarhice, cu rabufniri împotriva celor care se amestecă în treburile interne și împotriva turnătorilor din țară”. 

Către Bruxelles, mesajele au rămas pro Vest

În 2014, Crin Antonescu a lansat, ca lider al liberalilor, un document intitulat „Manifestul pentru Parlamentul European”. El solicita măsuri de creștere a ritmului convergenței nivelului de trai al românilor cu Europa. 

„Partidul Național Liberal militează pentru o politică de consolidare a parteneriatelor strategice cu UE și SUA, pentru o relație privilegiată cu Republica Moldova și pentru cooperarea strânsă cu Ucraina, Polonia și statele din Balcani”, a cerut documentul semnat de președintele PNL Crin Antonescu și de mai mulți eurodeputați liberali. 

Nu e prima oară când e susținut de PSD. „Știu ce risc mi-am luat. Știu cât m-a costat personal în imagine”

Afiș electoral al USL, în București, 8 decembrie 2012. Foto: Daniel Mihăilescu / AFP / Profimedia

Crin Antonescu va fi candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități naționale la alegerile prezidențiale din 2025, au anunțat luni liderii coaliției.

În 2013, în plenul Congresului PNL, când exista, de asemenea USL, alianța liberalilor cu social-democrații și umaniștii, Crin Antonescu le-a vorbit colegilor săi de dreapta despre riscul, dar și despre avantajele alianței cu adversarul tradițional: „Dacă aș fi vrut soluții comode, niciodată nu aș fi fost cel care să am curajul să vin în fața Partidului Național Liberal și să vorbesc despre cea mai mare grozăvie pe care am putut s-o imaginăm noi, liberalii, în 20 de ani și anume o alianță oficială, cu acte în regulă, cu Partidul Social Democrat. Niciodată un om preocupat de soluții comode nu ar fi făcut asta. Știu ce risc mi-am luat. Știu cât m-a costat personal în imagine”.  

În 2015, când s-a adresat ultima oară la o adunare festivă a liberalilor, Antonescu a spus că el crede în datoria  „de a apăra, prin vocaţia originară a PNL, democraţia, libertatea şi prosperitatea, statul de drept, de a avea puterea de a apăra Parlamentul, chiar când nu aveţi majoritate. Nu există în istorie democraţie fără un Parlament puternic. De a apăra prezumţia de nevinovăţie, chiar când adversari sunt arestaţi, pentru că înseamnă stat de drept şi de a apăra prin comportament şi ce vă pune la dispoziţie acest statut, rolul politicienilor şi al partidelor”.

Crin Antonescu, 2024: Georgescu și Becali duc România în peșteră

În toamna 2024, odată cu apariția lui Călin Georgescu, Crin Antonescu a revenit la un discurs contra a ceea ce el a numit „România dusă în peșteră”.

„Lumea trebuie să fie conștientă că dacă dăm țara pe mâna lui Georgescu și a lui Becali, atunci ne vom întoarce să trăim în peșteri. Voi ați auzit ce spun acești oameni? Nu există social-democrat adevărat, așa cum nu există liberal, care să nu opună, prin votul său, prăpastiei în care ne aruncă o eventuală președinție a unui om, care dincolo de discuția despre Rusia, ne spune, de exemplu, că medicina ar trebui să existe doar în regim de urgență. Adică, să ai posibilitatea să mergi la spital doar dacă dă mașina peste tine”, a spus Antonescu.

INTERVIURILE HotNews.ro