Sari direct la conținut

FOTO Cum arată pauzele în curtea școlii, în era pandemiei în Franța: Fiecare copil are pătrățelul lui

HotNews.ro
FOTO Cum arată pauzele în curtea școlii, în era pandemiei în Franța: Fiecare copil are pătrățelul lui

De marți, o parte dintre copiii din Franța s-au reîntors la școală după opt săptămâni de carantină. Cu toate acestea, școlile trebuie să mențină o serie de măsuri pentru a preveni contaminarea elevilor cu Covid-19. În acest context, o imagine care îi arată pe copiii de la o grădiniță dintr-un mic orășel francez stând în mici pătrate desenate cu creta în curtea instituției a uimit rețelele sociale, dând naștere comenariilor.

Publicată marți pe Twitter, de către jurnalistul Lionel Top, imaginea arată cum fiecare copil stă în câte un pătrat în curtea unei grădinițe din Tourcoing, pentru respectarea distanței fizice din cauza pandemiei.

Unii dintre internauți au reacționat comentând că imaginea este ”, oribilă”, ”inimaginabilă”, ”de nesuportat”, potrivit

bfmtv.

Ulterior, jurnalistul a venit cu un update și o contextualizare.

”Pentru respectarea distanței, în timp ce profitau de recreație, echipa pedagogică a desenat pătrate pe asfalt pentru micuți. Copiii s-au jucat, au dansat, sărit și râs împreună, dar din acest pătrat. Din ce am văzut, nu se simt pedepsiți”, relatează bfmtv într-un alt articol.

Acest tip de marcaj a fost o inițiativă a școlii și nu o directivă națională.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro