Sari direct la conținut

Noua criză a gunoiului din Sectorul 1: Clotilde Armand cere să fie declarată stare de alertă din cauza situației sanitare / Reacția prefectului Capitalei

HotNews.ro
Gunoi Sectorul 1, Foto: Hotnews
Gunoi Sectorul 1, Foto: Hotnews

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, cere Prefecturii să fie declarată stare de alertă în sector din cauza situației sanitare, în contextul în care sectorul a început din nou să se umple de gunoaie, pentru că firma Romprest a oprit din nou colectarea acestuia. Într-un mesaj postat pe Facebook, Clotilde Armand le promite bucureștenilor că „acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupți și de mafia gunoaielor va lua curând sfârșit”.

Clotilde Armand a anunțat vineri pe Facebook că a cerut Comitetului Local pentru Situații de Urgență să înainteze Prefecturii București o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situației sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 „cauzată de șantajul și suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate”.

Ea spune că, în paralel, a avut discuții cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 și a ajuns la un acord.

  • „Am aflat că stațiile de sortare și-au redeschis porțile începând de astăzi dimineață pentru a primi gunoiul colectat de Romprest.
  • Aceste stații erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăților făcute de Primăria Sectorului 1″, afirmă Clotilde Armand.

Ea le cere bucureștenilor să sune la Poliția Locală Sector 1 și să continue să reclame neridicarea gunoiului.

  • „Este foarte important acest lucru. O să vă explic mai târziu de ce. Știu că nu este cea mai confortabilă situație: vă citesc mesajele, umblu zilnic în sector și văd cu ochii mei ce se întâmplă. Dar de asta suntem noi aici. Să rezolvăm problemele.
  • Acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupți și mafia gunoaielor va lua curând sfârșit. Vă promit”, mai scrie Clotilde Armand.

Ce spune prefectul Capitalei

O eventuala decizie de declarare a stării de alertă poate fi luată de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență, la solicitarea prefectului.

„Evaluăm situația, mă voi consulta și cu autoritățile sanitare și de mediu și vom analiza si documentația pe care Pirmăria Sectorului 1 ne-o trimite și apoi vom avea un răspuns”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Reamintim că de la finalul lunii noiembrie 2020, timp de câteva săptămâni, firma Romprest nu a mai ridicat depozitele necontrolate de deșeuri din Sectorul 1, din cauză că Primăria avea la vremea respectivă facturi neplătite de 94 milioane lei. Primarul Clotilde Armand a declarat atunci că facturile ar fi umflate și din această cauză nu le plătește. În plus, Primăria Sectorului 1 nu are banii necesari să le plătească, potrivit sursei citate, deoarece vechea administrație a lăsat în buget o gaură de 800 milioane lei.

Cum a pornit noua criză a gunoiului din sectorul 1

Romprest Service SA a anunțat, marţi, că operatorii staţiilor de sortare/tratare a deşeurilor colectate şi transportate de către companie au limitat activitatea din 22 mai, iar începând cu 1 iunie au suspendat-o integral, din cauza neachitării serviciilor prestate în beneficiul Sectorului 1.

Totodată, depozitului ecologic Iridex nu i s-a prelungit contractul de către Primăria Municipiului Bucureşti, iar autoritatea contractantă, căreia îi revine această obligaţie legală, nu a dispus o soluţie alternativă, deşi a fost notificată în mod repetat în acest sens încă din 9 aprilie, a susţinut Romprest.

  • „Astfel, începând cu data de 01.06.2021, deşeurile care nu mai necesită tratare şi sunt colectate separat de către Romprest nu mai pot fi predate unui operator autorizat şi agreat de către autoritatea contractantă, prin urmare deşeurile respective nu mai pot fi colectate.
  • În consecinţă, programele curente de colectare a deşeurilor vor înregistra întârzieri şi modificări, dictate de adaptarea la situaţia (sperăm temporară) de imposibilitate de a preda deşeurile colectate separat, atât cele generate de populaţie şi instituţiile publice din subordinea Primăriei Sectorului 1, cât şi cele rezultate din operaţiunile de salubrizare stradală şi salubrizarea depozitelor necontrolate de deşeuri”, mai spunea Romprest.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a acuzat „un nou șantaj de tip mafiot” din partea Romprest și i-a îndemnat pe bucureșteni să sesizeze Poliția Locală dacă nu li se ridică gunoiul.

Clotilde Armand spunea miercuri că dacă în cel mult 24 de ore de la anunțul companiei gunoiul nu este ridicat, va rezilia contractul și va aduce un alt operator de salubritate.

  • „Compania adusă de un fost primar liberal pentru o perioadă de peste 20 de ani și apărată de avocații liberali în Consiliul Local al Sector 1 (în ciuda Deciziei Curții de Conturi a României de recuperare a prejudiciului de peste 100 de milioane de lei, în ciuda raportului ANRSC care ne zice foarte clar să recuperăm banii plătiți ilegal de primarul pesedist) nu și-a plătit datoriile către furnizori. Cu toate că a primit bani de la Primărie pentru asta. Și furnizorii refuză acum să mai primească gunoiul adus de compania aceasta.
  • Acum, lucrurile sunt foarte clare. O spun încă o dată: Dacă în maxim 24 de ore de la anunțul companiei șantajiste orice fel de gunoi (stradal sau menajer) din Sectorul 1 nu este ridicat voi rezilia contractul și în următoarea secundă un alt operator de salubritate intră în Sectorul 1. Totuși, nu suntem proștii mafiei gunoaielor și eu nu mă clintesc în fața amenințărilor de tip mafiot. Pot să urle ei cât doresc în presa lor aservită și cumpărată.
  • Eu stau aici în primărie să-i înfrunt pe cei care au impresia că pot fura peste un sfert din bugetul anual al Primăriei Sectorului 1 (da, atât plătim pentru gunoi) cu ajutorul unor consilieri vânduți. Am anunțat și Garda de Mediu că operatorul de salubritate din Sectorul 1 depozitează în acest moment ilegal deșeurile”, afirma Clotilde Armand.

CITEȘTE ȘI:

Conflictul dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, deocamdată mediat: Primăria a plătit 14 milioane, compania anunță că nu mai sistează servicul de salubrizare

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro