Cainele de paza al democratiei (de Cristian Tudor Popescu)

Cuvant de deschidere la cea de-a VII-a Gala a Premiilor Clubului Roman de Presa, vineri 17 martie)

Cei care isi manifesta public, din cand in cand, desconsiderarea, ba chiar dispretul fata de presa romana o fac uitandu-se la ea piezis sau pe deasupra. Cei care pretuiesc cu adevarat presa privesc drept in ochi cainele de paza al democratiei. Care e de mai multe soiuri.

Exista, mai intai, latraii, pe cat de agresivi, pe atat de lasi, nutrind convingerea ca superlativul „seriozitatii” in gazetarie este slujirea cu credinta a stapanului. Transferand, bineinteles, cu un firesc cuceritor, zisa credinta urmatorului stapan care mosteneste pusca.

Urmeaza ogarii, caini de vanatoare iuti si eficienti, care stiu sa haituiasca prada, primind in schimb rasplata; daca aceasta nu corespunde, ogarul se duce la vanatorul care da mai mult, indiferent ce pana poarta la palarie.

Mai sunt buldogii, caini devotati, care nu inteleg prea bine ce fac, dar daca stapanul le zice „so pe el!” numai o injectie speciala le mai poate desclesta falcile din pulpa respectiva. Despre maidanezi, pudeli si pekinezi nu mai vorbesc – ii stiti.

Hienele sunt cei care si-ar omori mama pentru o stire de scandal.

Exista insa, din fericire, si destui lupi alsacieni sau ciobanesti mioritici fara zgarda care n-au alt stapan decat propria lor menire, aceea de paznici ai stanei democratice.

In anul din urma, cainii gazetariei au fost usuiti, haituiti, dati afara, rapiti, zeflemisiti, arestati, anchetati. Unii au primit insa si distinctii, cum ar fi titlul de guru din partea presedintelui Romaniei.

Din primele momente ale inundatiilor, cainii presei au intrat in apa pana la bot, latrand in direct, doar-doar s-or trezi domnii politicieni. In schimb, cand alte patrupede cu pedigri s-au repezit sa republice caricaturile profetului Mahomed, ciobanescul mioritic a ramas tacut si intelept pe coada lui.

S-a scuturat insa si a inceput sa urle prelung cand s-a apropiat de stana strigoiul Securitatii. S-a intamplat si sa fie intoxicat: a vomitat discret si s-a scuzat.

Oricat de multi si de infometati ar fi lupii, cainele presei romanesti nu se va da la o parte din calea lor. Altul mi se pare a fi pericolul: printre noi se inmultesc potaile samponate si vopsite in toate culorile, cu blana pusa pe bigudiuri si fumigene colorate in coada.

Langa ele, ciobanescul mioritic, cu noroi pe labe si scaieti in blana, se simte tot mai stingher si melancolic.

In incheiere, vreau sa fac cunoscut protestul Clubului Roman de Presa fata de proaspata tentativa a unor parlamentari de a ne pune botnita, impunand o lege a presei potrivit careia sa scriem ce, cat si cum vor ei.

Cand va latra cainii, domnilor parlamentari, in loc s-o faceti pe hingherii, mai bine mergeti si uitati-va in oglinda.