Sari direct la conținut

FOTO S-a deschis Târgul de Crăciun de la Craiova / A fost montată şi cea mai mare roată panoramică din România

HotNews.ro
Iluminat festiv - Craiova , Foto: AGERPRES
Iluminat festiv - Craiova , Foto: AGERPRES

La Craiova s-a deschis, vineri seară, Târgul de Crăciun, într-o feerie de lumină. Tema Târgului este în jurul poveştii Crăiasa Zăpezii, iar culorile predominante sunt alb şi turcoaz. Tot la Craiova a fost montată şi cea mai înaltă roată panoramică din România, de 40 de metri cu o capacitate de 140 de persoane şi care a fost adusă din Olanda. Târgul îşi va închide porţile în data de 2 ianuarie 2024, potrivit News.ro.

Târgul de Crăciun de la Craiova şi-a deschis porţile vineri seară. Acesta se desfăşoară în patru zone din municipiu – Centrul Vechi, Piaţa William Shakespeare, zona Doljana şi Piaţa Mihai Viteazul, acolo unde vizitatorii o pot întâlni pe Crăiasa Zăpezii, se pot urca în cea mai mare roată panoramică din România sau îşi pot face poze la căsuţele unicat, magic pictate de artişti plastici.

”Tema principală a Târgului de Crăciun din acest an este croită în jurul poveştii Crăiasa Zăpezii, pe care o vom regăsi în Piaţa Mihai Viteazul, unde totul este decorat până la cele mai mici detalii în culori alb-turcoaz. Anul acesta va fi un târg de poveste, avem foarte multe noutăţi pentru fiecare zonă a târgului, cu elemente, culori şi figurine diferite – pe tematica din piaţa respectivă.

Tot la Craiova a fost montată cea mai mare roată care poate fi văzută anul acesta în România. Are 40 de metri înălţime, 200 de mii de leduri, o capacitate de 140 de persoane şi vine direct din Olanda. Aşa că invităm pe toată lumea să vină la Craiova şi să aprindem împreună cele două milioane de luminiţe de la unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Vizitatorii au ocazia să-şi cumpere tot felul de produse specifice sezonului, de la cei peste 70 de comercianţi din Craiova şi din toată ţara: mâncare tradiţională, jumări, brânzeturi, vin fiert, cozonaci, gogoşi, waffles, burgeri, churros, stroh, turtă dulce, decoraţiuni şi cadouri lucrate hand-made, globuri, coroniţe etc.

Nu lipseşte bradul uriaş de la Târgul de Crăciun de la Craiova, patinoarul, caruselul, personajele de poveste, atelierele creative şi concertele.

Târgul de Crăciun din Craiova va fi deschis zilnic, între orele 12.00 – 22.00, până pe 2 ianuarie 2024.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro