Încetarea stării de alertă: Elevii cer ca restricțiile în școli să fie ridicate treptat / Învățământul online ar trebui în continuare dezvoltat
Consiliul Național al Elevilor afirmă că măsura renunțării la restricții dar și la școala online odată cu încetarea stării de alertă miercuri a fost făcută „din scurt, fără consultarea partenerilor de dialog social și fără folosirea unor metode eficiente de comunicare.”
Starea de alertă pe teritoriul României – instituită în 18 mai 2020 – nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, aceasta fiind ultima zi în care sunt valabile restricțiile stabilite prin hotărâre de guvern. Ministerul Sănătății ar trebui să prezinte eventuale recomandări sau măsuri care să se aplice începând cu 9 martie.
Ce înseamnă asta pentru școli?
- „Ridicarea stării de alertă înseamnă, în educație, revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55 și întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011.
- Adică se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile”, a declarat luni seară pentru HotNews.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Concret, nu vor mai fi posibile predarea și examinarea online, iar masca nu va mai fi obligatorie.
- Însă, în calitate de ministru al Educatiei, recomand purtarea măștii de protectie în spatii închise (în școli, grădinițe și universități), chiar dacă nu va exista obligativitatea pentru masca de protecție.
- Recomand, de asemenea, respectarea riguroasă a regulilor de igienă”, a explicat Cîmpeanu.
Elevii cer să nu se renunțe la învățământul online
„Consiliul Național al Elevilor solicită decidenților să trateze cu seriozitate situația actuală și atrage în continuare atenția asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educațional, astfel încât în rândul elevilor, profesorilor și conducerilor unităților de învățământ să nu se creeze un haos generalizat, care va pune în dificultate întregul mod de desfășurare al cursurilor. Este important ca orice decizie majoră referitoare la modul de funcționare al școlilor din România să fie comunicată din timp, iar măsurile de relaxare să fie atent analizate, astfel încât să poată fi evitate eventuale noi focare de infecție”, susțin reprezentații elevilor, într-un comunicat de presă.
Aceștia consideră necesar ca restricțiile impuse în școli să fie ridicate treptat, „iar noile măsuri să fie anunțate în timp util, astfel încât atât școlile, cât și elevii și cadrele didactice să poată acționa preventiv, respectând totodată legislația în vigoare.”
- „În același timp, facem apel la elevii și profesorii din România să fie responsabili și să respecte în continuare recomandările autorităților din domeniul medical, păstrând distanțarea și purtând masca de protecție, pentru a evita riscurile de infectare comunitară.
- De asemenea, Consiliul Național al Elevilor amintește faptul că toți actorii implicați în sistemul de învățământ ar trebui să privească în urmă și să înțeleagă importanța lecțiilor pe care pandemia de COVID-19 ni le-a oferit, printre cele mai importante fiind necesitatea dezvoltării infrastructurii digitale, a metodelor de predare și importanța adaptabilității.
- În acest sens, suntem de părere că învățământul online ar trebui în continuare dezvoltat, oferind astfel oportunitatea introducerii unor metode inovative și eficiente de predare, adaptate erei digitale în care trăim. De asemenea, situații excepționale și foarte bine justificate, independente de voința elevilor, ar putea oferi acestora șansa să participe online la cursuri, evitând astfel pierderi pe plan academic.”