Sari direct la conținut

Conducerea STB a semnat contractul pentru auditul care va stabili prejudiciul cauzat de greva din ianuarie

HotNews.ro
Conducerea STB a semnat contractul pentru auditul care va stabili prejudiciul cauzat de greva din ianuarie

​Conducerea STB a încheiat la finalul lunii iunie contractul pentru realizarea auditului extern care va stabili prejudiciul cauzat de greva din ianuarie, care a paralizat timp de 5 zile orașul și a fost declarată ilegală de instanță. Auditul urmează să fie făcut de Deloitte, în 60 de zile, contra sumei de circa 87.000 euro fără TVA.

STB a estimat că prejudiciul cauzat de cele 5 zile de grevă se ridică la 16 milioane lei, însă directorul companiei, Adrian Criț a declarat că va comanda un audit extern, care să stabilească exact suma, iar după ce acesta va fi gata, se va îndrepta împotriva vinovaților pentru a recupera suma.

Despre greva STB din 20 ianuarie

Greva STB a început în 20 ianuarie și a durat cinci zile, fiind sistată după ce conducerea STB a anunțat că angajează șoferi, iar cei care nu vin la muncă vor fi sancționați până la desfacerea contractului de muncă.

Încă din prima zi, Tribunalul București a suspendat greva și a dispus reluarea imediată a activității STB, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Primarul general, Nicușor Dan, spunea că greva a fost orchestrată de Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ din STB, la vremea respectivă și consilier general PSD. Petrariu a susținut că a fost o grevă spontană.

Principala revendicare a fost demisia directorului general Adrian Criț. Angajații au mai cerut și majorarea salariilor cu 10% și negocierea contractului colectiv de muncă.

În 2021, societatea de transport public din București (STB) a avut un buget de 1,2 miliarde lei, din care aproximativ 928 de milioane de lei s-au dus pe salariile celor circa 11.200 de angajați.

Șoferii de autobuze, troleibuze și tramvaie sunt însă puțin peste 4.500, restul fiind personal auxiliar precum mecanici sau vânzători de bilete. Un șofer de autobuz câștigă până la 7.800 de lei, potrivit datelor obținute de HotNews.ro, iar unul de troleibuz, până la 8.000 de lei. Un vatman câștigă între 2.650 și 7.767 de lei. Media este 5.300 de lei, iar majoritatea salariilor sunt între 5.000 și 6.000 de lei. Se adaugă și tichete de masă. Aceste date nu includ primele.

HotNews.ro a discutat cu un șofer STB sub protecția anonimatului, iar acesta spune că în mod clar fiecare și-ar dori să primească mai mulți bani, dar principalala problemă a angajaților este legată de mijloacele de transport în comun vechi, care au des probleme tehnice, lentoarea cu care se înlocuiesc piesele defecte și condițiile proaste de muncă.

După grevă, Petrariu și-a dat demisia din funcția de consilier general și din partid.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro