Sari direct la conținut

eXplore festival #14, deschis la București cu premiera spectacolului Anthropology, în data de 13 septembrie 2019

HotNews.ro
eXplore festival 14, Foto: Afis
eXplore festival 14, Foto: Afis

A paisprezecea ediție eXplore festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival, cel mai important eveniment din România şi estul Europei dedicat dansului contemporan și performance-ului, începe la București vineri, 13 septembrie 2019, cu premiera spectacolului Anthropology, semnat de coregraful suedez Mårten Spångberg.

Organizat de Asociația 4Culture și WASP Studios, eXplore festival #14 aduce în discuție teme de actualitate precum ecologia, relația dintre natură și societatea contemporană, feminismul și arta în spațiul public. În perioada 13 septembrie – 31 octombrie 2019, festivalul invită publicul la performance-uri, spectacole de dans contemporan, expoziții de fotografie, conferințe, ateliere și instalații multimedia, atât în capitală, cât și în Craiova și Piatra Neamț.

Premiera spectacolului Anthropology, realizat de coregraful suedez Mårten Spångberg, deschide seria de evenimente din cadrul eXplore festival #14, vineri și sâmbătă, 13 – 14 septembrie, la WASP Working Art Space and Production. Creația coregrafică este dezvoltată împreună cu cinci dansatori, cu scopul de a crea și extinde înțelegerea în jurul relațiilor dintre ecologie și artă, în special între schimbările climatice și dans. Spectacolul va fi prezentat ulterior în cadrul unui turneu european, în Franța, Belgia, Suedia, Norvegia și alte țări din Europa. În ziua de 14 septembrie, Mårten Spångberg va susține și performance-ul 46, într-un proces de cercetare continuă asupra existenței autonome a dansului.

În zilele de 20 – 21 septembrie, artistul român stabilit în Berlin, Sergiu Matiș, invită publicul din București la premiera Extinction Room (Hopeless.), o instalație audio performativă, alcătuită din înregistrări sonore ale unor specii de păsări dispărute sau pe cale de dispariție. Lucrarea explorează ideea de natură în societatea occidentală și reprezentarea acesteia în produse artistice și culturale, într-un moment în care specialiștii de mediu ne-au dat permisiunea de a ne panica. După prezentarea proiectului la Berlin, în august, premiera la eXplore festival #14, în București, Piatra Neamț (24 septembrie, la Festivalul de Teatru) și Craiova (27 septembrie, la Muzeul de Artă), Sergiu Matiș a fost comisionat de Festivalul Europalia România să prezinte o versiune audio performativă a Extinction Room (Hopeless.) în premieră la BOZAR Bruxelles, în cadrul expoziției Brâncuși: Sublimarea formei, în octombrie 2019. Lucrarea va fi ulterior prezentată în septembrie 2020, la Berlin, în cadrul Tanznacht.

Coregrafa de origine americană, stabilită în Franța, DD Dorvillier participă la eXplore festival #14 cu spectacolul No Change, or „freedom is a psycho-kinetic skill”, în data de 27 septembrie. Comisionat în 2005 de catre Danspace Project (New York) ca parte din seria Out-of-Space, performance-ul reprezintă un moment crucial în traiectoria sa artistică, marcând o schimbare estetică și conceptuală importantă în abordarea creativă a artistei. Piesa este considerată o referință pentru lucrările sale ulterioare și a fost prezentată în această vară la ImPulsTanz – Vienna International Dance Festival.

Pe 28 septembrie, programul continuă la WASP cu instalația de artă și performance-ul Cerul poeților dispăruți, realizate de Mugur Grosu. Instalația, ce prezintă textele a 22 de poeți contemporani recent dispăruți, în ultimul sfert de veac, este completată de un performance cu muzică live, improvizații și recitative din scrierile celor 22 de autori.

Publicul este invitat să participe pe 4 octombrie la instalația video Remote Proximity, a artistului vizual Ciprian Ciuclea, și la turul ghidat al expozițiilor EROII AU FOST SI EI OAMENI CA NOI. De la selfie la monument și Visible X Invisible, coordonat de artistul Iosif Király, în data de 5 octombrie, la WASP.

Pe 11 octombrie, artista Veda Popovici prezintă performance-ul Corp în Adversitate, care investighează condițiile de producție și efectele unei serii de performance-uri ce au avut loc în cadrul unor proteste feministe din 2011 și până astăzi, implicând zeci de activiste, artiste și persoane solidare.

