Sari direct la conținut

România a înregistrat alte 6.752 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore / Bilanțul total a depășit 300.000

HotNews.ro
Pandemia de coronavirus, Foto: Paulo Amorim / ddp USA / Profimedia
Pandemia de coronavirus, Foto: Paulo Amorim / ddp USA / Profimedia

​România a înregistrat alte 6.752 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Bilanțul COVID-19 a ajuns la 303.751, potrivit datelor transmise duminică de Grupul de Comunicare Strategică.

204.679 de pacienți au fost declarați vindecați.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.295. Dintre acestea, 1.056 sunt internate la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.552 de teste, 13.421 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.131 la cerere. În total, de la începutul pandemiei, în România au fost prelucrate 3.476.645 de teste.

În acest interval, s-au înregistrat 86 de decese (40 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.

83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Pe teritoriul României, 40.629 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.788 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 71.017 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 20 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.956 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Polițiștii și jandarmii au aplicat în ultimele de 24 de ore 8.778 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.422.800 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro