Învierea Domnului cu bisericile închise. Cum păstrează preoții și pastorii legătura cu credincioșii în timpul carantinei

Anul acesta Paștele va fi sărbătorit fără credincioși în bisericile din România ca urmare a măsurilor luate împotriva răspândirii pandemiei COVID-19. Ce înseamnă acest lucru pentru viața spirituală a creștinilor și cum se adaptează cultele la carantină? Mi-au răspuns la aceste întrebări patru preoți și pastori de diferite confesiuni.

Mâine, o parte din creștinii români vor sărbători Paștele, în timp ce duminica viitoare o va face majoritatea creștin-ortodoxă. Și pentru unii, și pentru ceilalți, anul acesta sărbătoarea Învierii va fi în afara bisericilor, cu excepția preoților care vor oficia Sfânta Liturghie la unele culte. Dar, mai mult de atât, perioada de izolare va continua pentru aproape o lună, dacă autoritățile nu o vor prelungi din nou.

Am întrebat patru preoți și pastori români ce înseamnă pentru viața spirituală a creștinilor faptul că nu vor putea participa la Slujba Învierii, cum pot ei să „compenseze” această lipsă, faptul că nu se vor putea spovedi și împărtăși în această perioadă, dar și cum păstrează legătura cu credincioșii în timpul izolării.

Constantin Necula, preot la Catedrala Metropolitană Sibiu

Constantin Necula, preot la Catedrala Metropolitană Sibiu

Oficierea slujbelor fără credincioși nu este clar o normalitate, ci un act de ascultare față de stat și sper ca acest lucru să fie înțeles și de cei care au comentat împotriva liniștii și culturii ascultării din Biserică. Sper ca atunci când revenim la normalitate lucrul acesta să nu fie uitat, ci socotit ca un răspuns de criză la o situație de criză.

Preoții au încurajat oamenii să își rezolve problemele duhovnicești fie prin telefon, fie prin Skype sau alte metode. Lipsa Sfintelor Taine din viața credinciosului poate deveni gravă pentru cei care, din nefericire, sunt pe ultimul drum din viața lumească. Însă pentru aceștia au fost făcute demersurile necesare, există un amplu inventar de intervenție pentru preoți în această situație iar aceștia știu ce au de făcut și au fost ajutați întotdeauna de cei ai casei să ducă până la capăt momentele acestea.

Greutatea va fi la redeschiderea bisericilor pentru credincioși când, foarte probabil, vom trăi în biserici o sufocare, pentru o perioadă de timp. Însă un credincios autentic știe că atunci când nu ești la biserică îți sporești virtuțile necesare să stai în biserică. Va continua rugăciunea, va continua o viață de familie echilibrată, se va ruga și mai mult.

Nu sunt lucruri mărețe, nu e nimic spectaculos în a fi creștin însă creștinismul este o formă de jertfire permanentă, de viață continuă. Eu aș crede că zilele acestea unul dintre lucrurile legate de postire este curățarea listei de Facebook, evitarea judecăților, atenția de a nu intra în bârfe, fie ele și online, pentru a rămâne mereu cu pieptul gata să-l primească pe Hristos. Toate aceste zile petrecute acasă ne îngăduie să ne apropiem de El.

În ceea ce privește legătura cu credincioșii, avem preoți care sunt implicați în cantinele care asigură masă celor nevoiași, preoți care îi vizitează acasă pe cei bolnavi sau bătrâni care, de multe ori, nu au pe nimeni să îi caute, avem preoți care coordonează foarte mulți voluntari care le aduc mâncare, le aduc apă, sau îi sprijină cu o vorbă bună.

Avem preoți care sunt integrați în structuri ale SMURD-ului, ale ambulanței, sunt preoți-medici, preoți asistenți medicali, șamd. Mănăstirile au reacționat și ele la chemarea de a se pune la îndemâna oamenilor. Aportul acesta nu este mic iar preoții au strâns sume mari de bani donate spitalelor și comunităților locale.

Nu mă tem că nu găsim soluții prin care să putem comunica oamenilor că nu sunt singuri iar preoții au obligația de a le spune acest lucru. Credincioșii aud, chiar și din propria casă, glasul păstorului care le spune că turma nu este pierdută și nici destrămată.

Francisc Doboș, preot la Catedrala Sf. Iosif din București

Francisc Doboș, preot la Catedrala Sf. Iosif din București

Învierea Domnului în perioadă de pandemie este trăită ca un post. Asta nu înseamnă că ne lipsește pe noi, creștinii, de esența celebrării ci ne mortifică în manifestările ei exterioare. Din păcate, credincioșii nu vor putea, cu excepția celor aflați în pericol, să fie spovediți și împărtășiți.

Dar toate aceste măsuri sunt ca să scăpăm vii și ca mai apoi să viețuim. Însă evident că nu ne plac. La fel cum nimănui nu îi place să rămână în casă, așa nici credincioșilor nu le place să rămână acasă ca să sărbătorească Paștele. Asta înseamnă că anul acesta vom trăi sărbătoarea Învierii ca pe un sacrificiu.

Dar cei mai mulți au înțeles că e spre binele lor și participă activ de acasă la slujbele care au loc în bisericile noastre, fie că le urmăresc online, fie la Televiziunea Română, atunci când sunt transmise. Iar participarea este una activă, credincioșii trimițându-ne imagini cu familiile lor reunite cu evlavie în fața televizorului sau a tabletei. Nefiind capabili să fie prezenți în biserică, biserica intră în casa lor. Însă este evident că este o lipsă această celebrare a Paștelui.

Nu a existat niciodată în istoria Bisericii ca lăcașele de cult să fie închise la nivel mondial, nici pe vremea războaielor, nici pe vremea altor pandemii. Dar nu teama ne ține în case sau departe de biserică, ci prudența și grija față de viețile celorlalți. Da, ne lipsește să mergem la biserică, dar dacă mersul meu la biserică pune în pericol viața altuia atunci nu mai este dovadă de iubire și de grijă față de aproapele meu, ci poate să devină un act de egoism spiritual.

Nu mi-aș fi închipuit prima oară când m-am trezit că celebrez Sfânta Liturghie cu catedrala goală, deși știam că este transmisă online, că voi avea un asemenea sentiment de strângere de inimă. Dar apoi mi-am dat seama din participarea mare pe online și reacțiile oamenilor că ei sunt prezenți.

Poate această nedorită pandemie va reuși să provoace o trezire spirituală mai adâncă, de a ne întoarce la esență, la rădăcină. Această pandemie ne face să ne despuiem sau să renunțăm forțat la multe lucruri bune dar care puteau să ne blocheze vederea spirituală sau aspecte esențiale ale spiritualității.

Ea ne obligă să lăsăm la o parte mersul la biserică, procesiunile noastre, la toate renunțăm, până și la împărtășirea cu trupul lui Cristos. Aceasta, rămâne o durere pentru foarte mulți dintre noi, dar nu ne secătuiește de viață ci ne face să rămânem ancorați în cer și în Dumnezeu.

István Tárkányi, pastor reformat-calvinist la Biserica Reformată Centrală – I din Cluj

Istvan Tarkanyi, pastor reformat-calvinist, Biserica Reformată Centrală – I, Cluj. Fotografie de Mátyás-Péter Győző

Noi am închis bisericile înainte de intrarea în vigoare a decretului oficial. În sâmbăta de dinainte, ministrul de interne a anunțat că se închid lăcașele de cult, dar decretul ar fi intrat în vigoare doar de duminică seara, însă a doua zi dimineața majoritatea bisericilor calviniste erau închise. Atunci am trecut toți pastorii, acolo unde este posibil, la slujbe online, live-uri pe Facebook, materiale audio sau predici transcrise.

În orașe, și nu numai, toate slujbele sunt transmise prin intermediul rețelelor de socializare live din biserici. În plus, câte un pastor din Protopopiatul Clujului publică online o slujbă de 10-15 minute zilnic, explicarea scurtă a unui text biblic, care ajunge la enoriașii conectați la mediul virtual. Acest lucru este important pentru noi întrucât la calviniști, Biblia ocupă un rol central în liturghie.

De asemenea, în această perioadă de izolare impusă am luat legătura telefonic cu enoriașii de peste 65 de ani. I-am întrebat dacă au nevoie de ajutor cu cele zilnice. Bineînțeles că unii au zis că da și am venit în ajutorul lor.

Însă duminică nu vom transmite din biserici întrucât toți episcopii reformați maghiari din Bazinul Carpatic au căzut de comun acord ca în prima zi de Paști slujba să fie transmisă de televiziunea publică din Ungaria, de la ora 10. Astfel, duminică dimineața toți vom urmări aceeași slujbă televizată, chiar dacă nu vom fi fizic împreună și vom lua Cina Domnului în casele noastre.

Tainele pe care noi le celebrăm sunt Botezul și Cina Domnului, sau Împărtășania, cum este cunoscută de către majoritatea creștinilor din România. Acolo unde capul familiei este un bărbat, el va pregăti, practic, Cina Domnului, compusă din vin și pâine și îi va împărtăși pe ceilalți pentru că noi credem în preoția universală, adică a tuturor creștinilor, deci chiar dacă este o taină, nu este obligatoriu să fie administrată de către un pastor hirotonisit.

Acolo unde nu este prezent un bărbat, va prelua femeia acest rol. Spovedania în fața unui preot nu este obligatorie printre reformați, important este ca fiecare dintre noi să-și mărturisească păcatele cu sinceritate în fața Domnului, înainte de Împărtășanie.

Chiar dacă nu putem fi împreună fizic de sărbători, le urez tuturor credincioșilor un Paște binecuvântat. Indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru în aceste clipe grele, să nu uităm că Hristos trăiește și doar prin jertfa Lui trăim și noi cu adevărat.

Moldovan Emanuel, pastor la Biserica Creştină Baptistă „Evlavia” din Cluj-Napoca

Moldovan Emanuel, pastor la Biserica Creştină Baptistă „Evlavia” din Cluj Napoca

Atunci când vorbim despre viaţa spirituală a unui credincios avem în vedere, printre altele, şi cele două dimensiuni: dimensiunea comunitară şi dimensiunea personală. Suspendarea slujbelor din cadrul Bisericii în această perioadă reduce drastic dimensiunea comunitară.

Pe de altă parte, sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru, reprezintă una dintre cele mai mari, dacă nu cea mai mare, sărbători creştine. Bineînţeles majoritatea credincioşilor privesc cu teamă, tristeţe, melancolie, faptul că tocmai această sărbătoare nu va putea fi celebrată comunitar. Şi da, este o mare pierdere.

Însă nu trebuie să cădem în disperare, indiferent dacă uşile bisericilor sunt închise sau deschise. Neparticiparea la o slujbă a Bisericii este o mare pierdere pentru sufletul oricărui credincios. Aşa după cum trupul nostru exterior are nevoie să fie hrănit pentru a rămâne în viaţă, şi sufletul trebuie hrănit, iar participarea la slujbele Bisericii reprezintă o sursă importantă de hrană pentru suflet. Sărbătoarea Paştelui este un moment important şi înălţător pentru sufletul fiecărui credincios.

În situaţia în care ne găsim acum, latura personală capătă o însemnătate mai specială şi poate fi exersată prin: studiul Scripturii, rugăciune, cântări, sau postire. Nu trebuie însă să cădem în capcana ideii că „de Paşte trebuie să fim mai sfinţi”. Această sfinţenie ne este cerută zilnic, nu doar la sărbătoare.

Bucuria învierii lui Hristos, care este garanţia învierii credincioşilor, trebuie să ne însoţească permanent şi să ne motiveze la trăirea unei vieţi curate. Conform Scripturii, pastorul este chemat să aibă grijă de fiecare enoriaş. În aceste vremuri de izolare această sarcină devine mai grea, în absenţa contactului direct cu credinciosul păstorirea trebuind să îmbrace alte forme.

Însă, oricare ar fi acest specificul comunității, cred că cea mai importantă cale prin care pastorul poate susţine comunitatea este rugăciunea pentru credincioşi. Acolo unde este posibil se pot folosi şi mijloace tehnologice iar acolo unde situaţia o impune trebuie acordat ajutor material, financiar sau de orice altă natură, pentru ca viaţa şi credinţa enoriaşilor să nu aibă de suferit.

Cel mai important însă este să nu uităm că de-a lungul secolelor creştinii prigoniţi au celebrat această sărbătoare în condiţii şi mai grele. Aşa după cum piatra mormântului nu L-a putut ţine pe Hristos înăuntru, nici uşile închise ale bisericilor nu vor putea opri adevărata bucurie a acestei minuni.