Sari direct la conținut

Summit NATO la Poiana Brasov

HotNews.ro

In perioada 13-14 octombrie, are loc, la Poiana Brasov, Reuniunea informala a ministrilor apararii din tarile membre NATO, la care participa si ministrul american al apararii, Donald Rumsfeld. Tara noastra gazduieste astfel prima reuniune la nivel inalt a NATO dupa Summit-ul de la Istanbul si prima intalnire a ministrilor apararii din statele membre ale Organizatiei Atlanticului de Nord.

Identificarea de noi cai de atragere a resurselor financiare pentru actiunile NATO, corelarea declaratiilor politice de implicare in diferite misiuni si capabilitatile propriu-zise, precum si dezvoltarea cooperarii dintre Alianta Nord-Atlantica si Federatia Rusa vor fi principalele subiecte ce vor figura pe agenda Reuniunii informale a Ministrilor Apararii din statele membre NATO, a

anuntat, luni, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al NATO, James Appathurai.

Potrivit lui James Appathurai, statele membre NATO vor trebui sa gaseasca modalitati mai bune de a gestiona situatia din Afganistan, iar in acest context se va discuta posibilitatea si oportunitatea extinderii catre vest a zonelor unde vor putea actiona echipele de reconstructie care actioneaza sub egida NATO.

In privinta Irakului, Appathurai a aratat ca va fi luat in discutie modul in care vor fi pregatite unitatile de securitate irakiene, in locatia de langa Bagdad, de catre expertii militari ai NATO, in conditiile in care Alianta nu are un rol combatant in zona.

Atragerea de noi fonduri la bugetul NATO pentru sustinerea actiunilor Aliantei, va fi un alt punct important al discutiilor, ministrii apararii urmand a avea consultari cu ministrii de finante pentru identificarea de resurse financiare suplimentare.

Totodata, va fi dezbatuta si situatia din Bosnia-Hertegovina, stiut fiind faptul ca la sfarsitul anului va expira mandatul fortelor NATO, care vor fi inlocuite cu forte ale Uniunii Europene.

Purtatorul de cuvant al NATO a precizat ca ultima zi a reuniunii va fi dedicata Consiliului NATO-Rusia, la eveniment urmand sa participe ministrul rus de externe Serghei Lavrov si ministrul Apararii, Serghei Ivanov. Cel mai important subiect care va fi abordat il va reprezenta colaborarea in combaterea terorismului si interoperabilitatea dintre Alianta Nord-Atlantica si Rusia.

Appathurai a subliniat ca la reuniunile informale nu se adopta decizii, dar intalnirile asigura un spatiu de largi consultari politice, care contribuie la oficializarea ulterioara a unor procese in cadrul Aliantei. Intrebat daca va fi luata in discutie posibilitatea amplasarii de baze americane pe teritoriul Romaniei, oficialul NATO a precizat ca aceasta decizie apartine Statelor Unite.

Referitor la problema transnistreana, James Appathurai a mentionat ca aceasta nu figureaza pe agenda reuniunii de la Poiana Brasov, afirmand ca OSCE este organizatia care monitorizeaza situatia din aceasta regiune, iar NATO „nu poate decat sa sprijine deciziile luate de OSCE”.

Reuniunea informala de la Poiana Brasov se va desfasura sub conducerea secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si va fi gazduita de ministrul roman al Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu. La lucrarile reuniunii va fi prezent si seful Pentagonului, Donald Rumsfeld, care a sosit luni in Romania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro