Sari direct la conținut

MEC: Peste 1.200 de elevi care au încheiat cu media generală 10 examenele naţionale vor primi stimulente financiare

HotNews.ro
Rezultate bacalaureat , Foto: Hotnews
Rezultate bacalaureat , Foto: Hotnews

Peste 1.200 de elevi care au încheiat cu media generală 10 examenele naţionale (evaluarea naţională şi bacalaureat) din sesiunea iunie-iulie vor primi stimulente financiare, informează joi Ministerul Educaţiei şi Cercetării într-un comunicat remis presei.

Executivul a aprobat joi Hotărârea de Guvern prin care se acordă stimulente financiare elevilor care au obţinut media 10 la examenele naţionale.

Potrivit hotărârii adoptate în şedinţa de guvern, cuantumul acordat fiecărui elev cu media generală 10 la evaluarea naţională este de 1.000 de lei, în timp ce fiecare absolvent de liceu va primi 3.000 de lei pentru performanţa de a finaliza examenul cu „10 pe linie”.

Astfel, 892 de absolvenţi de gimnaziu care au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională a elevilor de clasa a VIII-a şi 315 liceeni cu media generală 10 la examenul naţional de bacalaureat vor beneficia de stimulente financiare, în semn de apreciere a muncii depuse.

Potrivit MEC, dintre cei 315 candidaţi cu media generală 10 la examenul naţional de bacalaureat, opt au susţinut testul de maturitate în sistem german.

Lista nominală a beneficiarilor şi modalitatea de acordare urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro