Festivalul 'Bucureștii lui Caragiale', între 27 august și 2 septembrie, în Parcul Cișmigiu
Festivalul Bucureștii lui Caragiale revine între 27 august și 2 septembrie cu o edițiune nouă în stabilimentul cunoscut, în grădină la Cișmigiu. Domni, domnițe și tineri marineri sunt invitați, timp de o săptămână, să descopere un program de comédii și muzici, mofturi și surprize care transpun universul surprins în opera lui I.L.Caragiale, reputat dramaturg și cronicar al Bucureștilor de altădată, pe aleile celui mai vechi parc din Capitală, anunta Teatrul Ion Creangă.
Organizat de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, Festivalul propune o selecție variată de evenimente: spectacole de teatru – montări de amploare din repertoriul teatrelor din Capitală și din provincie, dar și spectacole produse de companii independente, concerte de jazz, swing și muzică de promenadă, recitaluri, demonstrații, și ateliere susținute de artiști plastici și meșteșugari.
Caleidoscopul cultural, desfășurat în zona Aleii Platanului (în perimetrul delimitat de Intrarea Rigas, Piața Valter Mărăcineanu și Lacul Cișmigiu), este completat de o serie de activități conexe: animație stradală în costume de epocă, expoziții care surprind farmecul perioadei Belle Époque și nu numai, conferințe, tururi ghidate și – în premieră – o instalație interactivă care aduce laolaltă fragmente din Bucureștiul de altădată și de astăzi.
Spectacole de teatru
Selecția principalei secțiuni din festival pune în lumină veșnicul carnaval al mofturilor, propunând atât piese clasice, bine aduse din condei, cu dialoguri inteligente și întrebări esențiale, cât și spectacole-concert cu sonorități moderne, nume consacrate de pe marile scene ale teatrului românesc, dar și tineri studenți, care scriu istorie în spectacole de an.
Din programul acestei ediții amintim spectacolele: „Magic Național” – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București; „…Escu” de Tudor Mușatescu – Teatrul Mic; „Gaițele” de Alexandru Kirițescu – Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște; „Ultima oră” de Mihail Sebastian – Teatrul Municipal Ariel, Râmnicu Vâlcea; „Slugă la 5 stăpâni” de Mihai Gruia Sandu – UNATC „I.L. Caragiale”; „Gunoierul” de Mimi Brănescu; „Căldură? Mare?”, după I.L.Caragiale sau „The Fly”, spectacol-concert cu Marius Vernescu și Alexandru Pribeagu.
Concerte
Scena Mică din Parcul Cișmigiu răsună pe acorduri calde de jazz și swing, fado și tango în cheie modernă, alături de Irina Sârbu, Mircea Tiberian și Nadia Trohin, Adrian Nour & Trio Zamfirescu, Bianca Mihai, Alex Ștefănescu sau Marthin Marcos. Nu lipsesc concertele de folclor reinterpretat, în compania lui Marius Mihalache sau Adrian Naidin, dar nici serile de șlagăre din perioada interbelică sau muzica de promenadă.
Păstrând tradiția concertelor susținute de fanfare, Bucureștii lui Caragiale prilejuiesc o întâlnire specială luni, 27 august, cu ocazia unui program de muzică militară și de promenadă prezentat de Muzica Militară a Brigăzii 1 Mecanizate „Argedava”, din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre.
Programul muzical se încheie duminică, 2 septembrie, pe Scena Mare, alături de Orchestra Națională Radio, care va interpreta o serie de melodii celebre aparținând compozitorilor Ion Vasilescu, Ionel Fernic, Dino Olivieri sau Astor Piazzolla.
Program pentru copii
Secțiunea dedicată copiilor reunește zilnic, între orele 10:00 – 13:00, un program diversificat de spectacole de teatru („Pantalone în lună”, „Goe în Țara Minunilor”, „Amintiri într-o valiză”, „România dodoloață” – Teatrul Ion Creangă, „Caragiale Express” – MiniArtShow, „Fluturi și oameni” – Compania Two of Us), teatru de păpuși („Prințesa Anastasia” – Asociația CREAS), spectacole muzicale („Copilăria lui Mozart” – Asociația Clasic e fantastic), spectacole cu baloane de săpun (Claudia Stroe), cu jonglerii și acrobații (Funny Circus) sau magie (Cristina Strecopîtov).
Pentru foarte tinerii melomani, Scena Mică găzduiește concerte susținute de Corul de Copii al Operei Naționale București, Corul de Copii Radio, Corul de Copii „Sunetul Muzicii” și Corul Meloritm, dar și momente de improvizație instrumentală, recitaluri, un atelier de percuție și sesiuni distractive de karaoke. Programul este completat de demonstrații de dans clasic, dans popular, dans sportiv sau urban, demonstrații de magie sau acrobații pe bicicletă.
Ateliere de creativitate
Dedicate publicului de toate vârstele, atelierele propuse în cadrul festivalului stau sub semnul creativității. Astfel, cei mici vor avea ocazia să își exerseze îndemânarea și creativitatea alături de Recreativo (pictură pe apă) și de meșteșugarii Școlii de la Piscu (linogravură, fierărie, olărit, pictură pe farfurii de lut, tehnici de decorare a măștilor de pâslă și jucăriilor de lemn). Pentru publicul adult, programul este realizat sub îndrumarea artiștilor plastici de la Fundația Calea Victoriei, care coordonează cinci ateliere, fiecare dintre acestea o experiență artistică inedită, participanții fiind încurajați să improvizeze și să creeze în spiritul epocii.
Evenimente conexe
Secțiunea evenimente conexe transformă aleile parcului într-un muzeu interactiv, publicul având ocazia să descopere povești fascinante și istorii mai puțin cunoscute, fotografii și înregistrări din epocă, dar și obiecte și personaje desprinse din schițele lui Nenea Iancu.
Printre principalele atracții se numără cele două expoziții prezentate cu succes în cadrul ediției anterioare a festivalului – Fotografii din Bucureștii de altădată și Mașini de epocă, revăzute și îmbogățite cu noi exponate, dar și o expoziție inedită: Biciclete retro, realizată cu sprijinul Asociației Retro Velo România.
Plimbările culturale „la bulivar” sunt încurajate de lectorii și istoricii de la Fundația Calea Victoriei, care transformă un tur în împrejurimile Parcului Cișmigiu într-o ocazie ideală de a povesti despre apariția Universității București, despre personajele și balurile de la Cercul Militar Național sau despre viața tumultoasă a redacțiilor de ziar.
Totodată, în premieră, festivalul găzduiește, în perioada 29 august – 2 septembrie, instalația interactivă „Telefonul Amintirilor”. Lansată de Asociația Punctart, în cadrul proiectului Muzeul Memoriei, instalația le permite tuturor celor curioși nu doar să asculte fragmente din universul orașului de altădată, ci și să imprime în albumul cu amintiri propriile gânduri și impresii despre Bucureștiul cotidian.
Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit.
Pentru atelierele cu număr limitat de participanți, înscrierile se vor realiza în spațiile destinate activităților, cu 30 de minute înainte de începerea atelierelor.