Marea Britanie a înregistrat un nou record de cazuri zilnice – aproape 130.000 de infectări, dar doar 18 decese
Regatul Unit, confruntat cu o răspândire fulgerătoare a variantei Omicron, a înregistrat marți 129.471 de cazuri suplimentare de Covid-19 în Anglia și Țara Galilor, un nou record de la începutul pandemiei, relatează AFP.
Țara, una dintre cele mai afectate din Europa de pandemie, a înregistrat 18 decese suplimentare în 24 de ore, bilanțul total ajungând la 148.021.
Aceste cifre nu includ, totuși, Irlanda de Nord și Scoția, deoarece colectarea datelor este întreruptă din cauza sărbătorilor. La rândul lor, autoritățile scoțiane au raportat marți un bilanț provizoriu de 9.360 de contaminări suplimentare.
Fiecare națiune din Marea Britanie este responsabilă pentru problemele de sănătate.
Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția au decretat o înăsprire a restricțiilor după Crăciun, dar guvernul lui Boris Johnson, responsabil pentru Anglia, a decis să nu impună noi măsuri, bazându-se în special pe studiile care arată un risc mai scăzut de spitalizare la varianta Omicron, comparativ cu Delta dominantă până de curând.