În ziua de 12 octombrie, artiștii români Marilena Preda Sânc și Matei Bejenaru invită publicul la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, la o discuție captivantă despre relația om – natură și reflectarea acesteia în lucrările Eco Art (Marilena Preda Sânc), și despre proiectele personale performative în spațiul public (Matei Bejenaru).

În seara zilei de 12 octombrie, atenția publicului este îndreptată către instalațiile multimedia realizate de Alice Feraru, Corina Rafael și Mircea Hristescu, în cadrul programului de rezidențe Life Long Burning – Towards A Sustainable Eco-System for Contemporary Dance in Europe, ce susține producția și prezentarea de noi proiecte multidisciplinare. Acesta este un proiect multianual co-finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Europa Creativă. Tot în cadrul rezidențelor Life Long Burning din anul 2019, artiștii Veda Popovici și Mugur Grosu au fost invitați de Asociația 4Culture să dezvolte noi proiecte la WASP – Working Art Space and Production.

Festivalul continuă pe 13 octombrie cu spectacolul MONUMENT 0.8: Manifestations, după un concept și direcție artistică propuse de artista Eszter Salamon, în colaborare cu Marilena Preda Sânc. Manifestations este un colaj de reprezentații performative, vizuale și sonore, care animă un spațiu emancipator prin împletirea urmelor din istoria românească a feminismului, a gesturilor artistice și a perspectivelor feminine în istoria picturii și muzicii tradiționale. Performance-ul va fi urmat de un aftertalk cu artistele Eszter Salamon, Marilena Preda-Sânc și invitații lor.

Acțiunea continuă din Sunt Doar O Piatră – Un Lux Pe Care Nu Ni-l putem permite (Cumințenia Pământului), performance-ul artistului Manuel Pelmuș, pornește de la o sculptură mai puțin cunoscută a lui Constantin Brâncuși, Sculpture For the Blind (1920), împreună cu o versiune „imaterială” a sculpturii Cumințenia Pământului (1907). Aceasta are loc pe 25 și 26 octombrie la Muzeul Național de Geologie din București, urmând să fie prezentată la Muzeul de Artă din Craiova pe 29 și 30 octombrie. Premiera performance-ului Un Lux Pe Care Nu Ni-l putem permite (Cumințenia Pământului) va avea loc la începutul lunii octombrie la Bruxelles, la Centre for Fine Arts Brussels – BOZAR, cu prilejul organizării expoziției Brâncuși: Sublimarea formei, în cadrul Festivalului de Artă Europalia, 2019.

eXplore festival #14 se încheie pe 31 octombrie, în București, cu premiera filmului documentar ABIS, realizat de artistul Matei Bejenaru. Poemul vizual ABIS are ca punct de plecare personalitatea enigmatică a artistei Irinel Liciu, prim-balerină la Opera Română din București în anii ’50-’60. Filmul abordează teme generale umaniste, cum ar fi dragostea și devotamentul, precum și aspecte ale condiției artisului care ia decizii fundamentale în viața sa. Premiera va fi urmată de un aftertalk cu realizatorul filmului și invitații săi.

Programul eXplore festival #14

Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival // 13.09 – 31.10.2019

▪️ 13.09.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:30

▪️ 14.09.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:30

Mårten Spångberg: Anthropology

Cu participarea și realizat de / With and by:

Sidney Barnes, Maria Baroncea, Vlad Benescu, Karolina Kraczkowska, Emmilou Rößling, Mårten Spångberg

Premieră (Premiere) / Dans contemporan (Contemporary dance)

Bilete / Tickets: www.mystage.ro, www.eventbook.ro

▪️ 14.09.2019 // Secret location, București // 15:00 – 15:30

Mårten Spångberg: 46

Dans contemporan (Contemporary dance) / solo performance

Intrarea liberă / Free entrance / Rezervări / Reservations: contact@waspmagazine.com

▪️ 20.09.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:30

▪️ 21.09.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:30

Sergiu Matiș: Extinction Room (Hopeless.)

Cu / With: Lisa Densem, Sergiu Matiș, Orlando Rodriguez

Premieră (Premiere) / Instalație audio performativă (Performative sound installation)

Bilete / Tickets: www.mystage.ro, www.eventbook.ro

▪️ 24.09.2019 // Clubul Sportiv „Ceahlăul“ Piatra Neamț, Festivalul de Teatru Piatra-Neamț // 19:00 – 21:00

Sergiu Matiș: Extinction Room (Hopeless.)

Cu / With: Lisa Densem, Sergiu Matiș, Orlando Rodriguez

Instalație audio performativă (Performative sound installation)

Bilete / Tickets: http://www.ftpn.ro

▪️ 27.09.2019 / Muzeul de Artă, Craiova // 10:00 – 17:00

Sergiu Matiș: Extinction Room (Hopeless.)

Cu / With: Lisa Densem, Sergiu Matiș, Orlando Rodriguez

Instalație audio performativă (Performative sound installation)

Accesul se face pe baza biletului de intrare în muzeu / Access is based on the entrance ticket to the museum

▪️ 27.09.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 20:30

DD Dorvillier: No Change, or „freedom is a psycho-kinetic skill”

Concept: DD Dorvillier, Cu / With: DD Dorvillier, Elizabeth Ward, Nicolas Barrot

Performance / Dans contemporan (Contemporary dance)

Bilete / Tickets: www.mystage.ro, www.eventbook.ro

▪️ 28.09.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:30

Mugur Grosu: Dead poets high society / Cerul poeților dispăruți

Instalație, performance, poemuzică / Art installation, performance, poemusic

Bilete / Tickets: www.mystage.ro, www.eventbook.ro

▪️ 04.10.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:30

Ciprian Ciuclea: Remote Proximity

Instalație video / Video Installation

Intrarea liberă / Free entrance

▪️ 05.10.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:00

Iosif Király: Heroes Were People Just Like Us & Visible X invisible

Foto & video – tur ghidat al expozițiilor / Photo & video – exhibitions guided tour

Intrarea liberă / Free entrance

▪️ 11.10.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 20:30

Veda Popovici: Corp în adversitate / Body in Adversity

Performance lecture

Intrarea liberă / Free entrance

▪️ 12.10.2019 // Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia // 11:00 – 14:00

Marilena Preda Sânc: ECO PUBLIC ART în ROMÂNIA

Matei Bejenaru: SITUAȚII / Proiecte personale performative în spațiul public

Prelegeri performative și dialog cu publicul / performance lectures and dialogue with the audience

Intrarea liberă / Free entrance

▪️ 12.10.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:30

Mircea Hristescu, Alice Feraru, Corina Rafael

Instalații multimedia / Multimedia installations

Intrarea liberă / Free entrance

▪️ 13.10.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 22:00

Eszter Salamon în colaborare cu Marilena Preda-Sânc: Monument 0.8: Manifestations

Dans contemporan / Contemporary Dance

Aftertalk: Eszter Salamon, Marilena Preda-Sânc & invitați / guests

Bilete / Tickets: www.mystage.ro, www.eventbook.ro

▪️ 25.10.2019 // Muzeul Național de Geologie, București // 15:00 – 17:00

▪️ 26.10.2019 // Muzeul Național de Geologie, București // 15:00 – 17:00

Manuel Pelmuș: Sunt Doar O Piatră – Un Lux Pe Care Nu Ni-l putem permite (Cumințenia Pământului) – acțiune continuă / I’m just a stone – A Luxury That We Can’t Afford (Wisdom of the Earth) – ongoing action

Concept: Manuel Pelmuș, Cu / with: Cristina Toma, Maria F. Scaroni

Performance

Accesul se face pe baza biletului de intrare în muzeu / Access is based on the entrance ticket to the museum

▪️ 29.10.2019 // Muzeul de Artă, Craiova // 15:00 – 17:00

▪️ 30.10.2019 // Muzeul de Artă, Craiova // 15:00 – 17:00

Manuel Pelmuș: Un Lux Pe Care Nu Ni-l Putem Permite (Cumințenia Pământului) / A Luxury That We Can’t Afford (Wisdom of the Earth)

Concept: Manuel Pelmuș, Cu/with: Cristina Toma, Maria F. Scaroni

Performance

Accesul se face pe baza biletului de intrare în muzeu / Access is based on the entrance ticket to the museum

▪ 31.10.2019 // WASP Working Art Space and Production, București // 19:30 – 21:00

Matei Bejenaru: ABIS

Premieră (Premiere) / Film documentar, video-art

Aftertalk: Matei Bejenaru & special guests

Intrarea liberă / Free entrance

Locații :

WASP Working Art Space and Production – Str. Ion Minulescu 67-93, corp E, etaj 2, sector 3, București

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești – Str. Valea Parcului nr. 1, Mogoșoaia

Muzeul Național de Geologie – Sos. Kiseleff nr. 2, București

Muzeul de Artă Craiova – Calea Unirii 15, Craiova

Festivalul de Teatru Piatra-Neamț, Clubul Sportiv Ceahlăul – Str. Ștefan cel Mare 53, Piatra-Neamț

eXplore festival #14 este produs de Asociația 4Culture & WASP Studios.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro