Sari direct la conținut

FOTO Cum arată statuia dedicată lui IC Brătianu, amplasată în rondul din Piața Universității și pentru care Primăria Capitalei a plătit 16,6 milioane lei

HotNews.ro
FOTO Cum arată statuia dedicată lui IC Brătianu, amplasată în rondul din Piața 
Universității și pentru care Primăria Capitalei a plătit 16,6 milioane lei

Primăria Capitalei a finalizat statuia dedicată lui I.C. Brătianu, monumentul fiind amplasat de câteva zile în rondul din Piața Universității. Statuia a fost promisă de primarul Gabriela Firea pentru Centenar, dar este gata abia acum. Monumentul costă circa 16,6 milioane lei si este o reproducere după monumentul public omagial construit în anii 1902-1903 de Ernest-Henri Dubois și Petre Antonescu. Firma care a făcut reproducerea este Exorno Studio. Inaugurarea, programată joia trecută, nu a mai avut loc, urmașa familiei Brătianu venind degeaba de la Paris. Într-o postare făcută pe Facebook, primarul Gabriela Firea acuză PNL că-și arogă pe nedrept merite pentru monument.

FOTO: Facebook/Gabriela Firea

Imagine istorică

Valoarea acordului-cadru pentru realizarea componentelor artistice din bronz și a soclului de piatră este de 11.900.000 lei cu TVA inclus, iar valoarea contractului pentru proiectarea, montarea și amplasarea monumentului în Piața Universității este de 4.760.000 cu TVA inclus, potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Inaugurare ratată

Marie Helene Fabra Brătianu, urmașă a familiei Brătianu, acuză că a fost nevoită să facă degeaba drumul de la Paris la București, pe cheltuiala proprie, fiind invitată la inaugurarea statuii, dar evenimentul nu a mai avut loc.

Aceasta spune că a fost chemată de reprezentanții Primăriei Capitalei la inaugurarea ansamblului Ion I.C. Brătianu, programată pentru joi, în ziua moțiunii de cenzură, iar când a ajuns acolo a constatat că evenimentul se anulase, fără ca ea să fie anunțată, potrivit Digi 24.

Administrația Monumentelor din Primăria Capitalei a anunțat iniţial inaugurarea ansamblului Ion I.C. Brătianu, în rondul de la Universitate, pentru joi, la ora 13:00, iar președintele Comisiei Centenar din Primăria Capitalei, Răzvan Theodorescu, a invitat-o personal pe Marie Helene Brătianu la eveniment.

„Am venit, da, efectiv, special, un pic în ultimul moment, pentru că am fost prevenită că mai sunt doar 10 zece zile și am ajuns miercuri pentru a fi sigură că sunt acolo joi, la ora 13:00. Un prieten m-a găzduit în familia lui, iar când am ajuns, joi, era adunată lume acolo, în fața statuii, în piață, oameni aşezați cam peste tot. M-am apropiat și mi s-a zis: S-a anulat”, a declarat Marie Helene Fabra Brătianu pentru Digi 24.

Ea spune că nimeni nu a anunțat-o nimic și nu și-a cerut scuze.

„Am zis: Nu! Dar nu e posibil așa ceva! Vă înșelați, poate oamenii sunt în partea cealaltă a pieței. Și atunci… mi s-a spus „Vă asigur că așa este.” Și erau acolo toate drapelele și toate astea și am zis: Dar nu, nu e posibil. Și apoi am un prieten care m-a sunat și mi-a zis „Marie Helene, te așteptăm în partea cealaltă (a pieței – n.r.)” și am zis, „De acord, merg acolo”. Și atunci am înțeles cu adevărat că s-a anulat. Este incredibil pentru că nu era nimeni, efectiv nu era nimeni acolo care să ne zică asta. Nu au fost scuze. Nimeni nu și-a cerut scuze, nu a fost nimic”, a adăugat femeia.

Primarul Gabriela Firea, în loc să-și ceară scuze pentru situație, acuză PNL că-și arogă pe nedrept merite pentru monument: ”Nu aveam cum să permit confiscarea unui act de restituire istorică de către niște politicieni aflați vremelnic în niște poziții cu vizibilitate publică”, a scris aceasta într-o scrisoare deschisă postată pe pagina de Facebook.

”Stimată doamnă Marie Helene Brătianu,

Mă văd nevoită să vă transmit public scuze pentru comportamentul iresponsabil al celor care azi, sub stindardul decolorat al marelui partid istoric, întinează numele și memoria familiei Brătianu și a PNL.

O doamnă aterizata în fruntea organizației de București a PNL, pe post de Bau-Bau pentru cetățeni și pentru mine, întrucât nu există niciun fel de merite profesionale sau/și politice sau de altă natură care s-o legitimeze, și a cărei unică ocupație este diseminarea de imprecații penibile la adresa mea pe rețelele de socializare, a avut tupeul fără margini să vă adreseze o scrisoare deschisă în care face o afirmație halucinantă, respectiv aceea că amplasarea monumentului dedicat lui I.C. Brătianu la Universitate este rodul eforturilor PNL.

În realitate, distinsă doamnă Brătianu, eforturile și contribuția PNL se opresc în anul 2014, când un grup de consilieri liberali au inițiat un proiect de Hotărâre a Consiliului General al Capitalei, referitor la refacerea și amplasarea pe locul inițial a monumentului dedicat marelui om politic.

Din acel moment, timp de 2 ani, în care PNL a avut și majoritatea în Consiliul General și un primar general interimar, nu s-a mai întâmplat nimic. Absolut nimic!

Abia în 2016, după ce am devenit eu Primar General, a fost organizat concursul de soluții, au fost semnate contractele de execuție și amplasare a monumentului și au fost alocate fondurile necesare.

Aceste lucruri n-ar fi fost posibile fără susținerea constantă și necondiționată a majorității PSD, cei 8 consilieri ai PNL, din totalul de 55, remarcându-se doar prin voturile consecvent împotriva bugetelor municipale, în care erau incluse și alocările pentru acest proiect.

Prin urmare, stimată doamnă Brătianu, veți fi înțeles cu siguranță că în aceste condiții nu aveam cum să permit confiscarea unui act de restituire istorică de către niște politicieni aflați vremelnic în niște poziții cu vizibilitate publică și pe care istoria nu-i va reține nici măcar din punct de vedere statistic.

Nicio ceremonie, mai mult sau mai puțîn politizată, nu va putea vreodată să conteze mai mult pentru București, pentru istoria României și pentru familia Brătianu, decât faptul că monumentul lui I.C. Brătianu se înalță din nou, falnic, în inima Capitalei. Prin eforturile unui primar general PSD, și nu PNL. Și cu susținerea consilierilor generali PSD și ALDE, nicidecum PNL, care au votat trei ani de zile împotriva.

Această este marea diferența dintre mine, echipa mea și PNL București. Ei doar jignesc, vorbesc fără un dram de informare, manipulează, rastalmacesc, confisca, demolează. Eu rezolv. Echipa mea construiește. Și acest monument este o dovadă grăitoare”.

Acum câteva zile, consilierul general PNL, Cristian Olteanu, a transmis că grupul statuar al Monumentului dedicat marelui om politic liberal, Ion I.C. Brătianu, revine în rondul de la Piața Universității, precizând că el și colega sa, Lăcrămioara Alexandre Fontoura, au inițiat un proiect în acest sens în 2014 și de atunci au încercat să facă posibil acest lucru și că acum în 2019 s-a întâmplat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro